Greșeala președintelui Miloșevici

Greșeala președintelui Miloșevici

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

Mai interesează pe cineva astăzi o greșeală a președintelui Miloșevici? Cred că da pentru cei care învață din greșelile altora, mai puțin pe cei care învață numai din greșelile lor și deloc pe cei care nu învață nici din greșelile altora și nici din ale lor.

Am văzut recent filmul Relație Specială în care, așa cum rezultă din titlu, era tratată relația dintre premierul britanic Tony Blair și președintele american Bill Clinton. Am rămas uimit de îndârjirea contra sârbilor și în special contra lui Miloșevici a lui Tony Blair. El era atât de îndârjit încât s-a dus la Washington să-i convingă pe americani să trimită trupe terestre în Yugoslavia, având pregătite două variante. Prima, care implica un număr mai mic de militari, implica o invazie terestră în Kosovo având ca obiectiv alungarea sârbilor de acolo și a doua, de amploare mai mare, prevedea o invazie în Yugoslavia cu scopul de a-l da jos de la putere pe Miloșevici. În timpul discuțiilor intervine un consilier al președintelui Clinton care-l întreabă care va fi contribuția englezilor în aceste operațiuni terestre. Tony Blair începe să explice că țara sa nu are posibilitățile americanilor, la care consilierul dă replica: „Am înțeles domnule prim-ministru! Veți lupta până la ultimul american!”. Blair a înghițit gălușca și planul a fost abandonat.

Într-o altă scenă Tony Blair și soția urmăresc la televizor o scenă în care trupele paramilitare sârbești fac un măcel printre bosniaci omorând cu cruzime femei, copii și bătrâni fără apărare sub privirile observatorilor ONU care și filmează scena. Blair punea totul pe seama lui Miloșevici care sfida astfel opinia publică internațională. În realitate scena era cusută cu ață albă. Oricât de fanatici ar fi fost sârbii din forțele paramilitare n-ar fi făcut așa ceva sub privirile observatorilor. Dar în imagini apar clar uniformele și însemnele sârbilor iar cei uciși erau bosniaci. Cine ar putea să demonstreze că nu este așa? Indignarea lui Tony Blair este maximă declarând că are o misiune istorică de a opri asemenea atrocități. Evident că și opinia publică era la fel de indignată. Dacă un premier, care primește informații de la serviciile secrete, este astfel manipulat evident că omul de rând nu avea nicio șansă să se gândească la altceva decât ceea ce a văzut cu ochii săi. Oricât ar fi încercat sârbii să demonstreze că nu ei sunt cei care au făcut masacrul nu i-ar fi crezut nimeni.

Foto. Slobodan Milosevici

Singura soluție ca să nu ajungă în asemenea situații era ca președintele Miloșevici să nu accepte înființarea forțelor paramilitare ale ultranaționaliștilor sârbi. Asemenea forțe scapă oricărui control. Ele nu respectă legea și riposta la provocări este exagerat de mare. Nu există nici un control privind calitatea umană a membrilor. În ele pot pătrunde foarte ușor cârtițe și provocatori. Existența lor a permis adversarilor să-și procure echipamentul respectiv și să inițieze acțiuni care să-i compromită pe sârbi. Rezultatul a fost din punct de vedere mediatic catastrofal pentru sârbi. Probabil că inițial conducătorii sîrbi, orbiți de ultranaționalismul lor, au fost încântați să vadă că apare o formațiune care să facă anumite treburi murdare, dar au greșit.

Singurele forțe înarmate în Kosovo trebuia să rămână poliția și armata. Atacurile asupra polițiștilor și soldaților ar fi fost considerate teroriste și opinia publică ar fi trecut de partea sârbilor.

Foto autor: Ioan Iaspas