Ce rămâne după întâlnirea Joe Biden – Xi Jinping?

Ce rămâne după întâlnirea Joe Biden – Xi Jinping?

Autor: Alexandru Lăzescu

A fost o reuniune intens mediatizată în care tot ce s-a obținut este o atenuare la suprafață a tensiunilor bilaterale; cu așteptări modeste de partea americană și cu unele promisiuni din partea liderului chinez, care foarte probabil nu se vor împlini.

Venit în Statele Unite pentru o reuniune APEC, organizație care reunește 21 de state din regiunea Asia – Pacific, Xi Jinping s-a întâlnit cu Joe Biden într-un resort de lux de lângă San Francisco, Filoli, unde s-au făcut filmările pentru serialul de televiziune Dinasty și au avut loc petrecerile de nuntă ale unor executivi de vârf de la Facebook. În declarațiile dinaintea întrevederii oficiale președintele chinez a ținut să spună că „Pământul este suficient de mare pentru a găzdui ambele țări”. Cu prilejul întâlnirilor anterioare, cu Barack Obama și cu Donald Trump, fusese ceva mai modest. Spusese atunci că Oceanul Pacific este destul de mare pentru a acomoda ambițiile sino-americane.

Este un indiciu al ambițiilor în creștere ale lui Xi Jinping, observă The New York Times citând un profesor american de științe politice care spune că deja Xi consideră China o putere globală mai degrabă decât una regională. Din această perspectivă, China face eforturi, de altfel cu destul succes, să-și taie o felie cât mai mare din Terra de partea sa prin atragerea țărilor din așa numitul Sud Global care, în număr destul de mare, convinse de declinul Vestului, se alătură, mai mult sau mai puțin explicit, nucleului contestatar format din China, Rusia, Iran și Coreea de Nord.

Însă, cu același prilej, Xi a mai spus ceva semnificativ, trecut în bună măsură cu vederea în comentariile de după întâlnire. A repetat un mesaj transmis anterior de la Moscova, alături de Putin, când se pregătea să plece de la Kremlin. Acela că asistăm în lume la „transformări globale cum nu au mai fost în ultima sută de ani”. Care înseamnă, în traducere liberă, că, din punctul de vedere al Chinei, actuala ordine internațională de sorginte americană este într-un proces de disoluție și urmează să fie înlocuită cu altceva.

Ce ar însemna în mod concret acest altceva? Între altele, constituirea unor sfere de influență ale marilor puteri, prin eliminarea influenței americane din Asia și o nouă arhitectură de securitate în Europa, subminarea dolarului american ca monedă de rezervă a lumii și principal mijloc de plată la nivel mondial, ceea ce permite Americii să aplice sancțiuni financiare, consolidarea unor structuri precum BRICS şi Consiliul de Cooperare de la Shanghai, un grup de opt membri cu drepturi depline și 10 observatori și parteneri, ca alternative la G7 și NATO. În condițiile în care chiar și reuniunilor G20, din care China face parte, li se acordă o importanță în scădere (Xi nu a fost la ultima reuniune găzduită de India). China ar dori probabil ca ONU să continue să existe, o organizație devenită în bună măsură irelevantă, dar care este utilă în plan propagandistic adversarilor Occidentului. La ONU, și China, și Rusia se pot baza în Adunarea Generală pe un număr mare de voturi sigure din spațiul extra-occidental. Ceea ce le permite să promoveze sau să sprijine rezoluții, precum cea recentă care condamnă Israelul fără să sufle o vorbă despre masacrul Hamas, sau să blocheze rezoluții nefavorabile, în Adunarea Generală sau în structuri specializate, precum OMS sau UNESCO, cum sunt cele legate de reprimarea uighurilor din Xinjiang, deși Statele Unite și celelalte țări occidentale finanțează 60% din bugetul ONU.

China este în prezent cel mai mare furnizor de finanțare pentru dezvoltare din lume, datorită Inițiativei Belt&Road (Drumul Mătăsii) și Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură, cu sediul la Beijing. Totalul exporturilor chinezești către țările implicate în Belt&Road le depășește în prezent pe cele către SUA, Uniunea Europeană și Japonia. De aici și enorma influență politică internațională a Chinei, pe care Beijingul a folosit-o pentru a submina interesele Statelor Unite. Financial Times a relevat că, între 2013 și 2020, națiunile angrenate în Inițiativa Belt&Road au votat cu poziția chineză la Națiunile Unite în 75% din cazuri.

