Martirii de la Fântâna Albă, asemenea sfinților de la Voroneț, ne înalță pe scara virtuților

Martirii de la Fântâna Albă, asemenea sfinților de la Voroneț, ne înalță pe scara virtuților

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

Mâine dimineață mă voi porni spre Fântâna Albă, așa ca la fiecare 1 aprilie de la 1991 încoace – în primii ani parcurgând o bună parte de drum pe jos, prin pădure, într-o coloană nesfârșită de oameni, dintre care astăzi mulți nu mai sunt printre noi. Tot mâine, mă voi porni și spre Voroneț, cu gândul și cu inima, trecându-le prin vamă. Cine să le oprească – gândul, dorul, inima?

Nu cred că există pe undeva suflet de român care să nu simtă durere când primăvara ne anunţă intrarea în luna lui Prier, şi gândul mai mult ca oricând ne poartă spre pădurea Varniţei, unde la 1 aprilie 1941 s-a săvârşit o crimă până astăzi strigătoare la cer. De 82 de ani 1 aprilie este data cea mai neagră din istoria românilor rămaşi orfani de Ţară, dar e şi ziua care nu ne lasă să uităm că jertfa în numele credinţei, a libertăţii de a trăi după legile lăsate de Dumnezeu se converteşte în Lumină.

Pentru noi, urmaşi şi moştenitori ai neamului martirizat la Fântâna Albă, e un semn ceresc că Sfânta Mănăstire Voroneţ şi-a reluat viaţa monahală la 1 aprilie (cu 32 de ani în urmă), după mai mult de două secole, anul 1785, când printre cele 23 de mănăstiri desfiinţate după anexarea părţii de nord a Moldovei la Imperiul Austriac s-au închis porţile uneia dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Amintind de 1 aprilie 1991, când prin ordinul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a hotărât reînfiinţarea Mănăstirii Voroneţ pentru călugăriţe, nu putem uita că tot în această perioadă s-a făcut puţină dreptate şi românilor din ţinutul nostru: au început să fie comemorate (la nivel oficial) victimele de la Fântâna Albă. Jertfa lor astăzi mi se pare de natură mitică, asemuită după spiritul de sacrificiu cu monumentala frumuseţe a frescelor de la Voroneţ, numite ”Trepte ale iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni”. Or, aşa cum ne înalţă la cer „capela sixtină” din sudul Bucovinei (care e aproape de-o seamă cu capela palatului papal – una din cele mai faimoase comori artistice ale Europei), la fel şi coloana românilor porniţi să treacă hotarul ce i-a despărţit de fraţi ne-a lăsat peste timp o scară spre demnitate. Frumuseţea, Libertatea, Demnitatea omenească au cerut mari sacrificii, recuperate astăzi prin reînvierea glasului clopotelor de la Voroneţ, prin scoaterea din uitare a mucenicilor români din Bucovina tăiată-n două.

(31 martie 2023, Cernăuţi)

*

*

Foto. Maria Toacă