Musk, rețelele sociale și democrația

Musk, rețelele sociale și democrația

Autor: Alexandru Lăzescu

„Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă” (George Orwell)

Elon Musk a provocat în ultima vreme multă tulburare pe scena politică europeană. A fost criticat intens pentru sprijinul său public pentru AfD în Germania și pentru campania sa pe X (Twitter) împotriva premierului Keir Starmer în Marea Britanie. Cancelarul german Olaf Scholz l-a acuzat că „pune în pericol democrația europeană”, iar Emmanuel Macron a denunțat implicarea sa în alegeri. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a calificat platforma X drept o potențială „amenințare la adresa democrației”. În timp ce un articol de opinie apărut sub semnătura lui Musk în numărul din 28 decembrie al publicației Welt am Sonntag, admirativ față de AfD, a determinat o reacție critică din partea liderului creștin-democrat Friedrich Merz, foarte probabil viitorul cancelar, care a vorbit despre o „ingerință în campania electorală a unei țări aliate” spunând că nu își poate aminti un caz comparabil de „influență externă” în procesul electoral al unei națiuni democratice.

Reacțiile la nivelul UE au căpătat accente panicarde în contextul interviului din 9 ianuarie 2025 luat de Elon Musk, pe X, lui Alice Weidel, co-liderul AfD. Discuția a avut în direct 200 de mii urmăritori, dar sigur numărul celor care au vizionat-o ulterior pe X sau YouTube a fost mult mai mare. Comisia Europeană a anunțat înaintea interviului că o echipă de 150 de „experți” (!) îl va urmări cu atenție pentru a evalua posibile încălcări ale legislației UE, principala îngrijorare fiind aceea că ar putea oferi AfD un avantaj neloial în planul audienței față de rivalii săi înainte de alegeri. Ceea ce e oarecum ciudat, având în vedere că în general în mass-media germane s-a instituit un blocaj informațional împotriva AfD. De altfel, ulterior, pe 17 ianuarie, Comisia Europeană a anunțat că și-a intensificat investigația în temeiul Digital Services Act (DSA) cu privire la platforma de social media X.

Chiar dacă decizia lui Elon Musk de a sprijini AfD e relativ curioasă, datorită anti-americanismului explicit al formațiunii politice (în mod ironic, după interviu partidul de extremă stângă al Sahrei Wagenknecht, și acesta virulent anti-american, a acuzat AfD de pro-americanism!), sunt destule voci care consideră această suită de reacții nu doar excesiv de stridente, ci și ipocrite. La Bruxelles și în interiorul UE au fost numeroase ocazii în care s-a intervenit în alegeri împotriva unor partide sau politicieni considerați „nefrecventabili”. În aprilie 2022, liderii guvernelor din Spania, Germania și Portugalia i-au îndemnat în comun pe alegătorii francezi să voteze în favoarea lui Emmanuel Macron în finala prezidențială cu Marine Le Pen. Cancelarul german Olaf Scholz și-a exprimat și el sprijinul deschis față de Joe Biden, înaintea retragerii acestuia, în confruntarea cu Donald Trump, în timp ce experți britanici implicați în campania Kamalei Harris, apropiați de Partidul Laburist (care a trimis o sută de activiști în America în sprijinul acesteia), sperau să poată „ucide” Twitter-ul lui Musk.

În septembrie 2022, cu doar trei zile înaintea alegerilor din Italia, când rezultatele erau deja previzibile, cu prilejul unui discurs ținut la Universitatea Princeton, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a referit la o posibilă victorie a partidelor de dreapta la viitoarele alegeri din Italia. „Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, avem instrumente de intervenție”. „Instrumentele” fiind blocarea sumelor cuvenite din Fondul de Reziliență, la fel ca în cazul Ungariei și Poloniei. Declarații care au stârnit reacții dure nu doar la Varșovia, care le-a calificat drept o „evidență a ingerințelor anti-democratice ale Uniunii Europene în politica internă a țărilor membre”, ci și în Italia, din partea fostului premier de stânga, Matteo Renzi, nici pe departe un eurosceptic.

Lista poate continua, cu întâmplări precum cea din alegerile de la noi, când Macron a intervenit în favoarea Elenei Lasconi (înaintea anulării turului doi) și mai ales cu declarațiile extrem de controversate făcute de fostul comisar european Thiery Breton într-un interviu acordat postului francez RMC pe 9 ianuarie 2025 (chiar în ziua dialogului de pe X dintre Musk și Alice Weidel). Breton a sugerat că UE a intervenit în alegerile din România, afirmând că „am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem și în Germania, dacă va fi necesar”, invocând precedentul din România pentru a sugera o posibilă anulare a rezultatelor alegerilor din Germania. De altfel, anularea alegerilor din România a devenit un subiect foarte prezent în dezbaterea de pe continent, invocat fie laudativ fie critic, după caz. „Anularea alegerilor este un precedent bun”, este, de pildă, de părere Jakub Kalensky, director adjunct al Departamentului Influență Hibridă al Centrului European pentru Combaterea Amenințărilor Hibride cu sediul la Helsinki, într-un interviu pentru RFI.  În timp ce Gabriel Elefteriu, directorul adjunct al unui think tank londonez, scrie în Brussels Signal că „evenimentele extraordinare care au avut loc în România unde alegerile prezidențiale au fost anulate deoarece candidatul «greșit» urma să câștige detașat au fost justificate drept o măsură de urgență luată in extremis pentru a proteja un «bine» superior – probabil «democrația» sau ceva de genul acesta”.

