Andrei Glavina, apostolul istroromânilor și fondator de școală românească în peninsula Istria

Andrei Glavina, apostolul istroromânilor și fondator de școală românească în peninsula Istria

Autor: Ionuţ Ţene (Cluj-Napoca)

La începutul secolului XX, pe lângă Apostol Margarit, liderul intelectual al aromânilor în Balcani, a trăit și un mare pedagog național care a încercat să aducă lumina românismului în peninsula Istria. Andrei Glavina — cunoscut în sursele italiene ca Andrea Glavina — a fost scriitor, profesor, lingvist și om politic istroromân, considerat una dintre cele mai importante personalități culturale ale comunității istroromâne. Supranumit „Apostolul istroromânilor”, și-a dedicat scurta viață păstrării dialectului și trezirii conștiinței identitare a unei comunități neolatine din peninsula Istria, aflată astăzi pe teritoriul Croației. Posibil ca numele real și originar să fi fost Glavină, care în limba română, ca regionalism înseamnă ”butuc de roată”. Glavina a fost conștient că istroromânii erau urmașii păstorilor vlahi și au făcut parte din procesul etnogenetic românesc. Glavina s-a născut în 1881, în satul Șușnievița (Sušnjevica), la poalele muntelui Monte Maggiore, numit astăzi Učka. Unele surse consemnează data de 30 noiembrie, altele pe cea de 30 martie. Provenea dintr-o familie modestă de păstori istroromâni, care își spuneau local rumâri sau rumări. Era o formă derivată din latinescul romanus sau pur și simplu român, așa cum își spuneau păstorii vlahi.

În 1891, când avea aproximativ zece ani și păștea oile, a fost remarcat de Teodor T. Burada, folclorist, muzicolog și călător din Iași, care a colindat toate comunitățile de valahi din lume. Burada se afla în Istria pentru a cerceta graiul și obiceiurile acestei ramuri izolate a românității, amenințate de asimilarea în mediile slave și italiene din jur. Impresionat de istețimea copilului, a obținut încuviințarea părinților pentru a-l duce în România și a-i oferi o educație temeinică. Nădăjduia ca tânărul să se întoarcă în Istria și să devină dascălul de care comunitatea avea nevoie. Burada a fost sprijinit în acțiunile sale de Academia Română și ministerul de interne român. Glavina și-a început studiile la Iași, la Institutele Unite, unde a învățat româna literară și a dobândit cunoștințe de lingvistică neolatină. Institutele Unite din Iași a fost o renumită școală particulară model din secolul al XIX-lea, fiind considerată o instituție de învățământ de elită în acea epocă. Astăzi, moștenirea sa istorică și spirituală este continuată direct de Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Mai târziu a fost transferat la școlile din Blaj. Pregătirea într-o instituție din interiorul Imperiului Austro-Ungar era importantă pentru ca, la întoarcerea în Istria, să poată obține recunoașterea necesară pentru a preda. La Blaj, Glavina a fost sprijinit de profesorul Alexiu Viciu și a beneficiat de o bursă a Ligii Culturale, trimisă prin mijlocirea istoricului literar Aron Densușianu. Și-a completat apoi pregătirea pedagogică la Școala Normală Superioară din Triest, unde a obținut dreptul de a preda limbile italiană și română. Parcursul său — de la Iași la Blaj și apoi la Triest — avea să-i ofere instrumentele necesare pentru a-și împlini menirea în comunitatea natală. Astfel, statul român din timp își pregătea și educa liderii pentru lupta națională viitoare.

Foto. Andrei Glavina

În 1901, Glavina s-a întors în Istria. Vreme de mai mulți ani, până în 1918, a fost nevoit să lucreze ca învățător la Albona (Labin), deoarece autoritățile austro-ungare și organizațiile cultural-politice slave, între care societatea „Sfinții Ciril și Metodiu”, se opuneau deschiderii unei școli de stat românești în satele istroromâne. După Primul Război Mondial, Istria a trecut sub administrație italiană, iar Glavina a putut să-și intensifice demersurile. În 1921, eforturile sale s-au concretizat prin înființarea, la Șușnievița, a primei școli din istoria comunității cu predare în limba maternă — istroromână — alături de româna standard. Glavina a condus școala și a compus pentru ea un imn patriotic local. Într-o comunitate amenințată de pierderea limbii, școala devenea nu doar un loc de învățare, ci și un proiect de continuitate culturală. Activitatea lui Glavina nu s-a oprit la catedră. El a înțeles că supraviețuirea comunității depindea și de organizarea ei administrativă. În 1922, a contribuit la unirea satelor istroromâne de la sud de Monte Maggiore — între care Șușnievița, Nova Vas, Jesenovik și Brdo — într-o singură unitate administrativă: comuna Valdarsa, denumită după numele italian al Șușnieviței.

