tête-à-tête, NIG și George Gîtlan
6 min read
NIG – George, înainte de a prezenta poezia ta cititorilor Curentului International, aș vrea să-mi spui câteva cuvinte despre tine, despre ceea ce scrii.
GG – Nu știu ce-aș putea să spun despre sine. Las întotdeauna pe ceilalți să vorbească despre mine. Deși, mai clar decât scrierile mele, nu știu dacă o poate face altcineva, cu atât mai puțin eu, iar asta, nu pentru că aș fi subiectiv vorbind despre sine, nici modestia n-ar fi un motiv relevant. Nu știu, poate pur și simplu, îmi place să fiu descoperit, în -și- prin ceea ce scriu și numiți voi, cei care mă citiți, cu generozitate, poezie.
NIG – Multumesc !
George Gîtlan – Poezie
* Câteodată mă mai bag în seamă
Atât cât să nu mă uitați
Respir încă și îmi spun că sunt
Mai las urme înapoia mea
Să se știe c-am fost și eu pe-aici
Și-acum așa ca tot veni vorba
În afară de gândurile mele
Voi pe unde mai umblați pământul?…
* nu pot să dorm
cineva mi-a furat somnul
râde de visele mele
pe la colțuri de stele
încolțite-n noapte
e întuneric în șoapte
ca într-un suflet pierdut
din care Dumnezeu
și-a luat jucăriile
și-a plecat…
* Mănânc dragoste cu pâine
Și-mi e atât de ușor să spun acum
Chiar acum în momentul ăsta
Cu gura plină de cuvinte amestecate cu pâine
Că sunt un om împlinit și că
Pământul este cu adevărat rotund
Când îl privești cu ochii sătui
De atâtea colțuri mucegăite în care se-ascund
Zilnic foamea și setea de dragoste
Dragoste cu pâine…
* te-ai întrupat din cuvintele mele
la început ai fost un gând
o respirație
o bătaie surdă de clopot spart
în piept
către sfârșit erai deja un vis în toată regula
iar împlinirea
ecoul unei rugăciuni la capătul zilei
erai așa frumoasă
ca o predică într-o zi de duminică
atunci am știut
că mi-a zâmbit dumnezeu
m-am închinat de trei ori lui
mulțumindu-i
apoi ne-am împărtășit sufletește trupurile
mușcând unul din celălalt
precum adam și eva din fructul oprit
* ce cauți tu în mintea mea
dă-te jos din gândurile mele
nu-mi tulbura visele cu goliciunea ta
dispari îți spun nălucă
cu sânii și coapsele tale cu tot piei
și-ntoarce-te aievea!…
*te zideam în carnea mea
și tu chicoteai
ghemuită în brațele mele
erai așa frumoasă
îți înfloriseră-n obraji bujorii
uneori îți mai aud râsul
închid ochii și parcă văd aievea
cum îți îngheață surâsul pe chip
apoi plânsul ăla înfundat
îmi inunda aorta
rătăcind printre bătăile inimii
ca-ntr-un labirint în care
intră cine vrea
iese cine poate…
* iată dorințele mele
au căpătat forma curbelor tale
până și cuvintele
s-au schimbat de la piele
de sensuri în toate sensurile
sumar deslușite
așa cum mi te arăți tu acum
în desuuri roșii volatile
când vorbesc despre tine
cu toate cuvintele astea aprinse
să topească până și
urmele hainelor purtate
de pe trupurile noastre
înnoite…
ție atâta îți mai spun
în noaptea asta
voi scoate dracii din tine
* uneori privesc departe în sus
și-l întreb pe dumnezeu
ca pe cel mai bun amic al meu
dacă nu cumva are o țigară
la naiba
el îmi dă toată iertarea lui
îmi spune că are prea multă
mai multă decât aș avea eu nevoie
o îndes în buzunar și
plec mai departe
să dau și celor care n-au
și mă întreabă uneori
ca pe cel mai bun amic al lor
dacă nu cumva am o țigară
o simplă țigară
* ochii mei ți-au citit pe neclipite
dorința din sânii duruți
buzele mele le-au învățat sfârcurile pe de rost
doar ele mai cunosc limba în care
vorbesc despre sânii tăi
și numai sărutul meu mai cunoaște astăzi taina
împietririi lor așa cum tu îmi știi
fiecare respirație fiecare geamăt icnit
foamea setea și frigul din oasele mele
trosnind după atingerea ta
* aș putea vorbi despre sânii tăi la nesfârșit
și niciun cuvânt nu s-ar ascunde
în spatele vreunui gând rușinat de sine
sfârcurilor le-aș spune pe nume să se știe
că nu este nicio rușine în întărirea lor
e simțire așa cum durerea sălășluiește
doar în carne vie la rându-i și dorința doare
și nu e nimic rău în aceasta ori cine n-a simțit
măcar o dată în viață o astfel de durere
încă nu s-a născut și n-a murit niciodată
în neființa lui
de fericire…
aș putea vorbi despre sânii tăi la nesfârșit
dar mă opresc aici
să-mi trag pentru o clipă cuvintele
în ele s-a muncit sufletul meu
ferice de el
* vrei să fii poezia mea
să te iubesc cu toate punctele
și virgulele care mi-au mai rămas
de la începutul lumii și
până când tăcerea se va instala
ca un fel de rigor mortis
între noi doi și amândoi goi
ca două rime îmbrățișate
să ne iubim asexual
într-un ultim poem
de dragoste
* se stingeau luminile pe stradă
doar tu mai străluceai
ca o ultimă stea căzută în calea mea
trifoi cu patru foi
aveai urme de nesomn pe la ochi
și nu știam ce dor nu te-a lăsat să dormi
apoi mi-am amintit fără să vreau de mine
și am aflat prin gândul cui am nedormit
eram treaz pe buzele tale
ca o durere de sâni despre care încă
nu știu cu ce cuvinte se poate trata
dar știu că pentru tot ceea ce nu cunoaștem
există dragoste
*
lăsați-mă să cânt femeia
s-o descânt pe notele inimii mele
până la piele s-o încânt
și să i se cutremure carnea de plăcere
la auzul acestora
ea e cheia sol iarba fiarelor și teama
tuturor fricilor care mă țin încuiat în mine
acum pe bune care parte n-ați înțeles-o
inimii nu-i puteți dicta ritmul în care să bată
așa cum nu-mi puteți schimba cuvintele
la cursul zilei
poemul ăsta
poemul ăsta nu e de vânzare fraților
în el crește sufletul meu și doar în mâinile ei
mi-l încredințez astăzi mâine și în toate zilele
care vor veni
amin!…
* viața poetului nu e lapte și miere
e zbucium în carne
și e frământare de oase
cuvânt contra (ne)cuvânt
într-o luptă nebună de capă și spadă
în care se trăiește și se moare
la milă întâmplării
și totuși nimeni nu-l crede
nimeni nu-l înțelege
așa cum nici el nu se crede
și nu se înțelege
pe sine
dumnezeu să aibă mila de sufletul lui
*
nu vă faceți idoli din poeți
dumnezeu este unul singur
poeții sunt mulți și toți
se-nchină unui singur chip
cioplindu-i sâni și coapse
după cum le plouă lor în gură
picurând câteva cuvinte
cu pretenție de poezie
în urechile voastre desfundate
de urletul cărnii în carne
și tremurul ei înfundat