Deceptia în dragoste

Deceptia în dragoste

Autor: Maria Diana Popescu

Cum arată bilanţul după căderea ţării sub diktatul zăpezii? Timp lejer, dedicat confruntărilor dintre opoziţie şi putere şi, foarte grav, de săptămîni, vii şi morţi îngropaţi laolaltă sub nămeţi din cauza incompetenţei au­to­ri­tăţilor în gestionarea „calamităţii” naturale. Şcoli închise pentru aproximativ un milion de copii, sute de animale domestice sufocate sub zăpadă, o sută de morţi şi mii de oameni care suferă pierderi în gospodării, urmare a aceloraşi inabilităţi organizatorice. De ce atîtea pierderi de vieţi? Pentru că în multe sate se trăieşte şi azi la fel ca acum o sută de ani: în case de chirpici, fără curent şi cu haznaua printre buruieni. Sătenii necăjiţi adună crengile uscate, doborîte de vînt, sau pun în soba de lut ştiuleţii de porumb. Nu am cunoştinţă să se fi întocmit vreodată la nivel de comune o evidenţă a vîrstnicilor fără posibilităţi, a caselor mai vechi de 100 de ani pentru a fi consolidate cu fonduri europene. Orice dezastru natural vine peste structuri foarte vulnerabile. Probabil, pe hîrtie, există improvizaţii amatoriste ale unor programe consumatoare de fonduri, cu multă vorbărie şi cu o desfăşurare improprie. Mulţi dintre fiii puterii nu-şi cunosc meseria, o fac de mîntuială, însă nu renunţă pentru nimic în lume la morga de specialişti, atunci cînd apar pe ecrane. Întotdeauna li s-a cerut oamenilor să reziste, chiar şi atunci cînd casele sînt gata să cadă peste ei, şi cu asupra de măsură parcă în aceste vremuri, care profanează însăşi semantica fiinţei umane.

Biserica, jandarmii, sportivii, poliţiştii, televiziunile naţionale şi ca de obicei Becali, au sărit în ajutorul satelor înghiţite de nămeţi. La mică depărtare de timp, ameninţă inundaţiile, gestionate de aceleaşi autorităţi. Cînd puhoaiele de apă, pitite acum sub cerul iernii prăbuşit peste pămînt, vor face alte drame, pentru că reacţia preventivă a autorităţilor va fi, în mod sigur paralizată de campania electorală, mulţimea-cyborg din seria Terminator va striga: „Mă voi întoarce!” la contraofensiva de primăvară, care ar putea să bată filmul, din cauza decepţiei în dragoste cu Putere de la Bucureşti. Protestele îşi vor relua cursul pînă cînd vor primi garanţia unui trai demn, pînă cînd vor fi îndepărtate din arborele Puterii toate ramurile cărora le lipseşte clorofila patriotică, acel ax al poziţionării oneste – în funcţie de valorile românismului, nu de mimarea lor sau de substituţia lor. Cînd românul este ignorat sub munţii de zăpezi, bolnav, flămînd, în întuneric şi în frig, protestul este soluţia. Cînd facturile, taxele, hrana, ratele şi creşterea copiilor sînt un travaliu sisific pentru cetăţean, protestul este soluţia. Cînd ţăranul român trebuie să umble prin cinci sate, ca să găsească un tractor să-şi are pământul, pentru că Uzina de tractoare de la Braşov a fost măritată, iar cele din import nu sînt pentru buzunarul lui, protestul este soluţia. Agricultura cu calul şi cu sapa nu-i poate hrăni nici măcar pe jefuitori, darămite naţiunea. Cele patru milioane de hectare rămase anual necultivate ar trebui lucrate prin muncă patriotică de guvernanţi?! După ce dopul etanş va sări din politică definitiv, cu bubuială puternică, îndreptat spre locul care i se potriveşte cel mai bine – coşul de gunoi al istoriei, mulţi dolofani vor fi înţărcaţi. E nevoie de un regim aspru pentru a stopa ignoranţa şi jaful în desfăşurare.

În fond, e o altfel de intersecţie istorică în sînul capitalismului românesc. Îţi poţi număra degetele liber, dar nu poţi stabili o relaţie de dragoste între solipsismul politic, groapa cu furnici în care trăieşte poporul, sistemele antirachetă, băncile cămătarilor şi revendicatorii de peste noapte ai averii naţionale – ei, stapînii inelelor, din tată în fiu legitim sau nu, cu titlu nobiliar real ori imaginar. Pentru că nu există nicio deosebire între moştenirea „dinastică” şi cea „privată”. Ambele revendică averea provenită exclusiv de la naţiune. Odată cu apusul monarhiei, în mod legal, averea trebuie să revină Ţării pentru reconstrucţia satelor distruse de vreme şi de calamităţi, să revină acolo de unde a fost stoarsă. Nici fanarioţii, nici turcii nu au jefuit poporul ca aceşti străini de neamul, de cultura şi de religia noastră, îmbogăţiţi, nu de la coarnele plugului, nici de la seceratul holdelor, ci din taxe, impozite şi biruri grele puse pe poporului român. Nemaiavînd roluri în Stat, prinţii cei voinici şi regii din poveste trebuie să trăiască din pensie, la fel ca orice cetăţean.