Basm (4)

Basm (4)

Autor: Ioan Mugurel Sasu

Până și moșneagului cârcotaș îi mai bântuie prin minte ideea de libertate. A înțeles el ceva la vremea în care își ascundea prezența fizică după niște cămăși atât de înflorate că unii îl considerau neserios, a înțeles că libertatea proprie nu poate depăși limita impusă de libertatea celorlalți. A mai înțeles că poți face tot ce vrei, dar cu condiția să nu-i deranjezi pe contemporani. Poate că și tinerii de atunci erau, sau ar fi putut fi, frumoși și liberi, dar dacă nu au reușit să devină marionetele unor personaje în curs de ascensiune, cel puțin politică, au dispărut fără ca dintre ei să se aleagă „aleși ai neamului”.

Până și constituția epocii a cărei valoare se măsura în karate, garanta libertatea, dar existau niște salariați, bugetari desigur, care aveau ca sarcină profesională să convingă pe cine era nevoie, că sunt și drepturi de care este mai bine să nu te bucuri. Așa că a apărut și a rămas obiceiul de a nu te bucura, că altfel bucuria va fi doar liniștea de dinaintea furtunii. Și cine a încercat marea cu degetul, în afară de cei care au făcut așa ceva doar pentru a verifica cât este de sărată, au avut de suferit, chiar cu consecințe perene și în unele cazuri și cu caracter succesoral.

„Pentru a trăi în lume este bine să avem o mare provizie de prudență și de indulgență: de prudență pentru a ne păzi de pagubă, de indulgență pentru a ne feri de ceartă”, spunea Arthur Schopenhauer în „Despre purtarea noastră cu alții”. Același autor afirma: „Adevăratele spirite înalte locuiesc, ca vulturii în vârf de munte, singuri!”. De pe aici se strecoară insidios dilema unuia din personajele lui Albert Camus, care în loc de pictură a scris pe pânza rămasă albă un singur cuvânt, dar cu litere atât de mici încât era greu de înțeles dacă era „solidar” sau „solitar”.

Să credem că moșnegilor, cârcotași sau nu, le place singurătatea? Că își pot trăi libertatea doar în raport cu sine? Greu de acceptat așa ceva. Poate doar până în momentul în care vreo speranță importantă dă semn de realizare, răsărind ca o stea deasupra vârfului de munte despre care vorbea Schopenhauer.

Asocierea unor persoane are multe caracteristici comune cu cea dintre țări, poate fi una ca un mariaj bazat pe dragoste, adică provenită din respectul fiecărui popor pentru valorile celorlalte, altfel este ceva ca o căsătorie organizată de babe, adică una strict de conjunctură, artificială și cu viitor incert. Respectul pentru celălalt, sau pentru ceilalți, este liantul fără de care nu se poate, iar primul zâmbet disprețuitor demolează totul. Cel puțin așa crede moșneagul cârcotaș, și cu astfel de vorbe încearcă să-și convingă nepoții, ai lui sau ai altora, că este bine să se caute un punct de echilibru, un fel de locul geometric al manifestărilor personalității proprii egal depărtat de libertatea proprie, dar și de normele unanim acceptate ale conviețuirii în societatea în interiorul căreia au avut șansa de a exista.

Foto. Ioan Mugurel Sasu