Dar dincolo de analiza de mesaje, principala întrebare este dacă întâlnirea Joe Biden – Xi Jinping ar putea avea un impact semnificativ în relația dintre cele două superputeri și asupra climatului internațional în ansamblu. Răspunsul este negativ. S-au obținut doar unele progrese de suprafață, o atenuare a tensiunilor bilaterale, de pildă prin reluarea comunicării militare dintre cele două părți (întrerupte după vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan) și o serie de promisiuni ale Beijingului legate de un control mai strict al ingredientelor care permit cartelurilor mexicane să producă fentanilul cu care invadează piața americană provocând 70 de mii de victime anual, de combatere a schimbărilor climatice, obsesia stângii occidentale, și gestiunea provocărilor introduse de Inteligența Artificială.

Însă, după cum observa fostul secretar de stat, Mike Pompeo, China nu și-a respectat niciodată promisiunile. Așa că Beijingul va privi în continuare cu satisfacție cum Vestul se auto-faultează erodându-și competitivitatea, prin promovarea energiilor regenerabile scumpe și nesustenabile importând, de pildă, panouri solare produse în China cu energie ieftină generată între altele de zecile de centrale pe cărbune pe care le dă în folosință anual.

Acestea vor fi promisiuni deșarte, ca și în trecut, subliniază și Thomas Duesterberger, de la Hudson Institute, în Wall Street Journal. „În septembrie 2020, China a promis că va începe să reducă emisiile de dioxid de carbon până în 2030 și că va ajunge la zero net până în 2050. De fapt, în ciuda tuturor încercărilor administrației Biden de a încetini producția de carbon la nivel internațional, negociatorul-șef al Chinei pentru climă a declarat în septembrie că eliminarea treptată a combustibililor fosili este «nerealistă».”

Cât despre reglementările privitoare la Inteligența Artificială, prin introducerea unor standarde etice, aici Occidentul și China au viziuni fundamentale diferite în privința valorilor care ar trebui să stea la baza acestora. De pildă, pentru Beijing interesele statului, ale Partidului Comunist, vor prevala întotdeauna în dauna unora care să aibă în vedere protejarea spațiului individual privat. Pe această linie, UE și-a propus să introducă o formulă de reglementare a utilizării Inteligenței Artificiale, dar Uniunea, rămasă mult în urmă față de americani și chinezi în domeniul Inteligenței Artificiale și în general al tehnologiilor digitale, nu poate juca decât un rol periferic din acest punct de vedere. Singurul domeniu în care s-ar putea înregistra un progres ar fi un acord care să limiteze utilizarea inteligenței artificiale în sistemele de control al armelor nucleare, potrivit cotidianului The South China Morning Post.

În ceea ce privește chestiunea majoră a Taiwanului, evident nu s-a înregistrat, așa cum era de așteptat, nici un fel de acord semnificativ. Xi a ținut bineînțeles să precizeze că „reunificarea” cu Taiwanul se va face negreșit. Nu a adăugat această dată și „indiferent de mijloace”, dar această precizare a fost făcută permanent la Beijing, la toate nivelurile.

Un punct critic va fi în ianuarie când au loc alegeri prezidențiale în Taiwan. Lai Ching-te, actualul vicepreședinte al Taiwanului, care conduce în sondaje, este văzut la Beijing și la Washington ca un susținător al afirmării independenței Taiwanului – o linie roșie pentru China. Lai a acuzat China că încearcă să submineze sistemul democratic al insulei prin escaladarea tensiunilor dintre cele două maluri ale strâmtorii care separă cele două părți. De partea cealaltă, armata chineză care încalcă constant prin manevre spațiul aerian și naval al Taiwanului a emis „un avertisment sever pentru forțele secesioniste care pledează pentru «independența Taiwanului» în asociere cu puteri externe”, o referire la partidul de guvernământ al lui Lai, Partidul Democrat Progresist. Cum cei doi contracandidați ai lui Lai, ambii favorabili unei atitudini semnificativ mai conciliatorii față de Beijing, au făcut recent o înțelegere electorală, rezultatul alegerilor este imprevizibil. Însă e cert că alegerile din ianuarie vor constitui un moment critic, cu reverberații globale, cu impact major și la Beijing, și la Washington.