Glavina a fost ales apoi primul primar al comunei. Din această funcție, a susținut proiecte menite să modernizeze zona: asanarea și valorificarea terenurilor mlăștinoase din bazinul râului Arsa, precum și exploatarea economică a minelor de cărbune locale. Pentru el, dezvoltarea materială și solidaritatea comunitară făceau parte din aceeași lucrare de emancipare. Glavina a lăsat mărturii scrise de o importanță deosebită pentru studiul istroromânei. În 1905, în colaborare cu Constantin Diculescu, a publicat ”Calindaru lu rumeri din Istrie”, considerată prima carte tipărită integral în dialectul istroromân. Volumul cuprindea proverbe, zicale, povestiri și materiale folclorice, păstrând forme de limbă și fragmente din viața spirituală a comunității. În calendar apare și un îndemn adresat istroromânilor să-și prețuiască limba și să nu se rușineze de ea. Un fragment reprodus în transcrierea dialectală este: „L’ubiţ limba nostre, fraţ Rumer, şi se nu areţ ruşire de ia cănd o cuvintaţ renche de fureşt. Durmit-an păr acmoce, ma verit-a vrema se ne zbudin şi noi.” În româna modernă, îndemnul poate fi redat astfel: „Iubiți limba noastră, frați români, și să nu vă fie rușine de ea când o vorbiți în fața străinilor. Am dormit până acum, dar a venit vremea să ne trezim și noi.” Pasajul sugerează atât urgența păstrării limbii, cât și aspirația la o conștiință comună. Printre textele atribuite calendarului se află și o versiune istroromână a rugăciunii „Tatăl nostru”, intitulată Csacse nostru. În transcrierea transmisă, rugăciunea începe astfel: „Csacse nostru, karle ști în cser, posveti-sa numele tev. Fie volia té, kum ie în cser şa şi pre pamint.” Formele din text arată felul în care graiul păstrează trăsături romanice, dar poartă și urmele contactului îndelungat cu limbile din jur. În aceeași versiune apar, de pildă, scuzea, cu sensul de „iartă”, și napast, cu sensul de „ispită” sau „necaz”.

Un alt text din calendar evocă memoria lui Ioan Maiorescu, cărturar care îi vizitase pe istroromâni în 1857 și scrisese despre ei. Glavina îl prezintă drept primul om venit din România care i-a făcut cunoscuți „fraților” de dincolo de munți și consemnează interesul său pentru limbă, obiceiuri și port. Evocarea apropie generații de cercetători și susținători ai comunității istroromâne, de la Maiorescu la Burada și, mai târziu, la Glavina însuși. Pe lângă activitatea sa în dialect, Glavina a publicat lucrări de prezentare și susținere a cauzei istroromânilor, între care ”I romeni dell’Istria și L’educazione nazionale” (1920), prin care a încercat să facă cunoscută situația comunității publicului italian și european. După moartea sa, soția lui, Fiorella Glavina, a adunat materiale manuscrise într-o culegere intitulată ”Promemoria e Lettere”. Aceasta reunește poezii, scrisori, cântece și schițe literare, scrise în italiană și în istroromână. Este interesant că Italia a sprijinit cultura istroromână în condominium cu Principatul Pindului, datorită originii latine comune. Munca neobosită, naveta obositoare și tensiunile politice i-au afectat sănătatea. Bolnav de tuberculoză, Glavina a murit la 9 februarie 1925, la spitalul din Pola (Pula), la numai 43 de ani.

Moartea lui Andrei Glavina a fost o lovitură grea pentru comunitatea pe care o slujise. În lipsa unor profesori pregătiți să-i continue munca, școala din Șușnievița s-a închis la scurt timp. Dar ideea pentru care luptase — că limba și cultura unei comunități mici merită păstrate și transmise — nu s-a stins odată cu el. În 1994, intelectualul român Emil Petru Rațiu a înființat la Trieste Asociația Culturală Istro-Română „Andrei Glavina”, cu scopul de a-i păstra memoria și de a sprijini salvarea patrimoniului lingvistic istroromân, aflat astăzi în pericol de dispariție. Numele lui Glavina rămâne, astfel, legat de o luptă care depășește biografia unui singur om: lupta pentru ca o limbă proto-română să fie auzită, scrisă și transmisă mai departe. În anul 2016 statul român a investit 60000 de euro în material didactic și repararea sediului școlii din Șușnievița, care astăzi ar trebui să se numească ”Andrei Glavina”, ca un omagiu adus marelui fondator și păstrător a limbii istroromâne, ca dialect al limbii române.

Foto. Ionuţ Ţene