Figuri din exilul românesc – Nea Geani

Figuri din exilul românesc – Nea Geani

Sebastian Doreanu (Denver, Colorado)

Așa îi spuneam noi, cei mai tineri. Cei de o vârstă apropiată cu el îi spuneau simplu Geani.

L-am întâlnit un sfert de secol în urmă, la Câmpul Românesc din Hamilton, Canada, această oază de românism pe continentul nord-american. Îmi aducea o scrisoare de la un prieten comun din Franța. Așa l-am cunoscut pe acest personaj fabulos, un causeur fără pereche. Am avut ocazia, până la moartea lui, să-l întâlnesc de mai multe ori, fie în Canada, fie în Spania, la Majadahonda, unde mergea în fiecare an, în ianuarie și de fiecare dată am fost fascinat de felul lui de a povesti. Pentru că nu toată lumea are darul de a povesti frumos. La un moment dat l-am și înregistrat detailând un capitol din istoria unui fenomen cultural-religios-politic românesc și sper, cândva, în viitor, să pot face accesibil și altora respectivul dialog.

La fel ca mulți din generația lui, luptători  naționaliști și anticomuniști, a făcut parte din exilul anticomunist dar, la el termenul de exilat nu se potrivea întru totul. Pentru că nea Geani era cetățean american prin naștere ori nu poți fi în exil în țara în care te-ai născut.

A văzut lumina zilei la data de 20 decembrie 1918 în orașul Alliance din Ohio, Statele Unite și a fost botezat cu numele de John Halmaghi. Părinții lui erau țărani din Scoreiu, de lângă Sibiu, veniți în America înainte de primul război mondial, în perioada când mulți români ardeleni și nu numai își căutau un rost în Lumea „Nouă”, perioadă cunoscută în istoria emigrației românești drept „drumul şi mia”.

Foto. De la stânga la dreapta: Sebastian Doreanu, Ion Halmaghi şi Marian Costache

Pe când avea 6 ani, în 1924, părinții hotărăsc să revină în România (întregită acum) împreună cu micul John – Geani și sora lui. Copilăria și-a petrecut-o astfel în satul de la poalele Munților Făgăraș după care se înscrie la Facultatea de Sociologie din București. Face parte din echipele etnografice ale lui Dimitrie Gusti și face practică în satele făgărășene sub conducerea Ștefaniei Cristescu, soția lui Anton Golopenţia. Își va continua studiile sub îndrumarea lui Traian Herseni, ajungând pentru o vreme asistentul acestuia. Este atras, ca mulți din generația lui, spre mișcarea naționalistă, anticomunistă. Se apropie de Nicolae Pătrașcu și devine liderul studenților cu orientare de dreapta de la Facultatea de Litere. În timpul războiului este rănit pe frontul din răsărit de unde este readus și spitalizat în țară. După instaurarea comunismului își continuă activitatea naționalistă până în 1948 când toată floarea tinerimii anticomuniste este arestată. Deși cetățean american, petrece 16 ani în bolgiile gulagului românesc. Da, au fost și cetățeni străini intrați în malaxorul roșu, ca să-l amintesc aici (doar) pe Ion Cârja, născut și el în America și trecut pe la Aiud și Canalul Morții, autorul unor cărți cutremurătoare despre infernul concentraționar românesc din primii ani ai dictaturii comuniste.

Ion (John) Halmaghi scapă de reeducarea de la Pitești dar o prinde pe cea de la Aiud. A cunoscut acolo, la „Academia de la Aiud”,  toată pleiada de intelectuali români supuși exterminării de către comunismul venit pe tancurile sovietice. Iese din închisoare „nemânjit”, abia în 1964, odată cu amnistia generală. Cetățean american prin naștere, obține dreptul de a emigra în America, în 1965, împreună cu soția.

Pe plan profesional reușește să obțină un post la Universitatea din Pittsburgh, avansând de la director al bibliotecii de filosofie la profesor. A editat, în cadrul acestei universități, revista „Romanian Sources”, publicând în paginile ei numeroase articole despre istoria și cultura românilor. De asemenea, a coordonat revista românească din exil „Drum”, după moartea lui Vasile Posteucă, întemeietorul acesteia și, în calitate de redactor, revista „Unirea” a bisericii greco-catolice din America.

Păstrează legăturile cu grupurile de exilați români din America și Europa, în special cu grupurile naționaliste. Participă, ca delegat din partea acestora, la Congresul țărilor ocupate de comunism, desfășurat la Taipei, în Taiwan, în 1987. În cadrul ziarului „Cuvântul Românesc”, tipărit la Hamilton între 1976 și 2005, o adevărată tribună de luptă împotriva comunismului, a deținut o rubrică permanentă, semnată Ion Boieru, unde nu s-a dat în lături a critica politica de „appeasement” a țărilor occidentale și în special a Statelor Unite față de guvernele comuniste. O parte din aceste articole, adevărată lecție de verticalitate, au apărut în volumul „Criza politică contemporană și exilul românesc”. Articole publicate sub titlul Cronica Vremii în ziarul „Cuvântul Românesc”, Hamilton, Canada, 1976-1982, vol. I, Criterion Publishing (f.a). O a doua ediție a acestui volum a apărut în 2005 la editura Scara. Înainte de trecerea la cele veșnice a mai publicat un volum de amintiri: „Memoriile viitorului. Adunate din perspectiva celor 15 ani de închisoare și de luptă politică anticomunistă în perioada de libertate”, Editura Mesagerul de Făgăraș, 2007.

S-a săvârșit din viață în noiembrie 2009, la Sibiu, unde și-a petrecut ultimii ani din viață. În 2013 publicistul Mihai Posada a publicat un volum de convorbiri „Cu Ion Halmaghi, prin istoria asumată”, Editura Tipo Moldova, Iași, 2013, volum realizat în urma șuetelor cu americano-românul John Halmaghi, nea Geani, în ultimul lui an de viață.

(Publicat în Curentul Internaţional, Anul XXV, Nr. 528, 2024, p.5)

Foto. Sebastian Doreanu