E adevărat, pe de altă parte, că și America, și China vor totuși să țină sub un oarecare control tensiunile generate de actuala competiție geopolitică, în condițiile în care ne aflăm practic în economia unui nou Război Rece. Implicat în două conflicte militare, în Ucraina și în Orientul Mijlociu, Washingtonul, deși nu speră că Beijingul ar putea contribui la rezolvarea acestora, își dorește ca măcar să nu contribuie la amplificarea acestora, mai ales în Orientul Mijlociu. Din acest motiv Casa Albă a făcut eforturi să-l protejeze pe Xi Jinping de protestele privitoare la Tibet, Hong Kong și Xinjiang, iar Jake Sullivan, Consilierul pentru Securitate al lui Joe Biden, a recurs la o ajustare a retoricii privitoare la competiția cu China: de la „decuplare” către „de-risking” (evitarea riscurilor strategice), de la „competiție strategică” la „interdependență competitivă”. E vorba evident doar de ajustări semantice de fațadă, competiția sino-americană va rămâne și în viitor una intensă. De partea cealaltă, și Xi are acasă destule probleme: un șomaj ridicat printre tineri, o criză demografică, o criză imobiliară majoră și un ritm de creștere sensibil diminuat. Cu precizarea că în ultimul caz e vorba de o decizie asumată de liderul chinez care a abandonat vechea mantră a „reformelor și deschiderii” pentru o reluare fermă a controlului asupra economiei de către Partidul Comunist și introducerii unei legislații subordonate intereselor de securitate națională. Unul dintre rezultate este acela că pentru prima dată în ultimele patru decenii din China au ieșit mai mulți bani decât au intrat, un semn al lipsei de încredere a investitorilor interni și externi. Mai ales corporațiile străine au decis să scoată profiturile din China mai degrabă decât să le reinvestească. În ultimul an și jumătate au părăsit China peste 160 de miliarde de dolari, potrivit unei analize a Wall Street Journal.

În afară de asta executivilor de vârf străini le este frică să meargă în China pentru că s-ar putea să nu li se mai permită să plece. Tratamentul dur aplicat de Beijing companiilor străine în acest an, precum și utilizarea interdicțiilor de ieșire din țară care vizează bancheri și directori, au intensificat îngrijorările legate de călătoriile de afaceri în China continentală. În afara de asta, experții îi sfătuiesc să-și lase acasă telefoanele și computerele și să ia doar așa numitele dispozitive „burner”, cum ar fi un smartphone sau un laptop, curățate de date sau aplicații.

Domnește în prezent în China un acut sentiment de nesiguranță, în interiorul mediului de afaceri. „Nu am mai văzut așa ceva din 1978”, cu referire la anul în care Beijingul a lansat reformele de deschidere a pieței pentru a revitaliza economia după moartea lui Mao Zedong, a declarat directorul executiv al unei firme chineze de capital privat în cadrul Bloomberg New Economy Forum din Singapore.

Acesta este contextul în care Xi a venit la San Francisco nu doar cu misiune de a stabiliza oarecum relațiile cu Statele Unite, ci și de a restabili încrederea investitorilor în economia chineză. Președintele chinez s-a adresat, la cină, unei reuniuni la care au luat parte 300 de oameni de afaceri americani, la un tarif de $2000 pe tacâm. Între aceștia au fost 44 de invitați speciali, care au plătit $40,000 pe tacâm, care au stat la masă cu Xi. Printre aceștia s-au aflat Tim Cook, CEO Apple, Larry Fink de la fondul de investiții Black Rock, care gestionează $10 trilioane, fondatorul Bridgewater Associates, Ray Dalio, directorul general al unui alt mare fond de investiții, Blackstone, Stephen Schwarzman.

Numai că Xi Jinping nu a oferit nici un fel de indiciu că lucrurile s-ar putea schimba în viitor, ceea ce face ca unii să noteze ironic că a fost întâmpinat cu ovații în picioare de oamenii de afaceri americani doar pentru că a fost dispus să participe la cină. Și Mike Gallagher, președintele unei comisii a Camerei Reprezentanților pentru China, i-a criticat pe participanți, între care mulți sprijină în America curentul „woke”, pentru că au ignorat „genocidul Chinei împotriva a milioane de bărbați, femei și copii nevinovați din Xinjiang”.

Ce rămâne după această întâlnire mult mediatizată? Ambele țări se află pe traiectorii care împarte în tot mai mare măsură lumea în blocuri. America Latină, Africa și piețele în curs de dezvoltare din Asia reprezintă în prezent 36% din totalul schimburilor comerciale ale Chinei, față de 33% în cazul comerțului cu SUA, Europa și Japonia, potrivit unei analize a datelor vamale chineze efectuate de Wall Street Journal.

Ambele superputeri concurează pentru a remodela ordinea mondială. Statele Unite dorind să o ajusteze, dar păstrând elementele esențiale ale celei existente. China, alături de Rusia, Iran și alte țări din Sudul Global doresc să o schimbe din temelii. Iar competiția are dimensiuni militare, politice, geopolitice și tehnologice. Nimic esențial nu s-a schimbat din acest punct de vedere după întâlnirea Xi – Biden și reuniunea APEC, despre care s-a vorbit foarte puțin, de altfel.

„Este clar că nu există niciun plan pentru ceea ce, dacă va urma după APEC, dacă va urma ceva”, a declarat Craig Singleton, cercetător senior la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor din Washington. „În timp ce Biden concurează pentru a coexista cu China, Xi concurează pentru a câștiga.”

Foto. Alexandru Lăzescu