Peter KNEIPP

 Peter  KNEIPP

– născut la 24 iunie 1939 la Jebel,Arte Plastice,Bocsa,Resita,picturii,grafice, judeţul Timiş

-studii: absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara clasa S.Krzyzanowska şi G.Popa 1962-1965.

-profesor de desen la Liceul teoretic din Bocşa şi Şcoala populară de Arte din Reşiţa cu activitate în domeniul picturii, graficii şi artistice (organizări de tabere, expoziţii, cronici plastice, vernisaje, jurizări etc.)

      ACTIVITATEA ARTISTICĂ ŞI EXPOZIŢIONALĂ

-membru fondator al Asociaţiei artiştilor plastici din judeţul Caraş-Severin

-membru al cenaclului Uniunii Artiştilor plastici din România, filiala Reşiţa.

-membru fondator al cenaclului „Tiberiu Bottlik“ al artiştilor plastici din Bocşa, 1976, al cărui preşedinte a fost de la înfinţare până în 1995.

-1965 participă la expoziţia de grafică a studenţilor din Timişoara.

-1968-69 participă la salonul anual de grafică şi pictură al profesorilor de desen din Bucureşti.

-1967 participă cu întreruperi la expoziţiile anuale ale cenaclului UAP, filiala Reşiţa (1967, ’68, ’69, ’74, ’75, ’76, ’77, ’81, ’82, ’84).

-1974-95 participă începând cu 1974 la toate expoziţiile de grup ale cenaclului „Tiberiu Bottlik“ organizate la Bocşa, Ocna de Fier, Oţelu Roşu, Oraviţa, Reşiţa, fiind zilele culturii, Saloane de toamnă sau primavară, tabere de creaţie).

-1984 – Participă la taberele de creaţie organizate în Bocşa, Ocna de Fier, Dognecea, Crivaia cu invitaţi din Reşiţa, Timişoara, etc.),  în 1992 au fost invitaţi si din Graz artişti membri ai grupului 77.

– 1984-92 expoziţie personală de pictură şi grafică la Bocşa

– 1996 participă la expoziţia colectivă de artă plastică în Tuttlingen

– 1997 expoziţie personală de pictură şi grafică la Spaichingen

                   Activitatea artistică în străinătate

– 1956 participă la expoziţia internaţională a elevilor din Paris

– 1991 participă la expoziţia cenaclului „Tiberiu Bottlik“ deschisă la La Vallette du Var din Franţa

– 1992 invitat în R.F.G de Societatea de Cultură „A.I.Cuza“ din Heidelberg

– 1995 participă la epoziţia cenaclului „Tiberiu Bottlik“ deschisă la Hartberg din Austria

Lucrări în colecţii particulare din ţară şi străinătate    (Anglia, Franţa, Austria, R.F.G.)

Lucrări expuse permanent la sediul Forumului Democrat al Germanilor de la Bocşa.

„Desenul face parte din eul meu …“

Îl cunosc pe domnul Peter Kneipp din anul 1965, domnia sa fiindu-mi profesor de desen la şcoala generală din Bocşa Română. Mai târziu mi-a fost din nou dascăl la Şcoala Populară de Artă din Reşiţa unde eu am urmat cursurile de pictură.

Domnia sa este un adevărat profesionist cu o vastă cultură şi mă bucur că am avut norocul să cunosc un asemenea OM.

De aceea îl recomand cu căldura tuturor celor care iubesc arta şi faşcinaţia ei făcând cunoştinţă cu pictorul  Kneipp prin interviul care urmează.

Adalbert GYURIS: – Cum şi când aţi descoperit desenul şi ce importanţă are pictura pentru dumneavoastră?

