O zi de neuitat prin SANTO DOMINGO

Mirajul Caraibelor m-a motivat cu prisosință ca, la invitația prietenului meu Ștefan Străjeri, să petrec o săptămâna de vacanță în Republica Dominicană, la Punta Cana, o destinație turistică deosebit de renumită în ultimul timp. Odinioară, printre locurile virgine cu adevărat impresionante de pe mapamond, Punta Cana s-a dezvoltat în ultimii ani într-un ritm uluitor, dispunând astăzi de o bogată ofertă de spații „all inclusive”, restaurante de lux și centre „spa”.

Rândurile ce urmează vor înfățișa o culegere de impresii și sentimente generate de o excursie acompaniată de o seducătoare aromă de Caraibe la Santo Domingo, prima așezare europeană din emisfera vestică, azi capitala Republicii Dominicane și, în același timp, cel mai mare oraș al țării.

Ocupând cea mai mare suprafață din insula „Hispaniola”, Republica Dominicană, țară cu vorbitori de limba spaniolă, se învecinează cu Haiti, stat cu o populație vorbitoare de limba franceză, surprinde printr-o mare varietate de peisaje, clima și vegetația fiind tipic tropicale. Ceea ce îi conferă o reală unicitate este că reprezintă, fără îndoială, un ținut al superlativelor: are cel mai înalt munte și cea mai adâncă mare din zona Caraibelor, cel mai vechi oraș fondat de europeni în teritoriul geografic ce cuprinde America de Nord, America de Sud și Oceania.

Sejurul la Punta Cana mi-a oferit emoționanta oportunitate de a vizita capitala Santo Domingo, indubitabil un punct special de atracție pentru orice împătimit de istorie dornic de a-și consolida cunoștințele despre începuturile Lumii Noi.

Gupul cu care s-a organizat și realizat excursia în orașul care constituie o destinație absolut obligatorie pentru o călătorie „pe urmele lui Cristofor Columb” a beneficiat de explicațiile și cunoștințele pertinente ale ghidului de limba engleză Dario, care cu certitudine ocupă un loc remarcabil pe scara atât de populată astăzi a „ghidușilor”.

Orașul trădează, în esență, un evident amalgam de cultură „taino” (populația indigenă a Caraibelor), africană și spaniolă, dezvăluind un vădit contrast cosmopolit care se îmbină cu elementele vechi moștenite și protejate cu mândrie de dominicani. Cu o populație mai mare cu un milion de locuitori decât a Bucureștiului, Santo Domingo a fost întemeiat în anul 1496, bucurându-se de renumele de a fi cel mai vechi oraș din Lumea Nouă. Evoluția sa insolită incită desigur la succinte incursiuni în istoria sa strâns legată de cea a lui Columb, împrejurare ce justifică laconicele mele comentarii. Astfel, merită amintit faptul că navigatorul italian Cristofor Coloumb a plecat în anul 1493 cu trei corăbii din sud-vestul Spaniei cu scopul de a ajunge în Indii, descoperind în final un nou continent. Santo Domingo a fost întemeiat de Bartolomeu Columb, fratele celebrului navigator. Inițial, acesta a îmceput construirea sa pe malul stâng al râului Ozama, dându-i numele „Nueva Isabela”, în onoarea reginei Isabela I a Spaniei, denumire înlocuită cu „Santo Domingo”, trimițând la numele Sfântului Dominic. Ravagiile produse de un puternic uragan au determinat reconstruirea orașului de către Nicolas de Ovando, membru al unei familii de nobili spanioli, pe malul drept al Ozamei, orașul devenind în scurt timp centrul de plecare al expedițiilor spaniole spre explorarea Indiilor de Vest, vechea denumire a Americii Centrale. Ca prim oraș al Americii, Santo Domingo se bucură și el de câteva superlative datorită faptului că dispune de câteva dintre cele mai vechi edificii din emisfera vestică: cel mai vechi castel, cea mai veche fortăreață, cea mai veche catedrală, cea mai veche universitate.

Un moment important în istoria orașului l-a constituit sosirea la Santo Domingo în anul 1509 a lui Diego Columb, fiul lui Cristofor Columb, el însuși amiral, explorator și navigator, ca guvernator al Indiilor, demnitate preluată de la tatăl său. El a ordonat construirea palatului Alcazar Colon, primul reper al itinerarului excursiei, obiectiv situat în Zona Colonială, principala atracție turistică a orașului, intrată în patrimoniul UNESCO din anul 1990, sit de conservare unde arhitectura colonială abundă.

