Uniunea Europeană – criză și confuzie

Uniunea Europeană – criză și confuzie

Autor: prof. dr. Nicholas Dima (Tucson, Arizona)

Ideea unificării europene a fost lansată la scurt timp după cel de al Doilea Război Mondial cu scopul de a evita o nouă conflagraţie. Aşa cum e bine cunoscut, s-a pornit de la coordonarea pieţii cărbunelui şi a oţelului şi iniţial a reprezentat o alianţă economică limitată la şase state. Intenţiile păreau nobile şi ideea a fost bine primită de alte ţări. Să ne reamintim totuşi că filozoful francez Blaise Pascal ne-a prevenit încă din secolul al XVII-lea că… iadul e pavat cu intenţii bune.

Perioada postbelică a fost marcată de traume şi schimbări radicale. Europa de Est a fost ocupată de URSS şi comunizată. Franţa şi Marea Britanie şi-au pierdut coloniile şi odată cu ele sursele de materii prime ieftine. Omenirea s-a scindat în două tabere opuse gata să declanşeze o nouă confruntare mondială. Au urmat mari realinieri geopolitice şi o evoluţie economică marcată de crize. Între timp, economiile vest europene s-au refăcut, s-au consolidat şi de la cooperare economică s-a ajuns la coordonare politică şi eventual la Uniunea Europeană de azi. Totul părea să evolueze în mod firesc şi după prăbuşirea comunismului au fost invitate şi ţările estice să adere la Uniune. Undeva s-a comis totuşi o greşeală şi personal nu ştiu dacă a fost o simplă eroare sau un act bine premeditat…

***

În primăvara anului 1990 a fost organizată la Washington o reuniune restrânsă la care au fost invitaţi reprezentanţi ai exilului din estul european şi diplomaţi din fostele ţări comuniste. Relaţiile dintre refugiaţi şi noii diplomaţi est-europeni erau încă reci, dar în curs de ameliorare. Şi îmi amintesc cât de mieluşei păreau la început noii diplomaţi români acreditaţi la Washington. La reuniunea respectivă s-a discutat viitorul Europei, inclusiv al României. Personal, nu mai aveam entuziasmul pro-occidental pe care îl avusesem când plecasem din ţară în 1968, dar rămăsesem pro-american şi pro-european. Şi totuşi în alocuţiunea mea am susţinut că singura opţiune a României era să adere la Uniunea Europeană, dar am adăugat: dacă Uniunea Europeană se sinucide, se sinucide şi România. În sinea mea, nu credeam că se va întâmpla, dar se pare că acolo s-a ajuns.

***

România a fost cooptată în UE în 2007 şi până la un punct, a urmat un curs similar altor ţări estice, foste comuniste. Intenţiile păreau bune, dar rezultatele au fost dramatice. Industria românească a fost sistematic distrusă pentru a fi „ajustată” la condiţiile aderării la UE şi milioane de oameni rămaşi şomeri au trebuit să plece la muncă în Occident. În cursul acestui proces, Occidentul a câştigat de două ori: pe de o parte a eliminat concurenţa anumitor produse româneşti, exportate cu precădere în Lumea a Treia, şi pe altă parte, a obţinut forţa de muncă, atât calificată cât şi necalificată, de care începuse să aibă nevoie.

În acele zile mă gândeam că Occidentul a comis o greşeală deoarece nu a oferit un plan practic, uman şi moral, de trecere de la economia de stat la economia de piaţă. Sau poate că l-a avut şi l-a ţinut ascuns, planul fiind jefuirea resurselor estice, anihilarea concurenţei şi preluarea forţei de muncă a regiunii. Prin această manevră strategică, Europa occidentală şi-a prelungit existenţa şi bună-stare economică cu încă o generaţie.

România la rândul ei şi-a pierdut şi industria, şi forţa de muncă, şi tineretul, şi viitorul. Totul datorită unor magnaţi lacomi din occident, dar şi cu ajutorul unor unelte oarbe din ţară care şi-au trădat şi neamul, şi patria, şi conştiinţa. Uniunea şi-a prelungit astfel existenţa, dar între timp a ajuns la capătul funiei. Şi de data aceasta, în special după declanşarea conflictului din Ucraina, criza s-a adâncit şi mai mult.

***

Economiile occidentale funcţionează strict pe bază de profit şi nu pot prospera fără materii prime, mână de lucru şi pieţe de desfacere. Occidentul şi-a asigurat aceste condiţii favorabile imediat după război, dar de atunci şi până azi economia mondială s-a reconfigurat iar geopolitica a modificat radical harta lumii. Seismul a început cumva lent, dar evenimentele din Ucraina şi mai recent cele din Orientul Mijlociu au scos la suprafaţă falii de ruptură noi care în prezent ameninţă toată omenirea. Treptat, situaţia s-a agravat şi a luat forme beligerante. De pildă, cele două conducte de gaze din Marea Nordului au fost aruncate în aer şi Europa occidentală a rămas fără energia cu care o alimenta Rusia. Drept rezultat, industria germană nu mai poate funcţiona nici normal şi nici eficient. Pe de altă parte, fostele colonii franceze din Africa s-au revoltat împotriva condiţiilor impuse de Paris şi refuză să mai aprovizioneze Franţa cu resurse naturale ieftine, inclusiv cu uraniul necesar funcţionarii centralelor nucleare. Marea Britanie la rândul ei a părăsit UE pentru a scăpa de controlul birocratic şi nefast de la Bruxelles, dar s-a împotmolit în propriile ei dificultăţi sociale şi e măcinată de tulburări interne.

Nemulţumirile faţă de Bruxelles cresc de la o zi la alta şi sunt de natură economică, politică şi în ultima fază, de natură militară. Alegerile din decembrie anul trecut din România au fost anulate nejustificat şi în mod brutal. Marine Le Pen în Franţa a fost eliminată la fel de brutal din cursa electorală. Polonia insistă pentru reformarea instituţiilor europene. Ungaria şi Slovacia se pronunţă ferm împotriva conflictului din Ucraina. Italia şi alte ţări de la Marea Mediterană se confruntă cu probleme financiare grave. De fapt, multe din aceste desfăşurări au fost agravate de conflictul din Ucraina în timp ce principalele ţări vest-europene continuă să împingă Kievul la război total împotriva Rusiei. Se pare că pentru Londra şi Paris singura modalitate de a scăpa de iminenţa unei prăbuşiri interne ar fi declanşarea unui război mondial.

În aceste condiţii, Uniunea Europeană a devenit un fruct otrăvit care ne ameninţă pe toţi. În prezent, e sacrificată Ucraina, dar este posibil să urmeze Polonia şi România. Deocamdată, America ezită, dar sunt convins că va fi atrasă şi ea într-un război din care puţini vor supravieţui. În ce mă priveşte, am susţinut că Uniunea Europeană trebuie doar reformată, dar am început să mă tem că nu mai e posibil. Interesele celor puţini care ne manipulează sunt cu totul diferite de interesele majorităţii noastre. Manipulatorii ne vor sacrifica fără nici o ezitare pentru scopurile ascunse pe care le urmăresc. Şi totuşi, mă întreb: cum cred ei că vor supravieţui evenimentelor quasi-apocaliptice care ne pândesc? Şi… cine sunt cei care manipulează Anglia, Franţa şi întreaga Uniune Europeană?

(Tucson, Arizona, SUA, 20 septembrie 2025)

Foto. Nicholas Dima