Propaganda internă mână-n mână cu propaganda rusă

Propaganda internă mână-n mână cu propaganda rusă

Autor: prof.univ.dr. Paul Dragoş Aligică (Bucureşti)

Reacțiile la „Strategia Americană” venite în ultimele 24 de ore din partea coteriei interne de propagandiști, intelectuali publici, ONG-iști cu misiune și segmente ale mass-media sub acoperire — cei care, până acum, ne-au „explicat” atât de clar, bine și informat Realitatea ultimilor ani și care au contribuit astfel atât de substanțial la confuzia și criza în care se află România — sunt pe măsură. „Antologic” în inanitate este cuvântul potrivit.

Să repetăm ceea ce am spus de fiecare dată când i-am văzut la lucru pe acești oameni, „politologi” și „analiști politici” autointerpuși între realitate, fluxul de știri și românul obișnuit: Nu încerca să explici publicului ceea ce tu însuți nu ai înțeles. Atât ţi se cere ca să fii profesionist şi responsabil public. Atât.

Dar înainte de a discuta noul set de șabloane și inanități produs de aceștia, să notăm totuși ultima mostră de inconștiență politica a „Lumii bune” a politologilor și intelectualilor publici români.

Platforma de propagandă citată mai jos remarcă, corect, că în momentul invaziei ruse justificarea centrală a Kremlinului a fost „denazificarea”. Prima declarație pe care am făcut-o public atunci, într-un interviu, era o avertizare: La acea vreme, coteria internă de propagandiști, intelectuali publici, ONG-iști cu misiune și segmente ale mass-mediei sub acoperire traversa unul dintre episoadele lor ciclice de „vârf de sarcină” moral-ideologic, etichetând cu larghețe — conform datinii interbelic-progresiste și staliniste — drept „fasciști” sau „naziști” pe oricine nu împărtășea tematica la zi, adoptată, evident, de la Centrala de propagandă.

Am atras atenția încă de atunci că această inflație retorică nu face decât să dea apă la moara „narativelor” ruse, legitimând — indirect — acțiuni politice și militare de tipul celor declanșate în Ucraina. Că aberațiile războaielor culturale occidentale sunt un lux pe care „aceia” și-l pot permite poate; noi, aici, în Estul Europei, nu.

Dacă noi înșine afirmăm obsesiv că România este o țară plină de „extremiști” și „fasciști”, nu ar trebui să ne mirăm dacă mâine Putin folosește exact acest argument împotriva noastră. „Denazificarea României.” Puțină responsabilitate și ceva autocontrol nu ar strica… sugeram eu atunci.

Pentru o vreme au amuțit. Era prea izbitor să cânte și ei, și Putin, aceeași partitură despre „lupta împotriva fasciștilor, naziștilor și extremiștilor”. Ridicolul antologic și-l asiguraseră și fără asta.

Apoi, firește, memoria și logica nefiind punctele forte ale acestei „lumi bune”, morale, intelectuale și avansate, s-a revenit la reflexele propagandiste — singurele mecanisme constante care îi țin loc de principiu de coerență.

Și iată-ne, din nou, în 2025, în mijlocul unui episod de „redescoperire ciclică” a fascismului în România, cu același tipar. Un vârf de sarcină după tot tipicul, cu toată disperarea autoindusă sau mimată. Numai că, de data aceasta, situația a escaladat și a scăpat de sub control. Luați de val, au ajuns din aproape în aproape — cum se întâmplă — să dea rău de tot cu bâta în baltă, și deja s-a intrat într-un alt registru.

Derapaj, ca să folosim limbajul lor. Și ce derapaj!

Astfel, prin controversele generate, acești oameni s-au plasat — aproape neverosimil în iresponsabilitatea lor — pe o linie perfect convergentă cu narațiunea strategică a Moscovei privind al Doilea Război Mondial și poziția României în contextul actual. Pur și simplu îi vedem azi alimentand si validând cu încăpățânare obsesivă exact ceea ce Moscova dorea să fie validat în narațiunea ei ideologică și strategică despre țara noastră.

Mai mult, lăsând Pactul Ribbentrop–Molotov și implicațiile sale la o parte, dacă îi asculți, ai putea jura că, în acest moment, România ar fi pe punctul de a deveni epicentrul fascismului mondial, atât de „densă” ar fi prezența nazistă și neofascistă în această societate — după spusele lor.

E dificil de găsit un exemplu mai evident de inconștiență din partea unor persoane care, paradoxal, se pretind „formatori de opinie”, intelectuali publici, politologi, „experți” sau oameni cu o pregătire ce i-ar plasa, teoretic, într-o poziție de responsabilitate publică.

Și evident:

Era inevitabil ca reacția Moscovei să nu întârzie. În momentul în care o parte a „lumii bune” din România a început să reproducă, cu un zel greu de înțeles, exact narațiunile pe care Kremlinul le folosește pentru a-și justifica expansionismul — fascism endemic, extremism resurgent, pericol nazist local — Moscova pur și simplu a ridicat mănușa.

Pentru Kremlin, asemenea derapaje dezaxate sunt un cadou strategic: furnizează exact „dovada” că există un precedent sau o justificare morală ori politică pentru poziția sa. Este suficient ca o mână de voci inconștiente dintr-o țară să confirme, prin retorică internă, tema pe care propaganda rusă o împinge în exterior — iar Kremlinul o va exploata imediat, transformând-o în argument diplomatic, mediatic, politic și ideologic.

Așa s-a și întâmplat.

Foto. Paul Dragoş Aligică