Controversa se lărgește atunci când este adus în discuție George Soros în comparație cu Elon Musk. Primul este lăudat de progresiști, aclamat ca filantrop și campion al democrației, celălalt este defăimat, descris drept un capitalist fără scrupule care amenință însăși textura societății și democrația. Intervențiile politice ale lui George Soros – fiul său, Alex, tocmai s-a întâlnit recent la Paris cu Macron – sunt sărbătorite ca acțiuni benefice de progres social, în timp ce intervențiile lui Musk sunt întâmpinate cu indignare din partea acelorași cercuri. O analiză comparativă a acțiunilor celor doi scoate în evidență diferența enormă a intervențiilor din perspectivă financiară în favoarea lui Soros. „Prin fundațiile sale Open Society Foundations (OSF), Soros a cheltuit mai mult de 32 de miliarde de dolari finanțând diverse cauze – de la democrația liberală și drepturile omului la inițiative de justiție socială. Soros a fost un susținător neobosit al deschiderii frontierelor, al reformei justiției penale, al decriminalizării drogurilor și, mai ales, al instituționalizării culturii „woke” sub pretextul „echității”. Recent, el a sprijinit protestele „pro Gaza” și manifestările de sprijin „pro Hamas”. De partea cealaltă, intervențiile lui Musk nu doar că sunt de dată mult mai recentă, practic de câteva luni, dar sunt mult mai limitate ca amploare și impact.

În ciuda reacțiilor iritate, e greu de văzut cum interviul cu Alice Weidel ar putea schimba soarta alegerilor din Germania. Ca și în cazul alegerilor de la noi și al platformei TikTok se întreține, voit sau nu, o confuzie între numărul de distribuiri și impactul acestora. Chiar dacă e adevărat că prin crearea unor profiluri ale utilizatorilor poți apăsa pe anumite pedale emoționale, asta nu poate schimba în mod radical realitatea electorală dintr-o țară. AfD a devenit a doua formațiune din Germania din cauza nemulțumirii față de eșecurile politice masive ale partidelor tradiționale (imigrație, politici energetice). Și, la urma urmei, un interviu pe X poate avea un impact pozitiv sau negativ.

Criticii lui Musk din cercurile progresiste sunt acuzați de indignare selectivă. Susținerea de către el a oricărui candidat conservator este considerată inacceptabilă, în timp ce finanțarea campaniilor de stânga nu îi deranjează deloc. Într-un articol din UnHerd, Mary Harrington povestește despre un joc din copilărie, „Contaminarea”, în care cel atins „era afectat de o boală divină”, pentru a face o paralelă cu „contagiunea progresismului”. În opinia ei, așa se explică de ce Giorgia Meloni a fost preponderent descrisă pe plan internațional de extremă dreapta. „Nu contează acuratețea relatării, scopul este disciplinar: întregi teritorii morale pot fi desemnate ca având un statut problematic sau chiar  toxic. Dacă le atingeți, veți fi contaminați”.

Dincolo de aceste contre, care însă pot avea efecte substanțiale pentru că măsurile punitive luate în calcul în UE prin activarea DSA vor avea replici extrem de dure la Washington (vicepreședintele JD Vance a spus recent că europenii nu se pot aștepta să beneficieze de umbrela de securitate americană, dar să și pună în discuție ceva fundamental precum „libertatea de exprimare”), chestiunea de fond e alta. Conceptual există o diferență importantă între felul în care se raportează la aceasta americanii și europenii. În primul caz, Primul Amendament dă garanții constituționale. În al doilea caz, deși lucrurile par aparent să fie similare (Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează că „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare”) sunt atâtea restricții formulate („interesele securității naționale”, „siguranța publică”, „prevenirea dezordinii”, „protecția… moralei”, „protecția reputației… altora”, etc.), încât autoritățile pot introduce cu ușurință orice fel de limitări pentru a bloca actori politici sau opinii „neconforme”.

Asta nu înseamnă neapărat că temerile, îngrijorările, legate de rețelele sociale sunt nefondate. Încă în 2018, Yascha Mounk se întreba dacă democrația liberală poate supraviețui într-un univers dominat de acestea. Un răspuns definitiv este greu de dat și oricum rețelele sociale nu sunt singurul element de luat în discuție. Însă guvernele occidentale, elitele aflate la cârma societății sunt puse în fața unui test dificil care a declanșat chiar un fel de acces de panică. În trecut era de bonton să faci trimitere la „sanctitatea libertății de expresie”. După cum observă Yascha Mounk, „guvernele și marile companii media se bucurau de un oligopol asupra mijloacelor de comunicare în masă. Ca urmare, acestea puteau stabili standardele discursului politic acceptabil. Uneori, acest lucru însemna marginalizarea criticilor statu-quoului, blocarea vocilor care le contesta autoritatea. Alteori, putea fi vorba și de acțiuni justificate”. Acum, schimbările tehnologice, Internetul și mai ales rețelele sociale au pulverizat acest avantaj. După cum s-a văzut recent și în America, și în Europa. De aici dorința de a introduce un tip de cenzură digitală prin DSA. Temerea este, așa cum observa cineva, că există tentația de a interpreta romanul „1984” al lui George Orwell mai degrabă ca pe un manual de instrucțiuni decât ca un avertisment.

Foto. Alexandru Lăzescu