Peter KNEIPP: – Ar fi foarte greu să dau un răspuns precis,îmi amintesc doar că la şcoală,la desen,am avut mereu nota maximă,probabil ca mulţi alţii.,,Pasul în faţă” l-am făcut însă prin clasa a şasea,cu un caiet de teme la geografie.Fiind una din disciplinele mele favorite,desenarea hărţilor îmi făcea o deosebită plăcere,mai ales că eram singurul care aveam vreo patru-cinci peniţe ,,Redis”

     Vizitând după mulţi ani şcoala unde am învăţat,în cancelarie,     într-un dulap în vitrină,caietul meu supraveţuia,fiind deschis la ,,Bazinul Dunării”. Cu adevărat însa ,,m-am descoperit” mai târziu,la Şcoala pedagogică,când unul din desenele mele a fost selecţionat şi trimis la o expoziţie internaţională a elevilor ( Paris) şi tot atunci am făcut grafica-copertă şi ilustraţie-pentru o carte: ,,Excursii şi drumeţii prin Banat” scrisă de profesorul meu de geografie Vasile Ghibedea.

Despre importanţa desenului? Probabil ar trebui un interviu aparte pe această temă.Mărturisesc doar că desenul face parte din eul meu,că mă însoţeşte mereu.

-Cât timp lucraţi la un tablou ?

-Până când sunt mulţumit de el. Tabloul în sine, ca lucrare, este ultima etapă. Elaborarea unei lucrări o fac în ,,extenso”, fac schiţe, stabilesc proporţii, mărimi, tehnici, colorez, o revăd, după care de cele mai multe ori aştept un timp până mă aşez în faţa şevaletului. Multe subiecte stau în mapele mele de câţiva ani buni.

-Şi ce tehnici de lucru folosiţi?

-Trebuie să spun că, în general,aleg acea tehnică de lucru care o consider că este cea mai potrivită modului de exprimare a subiectului la care lucrez. Dar şi invers,tehnica de lucru devine pentru mine de multe ori o solicitare, o provocare;am lucrări în care acelaşi subiect este tratat în tehnici diferite: tuş, laxiu, acuarelă, pastel sau tempera, etc.

-Cine stabileşte succesul unui pictor?

-Chiar dacă aş şti, cum spunea Picasso, aş ţine secretul pentru mine. Unii pictori, au fost descoperiţi şi au devenit celebri după  ce demult erau trecuţi în veşnicie. Alţii erau „la modă” în timpul vieţii după care urma lor s-a pierdut. Consider că succesul unui pictor este legat, pe de o parte de ce lucrează, cum lucrează şi cât lucrează iar pe de altă parte mediul artistic în care se manifestă şi nivelul de cunoştinţe al publicului consumator de artă.

-Credeţi că talentul are un rol?

-Clar că are, chiar foarte mare, dar asta numai dacă este permanent explorat şi cultivat. Altfel spus, fără muncă asiduă şi acumulare continuă de experienţă, talentul singur nu va folosi nici unui artist, indiferent de domeniul de activitate.

-Care ar fi diferenţa între un artist profesionist şi un amator?

-Foarte pe scurt nivelul de calitate al produsului artistic. De fapt pentru a răspunde la o asemenea întrebare ar trebui să cunoastem statutul pe care îl are fiecare dintre aceşti artişti, sau mai exact ce anume dă dreptul la eticheta, de „profesionist“. Nu cred că pentru aceasta se pot stabili reguli sau elabora instructiuni şi baremuri, eventual în mod cu totul arbitrar. Ce poate să facă de exemplu un juriu, care are în faţă lucrări prezentate de „profesionişti şi amatori” pentru o expoziţie de pictură? Să aleagă lucrările de cea mai bună calitate şi astfel să promoveze aceleaşi criterii atât pentru unii cât şi pentru alţii,punând automat semnul de egalitate în faţa tuturor lucrărilor şi autorilor. Dar şi invers există arte, mă gândesc la arhitectură, unde noţiunea de amator este neavenită. Revenind la întrebare, trebuie să spun, că atât nivelul de pregătire al artiştilor, fie profesionişti, fie amatori, cât şi domeniul artistic în care ei se manifestă pot duce la diferenţe mai mari,mai mici sau chiar să le elimine.

-Soţia dumneavoastră este pictorita, a fost un avantaj pentru dumneavoastră?

