Paulescu si Darwin

Paulescu si Darwin

sau argumentele stiintifice contra unei teorii pseudostiintifice

Autor: Ioan Ispas

Charles Darwin (1809-1882) este o personalitate cunoscuta in intreaga lume, in special prin ipoteza ca omul se trage din maimuta lansata in cartea sa “Descedenta omului“ aparuta in anul 1871. Despre Dr. N.C.Paulescu (1869-1931) se stie ca a descoperit insulina, ca a publicat lucrarea respectiva intr-o revista stiintifica de circulatie internationala, in limba franceza, cu un an inaintea celor doi medici canadieni carora li s-a acordat Premiul Nobel.
Mai putin cunoscuta este contributia Prof.Dr. N.C.Paulescu la denuntarea caracterului antistiintific al darwinismului inca din anul 1902. In acest sens recomand cititorilor care calatoresc in tara sa-si procure cartea sa “Notiunile SUFLET si DUMNEZEU in Fiziologie“, reeditata in 2007 de editura Credinta stramoseasca. Profesorul Paulescu analizeaza darwinismul prin prisma experimentului stiintific. Dupa cum se stie Darwin a emis ipoteza ca in decursul timpului speciile s-au transformat unele in altele, sub influenta unei selectii naturale, aceasta explicând multiplicitatea speciilor si aparitia lor succesiva pe pamânt. “Când Darwin a emis ipoteza transformarii speciilor, ar fi trebuit sa aduca si probe, prezentând fapte bine stabilite. Ori, Darwin nu aduce nici un fapt care sa demonstreze, in mod incontestabil transformarea unei specii actuale intr-o alta specie actuala“(pag.233). Au trecut peste o suta de ani de când Profesorul Paulescu facea aceasta observatie fara ca, intre timp, sa se poata constata vreo transformare a unei specii in alta. Ingineria genetica de astazi a reusit sa cloneze o oaie, dar n-a reusit sa transforme o specie, cât de, simpla in alta. O alta observatie pe care o facea atunci Profesorul Paulescu, valabila si astazi, era ca nu s-a produs nici macar o singura specie intermediara, prin unirea sexuala a doi indivizi din specii diferite. Obiectia ridicata de darwinisti ca pentru aceste transformari este necesar un timp foarte lung, pentru speciile superioare, a fost anulata de Profesorul Paulescu, apelând la fiintele inferioare, unicelulare, cu reproducere asexuata. Prodigioasa rapiditate a inmultiiri fiintelor unicelulare, sensibilitatea extrema a acestora la conditiile mediului exterior, care au un efect imediat si direct, determina modificari considerabile ale caracterelor lor morfologice si fiziologice. Cu toate eforturile depuse nu s-a reusit nici la aceste fiinte unicelulare transformarea unei specii in alta sau crearea unei specii noi. Darwin insa neputând proba realitatea transformarii speciilor incearca sa demonstreze, cel putin, posibilitatea acestei transformari prin mecanismul selectiei naturale, prin trei factori principali: a) variabilitatea, b) transmiterea ereditara definitiva a modificarilor dobândite prin variabilitate si c) lupta pentru existenta. Profesorul Paulescu analizeaza fiecare factor in parte si demonstreaza, cu exemple, ca totul se petrece in cadrul speciei concluzionând: ”Astfel, selectia sexuala, ca si selectia naturala, are ca scop si ca efect conservarea puritatii tipului specific si nu – cum pretinde Darwin – transformarea speciilor“ .Darwinistii au imaginat si alte argumente, apelând la paleontologie, anatomia comparata si embriologie. Profesorul Paulescu analizeaza si aceste argumente si le demonteaza, prezentam concluziile: a) “…observatiile paleontologice nu pot demonstra decât succesiunea in timp si spatiu, iar nu derivatia“ (pag.245), b) iar faptul ca diferite specii de vietuitoare prezinta organe omoloage nu implica, asa cum sustin darwinistii ca deriva unele din altele. Referitor la embriologia care demonstreaza ca evolutia unui animal incepe intotdeauna printr-o singura celula si ca formele successive pe care le ia acest animal, in cursul dezvoltarii sale prezinta oarecare analogie cu organele altor animale, darwinistii au emis ipoteza ca “aceste forme succesive pe care le ia o fiinta vietuitoare in cursul dezvoltarii sale (ontogenie) constituie o recapitulare a formelor succesive prezentate de seria stramosilor complet dezvoltati (filogenie) si mai ales, in consecinta, o proba ca diferitele specii deriva unele din altele“. Aceasta este considerata o proba fara sa fie probata. N-a putut fi demonstrata atunci si nici astazi când, cu toate progresele ingineriei genetice, nu s-a reusit ca o forma embrionara intermediara, sa zicem a unei maimute, sa fie oprita din transformare la nivelul, de exemplu, peste, care sa ajunga la maturitate si sa fie fecund.

