Ăştia sunt aleşii noştri
3 min readĂştia sunt aleşii noştri
Autor: George Petrovai
Aflu de pe internet că circa 100 dintre şparlamentari sunt penali cu acte în regulă – unii deja condamnaţi, alţii foarte aproape de ceea ce se pare că a devenit o cutumă printre politrucii dâmboviţeni ai ultimului sfert de veac: Eşti respectat ca as printre borfaşi, cu ochii-n soare juzii dacă-i laşi!
Şi cine ştie câţi or mai fi printre aleşii neamului (în inima putregaiului naţional şi mai departe în teritoriu), că tot acuşi-acuşi auzim cum alţi miniştri, făcători de legi, şefi de consilii judeţene şi primari sunt săltaţi de mascaţi, încât nu poţi să nu le dai dreptate guvernanţilor că puşcăriile româneşti postdecembriste lucrează la capacitatea maximă şi că prioritatea priorităţilor nici vorbă să fie educaţia, sănătatea, cultura şi cercetarea, ci ea se cheamă procurarea fondurilor necesare pentru construirea de noi puşcării la standarde europene.
Altfel spus, în primul rând pentru actualii şi viitorii cârmuitori, potrivit următoarei anecdote, doldora de învăţăminte pentru unii ca aceştia:
Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ion Gheorghe Maurer vizitează câteva cămine studenţeşti, unde află (fireşte, pe ocolite şi cu o jumătate de gură) că studenţii sunt nemulţumiţi atât de hrană, cât şi de cazare. Generos, Gheorghiu-Dej dă dispoziţie ca pe viitor studenţimii să i se aloce o cotă suplimentară de 10%.
De-acolo, cei doi şi suita o iau către puşcării, unde – înştiinţat fiind de nemulţumirile la hrană şi condiţii de detenţie – Gheorghiu-Dej ordonă ca puşcăriaşilor să li se aloce pe viitor o cotă suplimentară de 20%.
Surprins, Ion Gheorghe Maurer îi şopteşte superiorului:
– Cum naiba, puşcăriaşii să se bucure de mai multă atenţie din partea conducerii superioare de partid decât cei care reprezintă viitorul ţării?!
– Lasă-mă, măi Ioane, că ştiu eu ce fac! răspunde cu parapon prim satrapul bolşevic. Studenţi n-avem cum să fim, dar puşcăriaşi nu se ştie niciodată…
Ei bine, ăia n-au mai ajuns la mititica, pe când ăştia de-acuma, mai nocivi ca tot ce s-a zămislit vreodată pe aceste meleaguri, se simt irezistibil atraşi de atari stabilimente, mai ceva ca fluturii de noapte de flacăra lumânării. Şi nu numai ei, făcătorii legilor de mare trebuinţă pentru uriaşa tagmă a hoţilor, ci şi mulţi, tot mai mulţi dintre aceia care sunt plătiţi regeşte (unde-s lefuri confidenţiale, ceva e putred în Danemarca!) ca să le aplice cum vor muşchii lor, adică aşa cum cer interesele lor nesăţioase şi fundamental nelegiuite – judecători, procurori, poliţişti.
Tocmai de-aceea, ştiind prea bine că temniţa este mult necesara haltă a dreptei ispăşiri de dinaintea staţiei finale cu numele de Judecata de Apoi, ei – mai înainte de recuperarea enormului prejudiciu cauzat României (dar când va fi asta?) – ar trebui să facă din proprie iniţiativă donaţii consistente pentru grabnica ridicare la standarde europene a viitoarelor sanatorii ale fărădelegii. Că doar pentru ei ar face-o şi pentru neuitarea lor…
(Sighetu Marmaţiei, 15 septembrie 2015)
Foto. George Petrovai