-Aş dori să fac o precizare că soţia mea a pictat puţină vreme după absolvirea facultăţii, apoi a lăsat pictura în seama mea. Trebuie totuşi să spun că avantajele au fost două; A manifestat întotdeauna înţelegere şi mi-a lăsat timpul necesar pentru creaţia plastică, iar în elaborarea şi discutarea lucrărilor am avut mereu un partener autorizat.

– Ca profesor dacă aţi descoperit copii talentaţi ?

– Dacă mă gândesc la un grup de copii,respectiv la o clasă de elevi,e normal să găsim unul-doi care să se remarce şi astfel să ocupe în formaţia respectivă locul de „talentat”. Cu adevărat însă numai cuprinşi în cercuri de artă plastică şi ulterior o parte din ei, urmind licee de artă sau şcoli populare de artă, aceştia s-au perfecţionat, ajungând chiar să profeseze în acest domeniu. Un număr restrâns, şase-şapte, au frecventat institutele superioare de artă şi lucrează astăzi ca artişti plastici sau profesori de desen. Nu pot să spun dacă asta, pentru cariera mea de profesor, a fost mult sau puţin, dacă pregătirea şi îndrumarea făcută cu mine a fost sau nu hotărâtoare. Pot să afirm însă, că în anii mei de dăscălie, n-am rămas dator faţă de cei care mi-au cerut ajutorul.

-Câteva gânduri despre Tiberiu Bottlik, în comparaţie cu generaţia mai tânără de pictori.

-L-am cunoscut pe Tiberiu Bottlik în ultimii săi zece ani de viaţă. O întâlnire directă cu „artistul” mi-a oferit-o expoziţia omagială de pictură şi grafică care a fost organizată la Casa de cultură din Bocşa Montană, cred că prin anul 1967, iar pentru multele sale sculpturi, pentru mine, măsura talentului său o reprezintă cele două lucrări aflate în cimitirul romano-catolic din aceeaşi localitate.

Format ca artist la începutul secolului trecut la Budapesta, Viena şi Paris, a urmat permanent linia clasică care era promovată la aceste academii de artă. N-a avut modele de mari artişti pe care să-i urmeze nici în sculptură, nici în pictură,mai mult până în ultimul an al vieţii, a făcut portrete după model, a ieşit la peisaj, a fost să zic aşa un pictor şi sculptor al „ochiului”. Cu generaţia mai veche sau mai tânără de pictori din Bocşa, care în general promova o pictură realistă a întreţinut relaţii de bună înţelegere. Prima expoziţie a cenaclului artiştilor plastici din Bocşa a fost deschisă, ce coincidenţă, chiar în toamna anului în care T.Bottlik ne-a părăsit pentru totdeauna (1974). După doi ani, ca omagiu adus celui dispărut,cenaclul a hotărât să-i poarte numele. Desigur îmi amintesc clar că avea rezerve pentru diferite curente ale artei moderne. Mai ales când imaginile din pictura contemporană, „rod al minţii” erau vădit non-figurative, el le apostrofa ca fiind „pictura ghicitoare”. Curios pentru mine, fiindcă el ca artist, a trăit în paralel cu apariţia tuturor curentelor artistice din secolul al  XX-lea.

-Credeţi în viitorul pictorului şi cum vedeţi evoluţia artei în următorii ani?

-După cum ai pus întrebarea pot răspunde inver-sându-le; viitorul pictorului este legat direct de evoluţia artei. Oricum, societatea fără artă nu cred că se poate, dimpotrivă şi astfel viitorul fiecărui artist  pare a fi asigurat,dar cum şi în ce direcţie vor evolua manifestările artistice rămâne de văzut. Aici chiar esteticienii dau răspunsuri diferite, fie mai pesimiste, fie mai optimiste. De la ei aş reţine ideea că civilizaţia viitorului mai mult va consuma frumosul decât îl va crea.

-Vă mulţumesc pentru acest interviu şi vă doresc mulţi ani cu realizări deosebite pe toate planurile.

Adalbert  GYURIS

Foto. Adalbert Gyuris cu pictorul Peter Kneipp