Foto.Nicolae Paulescu (1869-1931)
Ardoarea cu care darwinistii au incercat sa aduca dovezi in sprijinul doctrinei lor a mers pâna la falsuri stiintifice, cele mai usor de realizat fiind in domeniul paleontologiei. Cel mai celebru fals stiintific este cel al craniului din Piltdown, Anglia. In anul 1912, un om de stiinta, Charles Dawson, descopera in orasul Piltdown un craniu ciudat, prezentat ca al unui pithencatrop, dar cu capacitate craniana mare. Un biolog evolutionist, Arthur Keith, examineaza fosila si confirma rezultatele, amândoi insistând asupra capacitatii craniene similare cu a omului modern, maxilarul având caractere de maimuta, deci o veriga in lantul evolutionist. Falsul a durat 40 de ani, pâna in anul 1953, când omul de stiinta Kennetth Oakley, a cercetat in detaliu fosila si a dezvaluit faptul ca aceasta reprezenta cel mai mare fals a secolului. Fosila a fost falsificata prin atasarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman. De-a lungul timpului evolutionistii au prezentat fosile de cimpanzei, urangutani si porci, drept stramosi ai omului, apoi au fost nevoiti sa renege aceste fosile, pe care le numisera Sinanthropus, Ramapitthecus si Hesperopithecus.
Raspândirea si celebritatea darwinismului, Profesorul Paulescu o explica in felul urmator: “Daca aceasta ipoteza, lipsita de orice baza serioasa, a pasionat atât de mult lumea, e pentru ca ea a fost acaparata de retori materialisti, care au smuls-o de pe terenul calm al stiintei, pentru a o azvârli pe terenul agitat al luptelor filosofico-religioase; e fiindca s-a crezut ca ea ar fi capabila sa dea acestei admirabile armonii, pe care o constatam in lumea organica, o explicatie pur mecanica, din care se va fi exclus interventia cauzelor finale“ (pag. 248).

