PROGRAM DE CANDIDATURĂ LA CONDUCEREA UNIUNII SCRIITORILOR

Corneliu LEU

Subsemnatul Corneliu LEU, membru al Uniunii Scriitorilor de la înfiinţarea din anul 1949, îmi depun prin prezenta candidatura la alegerile de preşedinte din cadrul Adunării Generale stabilite pentru luna septembrie 2013, rugând să fiu înscris pe lista de candidaţi şi să mi se facă publică argumetarea prin următorul program pe care îl doresc pe cât de succint, pe atât de ferm.

Precizez de la început că este un program de candidatură insolit, decizia mea ne venind nici din veleităţi, nici din apetenţe de conducător. Anterior, subsemnatul am făcut o altă propunere: Aceea ca proxima Adunare Generală să aleagă drept preşedinte aceeaşi persoană care se află şi la Chişinău în fruntea Uniunii Scriitorilor de acolo, împlinind astfel şi un deziderat de unitate şi o mai veche tradiţie românească de punere în practică a unui asemenea deziderat. Mi s-a răspuns însă, printr-o amabilă scrisoare pentru care îi mulţumesc actualului preşedinte, că propunerea nu este statutară şi, cu toate că eu am insistat a se face măcar cunoscută propunerea mea, bănuind că există motive temeinice, chiar şi de natură statutară, ca să nu se facă asta, recurg la dreptul meu individual de a candida.

Tocmai fiind vorba de un program de candidatură, vreau să-mi asigur confraţii că această depunere a ei nu este deloc un gest formal, deoarece motivele mele au fost temeinice. Ele nu au avut numai caracterul patriotico-tradiţional menţionat, ci s-au bazat pe nişte evidenţe ale culturii celor două state româneşti, pe implicarea şi pe statutul pe care-l are scriitorul în fiecare dintre ele, pe un atent studiu sociologic al acestui statut care, paradoxal, arată că la confraţii de dincolo de Prut el este mult mai bine consolidat şi pus în valoare, că importanţa scriitorului şi comunicarea lui cu populaţia este mai mare, cărostul său social este şi mai bine definit şi mai bine valorificat.

În aceste condiţii, în ciuda aparenţelor că gestul meu ar fi de a întinde mâna pentru ajutorarea şi creşterea în importanţă a confraţilor care, la editurile lor sau la editurile noastre, scriu şi publică în aceeaşi limbă cu noi, fondul acestei propuneri de a aduce în fruntea noastră un om care are experienţa de acolo este categoric în favoarea scriitorului din ţara noastră care a fost mult marginalizat şi care, pentru a se redresa – de ce n-am spune-o?!- chiar şi material, dar mai ales moral, ca loc şi rost în societate, are nevoie de o gestionare a intereselor lui, aşa cum se dovedeşte că mai bine a fost făcută la Chişinău decât la Bucureşti. Aceasta a fost logica mea şi, de vreme ce statutar nu pot insista cu această propunere, nu-mi rămâne decât calea de a mă angaja eu, tocmai pentru că, de îndelungă vreme, observ acest fenomen şi studiez modul cum prezenţa civică a scriitorului basarabean este mult mai pregnantă, cum funcţiile sociale pe care le capătă el sunt de mult mai înaltă factură, cum chiar viaţa literară, publicaţiile şi tipăriturile sunt mult mai efervescente decât la noi şi, implicit, sunt mult mai mult luate în serios de către public şi, tot de atâta vreme, nutresc şi pentru scriitorul român măcar o revenire până la un asemenea statut, dacă nu una normală, cum ar presupune adresarea noastră către 30 de milioane de vorbitori ai limbii române şi pretenţiile noastre de existenţă europeană.

În acest sens, sunt de acord cu acea menţiune pe care actualul preşedinte, confratele nostru Nicolae Manolescu, o face în programul său de candidatură privind „marginalizarea scriitorului”, dar îi prelungesc ideea subliniind că această marginalizare se produce la noi, mai mult decât în altă parte, atât din motive de degringoladă a întregii societăţi, cât şi din pricina unor iresponsabile şi, uneori, corupte conduceri din decursul ultimilor 23 de ani, dând exemplul celor 80.000.000 de lei pe care D.R. Popescu îi menţiona existenţi în casieria Uniunii şi Fondului literar în anul 1989, când preda conducerea; ca şi a faptului că, între timp, întreaga arhivă a Uniunii Scriitorilor a dispărut.

