Durere românească
1 min readDurere românească
Valeriu Cercel
N-am cunoscut mai sadică durere,
Mai nemilos, ori mai teribil chin,
Încât, la disperare,-o mângâiere
S-o caut într-o cupă de venin,
Şi nici calvar, nici crunte suferinţi,
Să te aducă-n stare inumană,
Uitând, cât ar fi noaptea de cuminţi,
Să-ţi baţi copiii, ziua, de pomană ;
Nu este caznă,-ncât ai accepta,
Indiferent ce tare eşti de vână,
Să nu-ţi mai pese, tu, în casa ta,
Cu soacra dacă stai şi-o săptămână ,
Sau vreo tortură crudă, bestială,
Mult mai feroce,-ncât să nu ai parte
Ca pân’ s-ajungi în stare de sminteală
Să îţi iubeşti duşmanul tău de moarte,
Şi nici supliciu mult mai tenebros
Precum îl ai în negre dimineţi,
Când pleci din nou la lucru, somnoros,
În crize coborând de pe pereţi ,
Dar mă-nfioară gândul, ce calvar,
Ce chin îngrozitor, ce soartă grea
Va fi pe capul meu de-o dau afar’…
Ca niciodat’…a dracului belea !
Nu voi putea, căci una mai am doar,
Ca să mai trag o ţuică la măsea !
De ajungi la disperare
Si ai bea o cupa cu venin
Nu o bea in departare
Vino-acasa unde-i cer senin,
Unde tuica-i tare,tare
Si Feteasca-i aromata,
O sa strigi in gura mare:
Doamne ce-am fost noi odata!
Ce-am ajuns si ce suntem
Ne-a ajuns parca-un blestem!