Foto.Charles Darwin – probabil singurul care se trage din maimuta?!
Revista NATIONAL GEOGRAFIC, in numarul din februarie 2009, publica doua articole despre Darwinism, care se intind pe patruzeci de pagini, incercând sa ne convinga despre geniul lui Darwin si cum il confirma cercetarile actuale. Concluzia este tiparita pe o jumatate din pagina 71. Iat-o: “Ce proba mai buna poate fi adusa pentru credinta lui Darwin in trasaturile comune ale tuturor speciilor decât aceea de a gasi aceeasi gena facând aceeasi treaba atât la pasari cât si la pesti, pe diferite continente?“ Este aceasta intrebare o proba ca pestii sau transformat in pasari sau invers? Categoric nu. Prezenta aceleasi gene la pesti sau la pasari este o obsevatie la fel de relevanta pentru transformarea speciilor ca si observatia ca si pasarile si pestii au corpurile formate din carbon, oxygen, hydrogen, etc. Totusi, astazi când s-a realizat fecundatia in vitro, noi ca cititori nespecialisti in biologie, am putea pune aceasta intrebare: Daca tot au o gena comuna pestii si pasarile, de ce nu s-a reusit obtinerea unei specii intermediare prin combinarea unei icre de peste cu, sa zicem, cu sperma unui pasaroi, ca sa se obtina acea specie intermediara intre pesti si pasari, dupa care cauta evolutionistii prin scoarta pamântului de peste o suta cinzeci de ani?
In anul 2009 s-au implinit doua sute de ani de la nasterea lui Darwin, asa ca evolutionistii au anuntat cu mare fast si tam-tam ca au descoperit veriga lipsa care leaga oamenii de mamifere, sugerând ca ar fi vorba de a opta minune a lumii. De fapt minunea se refera la faptul ca scheletul maimutei – lemur, gasit acum douazeci de ani, era intreg in proportie de 95 %. Ulterior, analizele facute de alti oameni de stiinta au aratat ca n-ar fi chiar veriga lipsa si ca alte aspecte legate de dinti indica faptul ca ar fi mai degraba o “matusa“ decât o “bunica“ (Curentul international, 28 mai 2009). Dar impactul asupra publicului a fost realizat, ceea ce au si urmarit evolutionistii, chiar daca in lumea oamenilor de stiinta adevarul este cunoscut. Anuntul sugereaza ca numai o veriga mai lipsea din lantul care leaga omul de mamifere, de fapt pâna acum nu s-a gasit nici o “veriga“, doar niste asemanari. Alti cercetatori care au studiat indeaproape fosila au tras concluzia ca nu este vorba de un simplu lemur ci de o noua specie pe care au denumit-o, cu umor involuntar zicem noi, Darwinus massilae, pentru a celebra bicentenarul nasterii lui Charles Darwin. Astfel ca numele celui ce a dorit atât de mult ca omul sa se traga din maimuta il va purta o maimuta.
Daca din punct de vedere stiintific, darwinismul este fara valoare si ar putea fi privit ca o ipoteza neconfirmata, asemenea, de exemplu cu sistemul geocentric al lui Ptolemeu, din punct de vedere social si filozofic, darwinismul a avut un impact funest asupra omenirii. Darwinismul, cu tot ce deriva din el, adica omul este un animal, rasele umane sunt diferite ca evolutie, cele superioare sunt indreptatite sa le conduca sau sa le distruga pe cele inferioare pe baza teoriei ca lupta pentru existenta este un factor de selectie si de progres al omului, a fost la inceput imbratisat de Anglia care era in plina ascensiune coloniala si avea nevoie de o teorie care sa-i justifice cuceririle. Desigur ca atunci se cautau si dovezi paleontologice care sa confirme superioritatea englezilor fata de restul popoarelor, iar când nu s-au gasit s-au fasificat (cazul craniului din Piltdown). Au imbratisat cu entuziasm darwinismul si nazistii, depasindu-i net pe englezi, prin punerea in practica a eutanasiei ca arma de purificare rasiala si a lagarelor de exterminare ca mijloc de eliminare a celor indezirabili. Efectul a fost catastrofal si a rezultat Holocaustul, consecinta directa a faptului ca omul a fost considerat animal si deci poate fi ucis fara nici o mustrare de constiinta, de catre cel mai puternic, ca in lumea animalelor. Darwinismul a fost util si pentru elaborarea materialismului istoric si materialismul dialectic de catre Marx si Engels. Lenin l-a pus in practica, omorând in stânga s –n dreapta, cu scopul “nobil“ de a instaura dictaura proletariatului Hitler si Stalin au fost materialisti si in numele omului superior sau a celui nou au ucis zeci de milioane de oameni. Printre cele trei lucruri recomandate de Stalin studentilor in vederea “descatusarii“ lor era si “invatatura lui Darwin“. Cred ca daca Darwin ar fi intuit cum va fi “valorificata“ teoria sa probabil ca ar fi renunatat sa–o lanseze.
Acum peste o suta de ani Profesorul Paulescu a cerut probe si ele n-au aparut nici astazi si deplângea faptul ca cercetatori valorosi merg intr-o directie gresita. Recent am citit ca un cercetator canadian vrea sa refaca invers asa zisul lant evolutionist, si sa transforme puii de gaina in dinozauri. Imediat concernul NATIONAL GEOGRAFIC s-a oferit sa sponsorizeze aceste cercetari. Este doar vârful aisbergului, pentru ca in cercetarile privind evolutionismul se pompeaza sume uriase, deoarece si pentru  globalizare darwinismul este util. Cu ce scop? Doar pentru a dovedi ca omul se trage din maimuta? Nu are omenirea alte prioritati in cercetare? Desigur ca are, dar pentru promotorii globalizarii, o manevra prin care se incearca dezintegrarea natiunilor si transformarea omenirii intr-o turma de consumatori ai produselor informationale, culturale si alimentare pe care decid sa le furnizeze cei mai “evoluati“ oameni, cei care detin puterea financiara, politica si informationala, evolutionismul le justifica statutul de superiori care pot manipula restul omenirii dupa bunul plac, in numele luptei pentru existenta, fara nici o limita morala. Este tragic sa vezi, din când in când, incercari de resurscitare a darwinismului, apelând la aceleasi clisee vechi cu asemanari fortate de embrioni sau de desene frumoase, dar false, ale evolutiei omului din maimuta, sau descoperiri ale stiintei inghesuite fortat in teoria evolutionista, ca in patul lui Procust. Sa nu uitam ce a spus Malraux despre secolul al-XXI-lea si sa nu lasam urmasii unor maimute sa se catere la butonul atomic, sau sa faca experiente gen globalizare. Globalizarea este o metoda de manipulare a omenirii, de aducere la acelasi numitor, in fond la nivelul de animale superioare, hranite toate cu aceleasi alimente, cu aceeasi aditivi, care pentru a obtine profit cu orice pret, pot sa duca la catastrofe, sau pot fi create catastrofe. Desigur cei care manânca organic, bio, eco sau kosher se considera in afara pericolului. Dar daca in lipsa oricarei morale lucrurile scapa de sub control?

Ioan Ispas
Newark, DE