Sunt absolut de acord şi cu cealaltă idee a „prezenţei scriitorului în spaţiul public” şi mă angajez nu numai să o susţin, ci să vin cu experienţa unui om care în aceşti 23 de ani a înfiinţat o fundaţie culturală care apoi, devenind mişcare populară, a iniţiat temeinice acţiuni educative de emancipare democratică a populaţiei şi de programe europene încât, prin Hotărârea de Guvern nr. 1004 din anul 2004, i s-a acordat statutul de utilitate publică, adică acelaşi rang pe care îl are în regimul democratic-asociativ şi Uniunea Scriitorilor. Dar, aş îndrăzni să spun, cu ceva rezultate mai evidente decât are USR, de vreme ce anual organizează „Consfătuirea naţională a intelectualilor de la sate”, obţine un ritm ascendent de dezvoltare a unei reţele de publicaţii culturale din ţară şi străinătate prin portalul internet www.cartesiarte.ro a cărui „Vitrină a editurii on-line” publică volume sub titlul de serie: „Un autor român în luptă nedreaptă cu traducerile de literatură comercială” şi, chiar în prezent, organizează printr-o mare manifestare centrală, în reţea cu zeci de manifestări în localităţi româneşti şi altele în comunităţile românilor din întreaga lume, sărbătoarea Zilei Limbii Române instituită printr-o Lege promulgată anul acesta, dar iniţiată acum şapte ani chiar de această Organizaţie Neguvernamentală de Utilitate Publică pe care o conduc, ce s-a zbătut şi a insistat până când a văzut-o promulgată. Cu această experienţă mă angajez să reafirm pentru obştea noastră prezenţa scriitorului român în spaţiul public, revenind iarăşi la observaţia mea şi subliniind faptul că, la Chişinău, în ciuda vicisitudinilor prin care trece statul şi regimul, ea e mult mai bine servită de conducerea obşteascăa scriitorilor, în vreme ce, aici, de mai bine de 20 de ani ea a fost inhibată de modul în care, conducătorii pe care i-am avut, au descurajat-o exact în măsura în care şi-au văzut doar de interesul lor propriu.

De acord, de asemenea şi cu ideea de „redobândire a demnităţii de breaslă”, dar trebuie iarăşi să subliniez că tot dincolo avem exemplul cel mai apropiat, chiar dacă viaţa scriitoricească nu atinge valorile celei din occident. Fapt pentru care, mă angajez ca, prin programul meu de candidatură, să urmăresc asemenea scopuri ajutându-mă cu experienţa confraţilor noştri pe care se vede că îi invidiez din acest punct de vedere al vieţii obşteşti de afirmare iar, dacă se va ivi prilejul existenţei unuia cu mai multă experienţă decât mine acolo, iarăşi mă angajez să-i cedez locul fără ezitare.

În ceea ce priveşte programul meu de direcţionare a organizaţiei noastre obşteşti care este Uniunea Scriitorilor din România, acesta se va desfăşura prin POLITICI PERMANENTE DE ÎMBOGĂŢIRE ŞI MĂRIRE A PATRIMONIULUI OBŞTESC DREPT BUN COMUN CARE TREBUIE SĂ ADUCĂ PERMANENTE BENEFICII PERIODICE MEMBRILOR OBŞTII. Cu alte cuvinte:

Voi căuta cât mai multe căi lucrative şi căi care să pună în valoare opera fiecărui membru, în scopul realizării unui patrimoniu cât mai bogat al cărui scop principal să fie împărţirea lui periodică în cote părţi către fiecare membru, precum în orice formă asociativă cu adevărat democratică.

Extragerea din beneficiile acestui patrimoniu, în primul rând, a unei cote obligatorii care se împarte între toţi membrii, şi abia apoi, din ce rămâne, calcularea de câte salarii se pot oferi pentru angajaţi şi pentru alte cheltuieli ale instituţiei.

Aceasta presupune atât instituirea unui management activ făcut prima dată în mod cât mai voluntar de membrii care se pricep şi au iniţiativă comercială, stimulaţi prin scoaterea la concurs a unor programe editoriale, de manifestări publice, de spectacol, de impresariat şi altele, cât şi împărţirea de pe acum chiar şi a unor foarte mici beneficii pe care le-ar putea oferi precarul patrimoniu de astăzi, cum ar fi cote de gratuitate sau de reducere la casele de odihnă sau hotelul construit cu banii noştri; şi nu devierea încasărilor în alte scopuri. Oricât de mici ar fi cotele de astăzi, chiar aproape simbolice, important este de impus principiul folosirii bunului comun în sprijinul binelui comun al membrilor obştii şi nu în alte scopuri, de obicei netransparente, cum se administrează astăzi cheltuielie.

Spre a exemplifica, revin la cele optzeci de milioane de lei pe care D.R. Popescu le lăsa în casierie, sub sigiliul care, în mod revoluţionar, a dispărut: La acea vreme, dollarul american nu era mai mult de 12 -16 lei la cumpărare sau tranzacţii şi 16-24 de lei la vânzare. Împărţiţi, la cifra cea mai mare, să zicem la 24lei/1 dollar şi rezultă o avere cu care Uniunea Scriitorilor ar fi putut cumpăra la un loc uzinele „23 august” şi „Republica” şi investi în mai multe tipografii. Calculaţi din nou şi veţi vedea că, din venitul acestora, dacă ar fi devenit proprietari cum meritau, pentru că erau bani adunaţi din munca lor, cei două mii de membri, ar fi primit dividende cât să trăiască fericiţi cu tot neamul lor. Din păcate, am pierdut acel tren; sau ne-a fost furat; sau ne-a fost împins pe linie moartă. Nu mai interesează ce s-a întâmplat. Important este să avem tăria să o luăm de la început şi să ne organizăm o viaţă obştească productivă, ne rezumându-ne la ceea ce putem smulge de la un stat sărăcit.

Fapt pentru care îmi pun candidatura în acest scop şi, fiindcă nu am de justificat nereuşite trecute prezentând un mare program de viitor, mă opresc aici.

14 august 2013

Corneliu LEU

126, Bd. Dacia, Bucuresto020064

tel,0400311045047; 0400344116739;

leuc@upcmail.ro ; corleu@upcmail.ro ;

leuc@clicknet.ro ; leu32@gmail.com

www.cartesiarte.ro ; www.PORT@LEU