Admirabila clădire a palatului Alcazar Colon a fost ridicată în stil gotic, reprezentativ pentru secolul al XVI-lea și a servit ca reședință pentru Diego Columb, fiind locul în care, cu siguranță, s-au născut planurile multor expediții care au condus la cucerirea unor noi teritorii, ca: Mexic, Cuba, Puerto Rico, Peru, Guatemala, Columbia, Florida și Jamaica. Construcția a fost devastată în 1586 de piratul-navigator Sir Francis Drake, fiind renovată abia în anii ’50 ai secolului al XX-lea. Un detaliat tur al palatului ne-a dat ocazia de a admira colecția de mobilă, dar și priveliștea spre râul Ozama de dincoace de zidurile fortificate ale Zonei Coloniale. Deosebit de interesante s-au dovedit a fi obiectele de pe vremea lui Columb aparținând nobilimii spaniole, precum cufere din piele de elefant, articole de uz casnic, tavane din lemn de mahon ș.a. În apropiere o plimbare pietonală oferă satisfacția de a păși pe cea mai veche stradă pietruită, „Calle de las Damas”, pe care se spune că obișnuia să se plimbe Dona Maria de Toledo, soția lui Diego Columb, nepoata regelui Ferdinand al Spaniei.

Muzeul Museo de las Casas Reales este unul dintre cele mai numeroase monumente construite în insula „Hispaniola” în era colonială, fiind prima reședință a guvernării spaniole în Lumea Nouă. Datează din secolul al XVI-lea și a fost sediul birourilor administrației spaniole în America. Este de apreciat că ghidul muzeului te conduce cu o prezentare competentă doldora de informații captivante prin întregul labirint de camere bine dotate cu mobilier colonial, exponatele vizând vechea legislație, obiecte de ceramică, unelte, arme și o mare diversitate de artefacte. Actualmente, muzeul este un centru de neprețuit de documentare în domeniul istoriei orașului.

Panteon Nacional este un mausoleu închinat omagierii eroilor naționali, comemorând câștigarea independenței, o gardă schimbându-se la două ore. A fost ultima clădire ridicată de spanioli în Santo Domingo, între anii 1714-1718, sevind la început ca biserică, apoi ca depozit, precum și ca teatru. În anul 1958, clădirea a fost transformată într-un adevărat panteon al marilor personalități dominicane, mormintele eroilor fiind vegheate de un imens candelabru și de flacăra arzând în permanență sub acesta. Astăzi, Mausoleul Național este una dintre cele mai respectate edificii din țară.

Catedrala Santa Maria la Menor este cea mai veche catedrală de pe continent. Construcția, începută în 1512, a fost finalizată î anul 1540. Arhitectura sa combină elemente de stil gotic și baroc. Fațada catedralei realizată din calcar, de culoarea coralului, nu surprinde în măsura în care uimește interiorul, extrem de bine conservat, impresionând tavanul boltit, o admirabilă colecție de artă (picturi și mobilier), numeroase monumente și morminte. În integritatea sa, catedrala lasă impresia unui ansamblu arhitectonic bine închegat. Un lucru mai puțin întâlnit este că intrarea și ieșirea se fac în mod separat, prin lateralele ei. La ieșire nimerești în „Parcul lui Columb” în mijlocul căruia este amplasată statuia navigatorului, practic, cea mai mare piață din centrul capitalei Santo Domingo. Piața este mărginită de Palatul Municipal, de Palatul Borgella în care a funcționat cândva parlamentul țării și de alte clădiri istorice.

Consider că se cuvine consemnată o impresie aparte care mi-a rămas în amintire: am fost încântat să constat respectul deosebit și dragostea dominicanilor pentru steagul țării, localnicii folosind orice prilej pentru al afișa, acesta fiind omniprezent pe ziduri și balcoane. Drapelul Republicii Dominicane ilustrează patru parți egale alternând culorile roșu și albastru, delimitate de o cruce alba pe mijlocul drapelului ce poartă simbolul republicii. De reținut este că până și una dintre mâncările tradiționale dominicane se numește „La Banderas” (Steagul), conținând dispuse unul lângă altul ingredientele de bază carne, fasole roșie și orez alb.

Itinerarul prin capitală a mai inclus vizionarea unui incitant film în proiecție 4D, precum și servirea mesei la un restaurant cu grădină în care câțiva dansatori și-au etalat talentul în originalele ritmuri locale. La întoarcere am avut plăcerea de a vizita o mică fabrică de ciocolată unde am învățat câte ceva despre boabele de cacao și despre procesul prin care acestea ajung ciocolată.

Impresiile întipărite, mult mai revelatoare și profunde decât cele oferite de o serie apreciabilă de colecții de cărți de călătorie („National Geographic Traveler”, „DK Eyewitness Travel”, „Fodor’s Travel”, „Moon” sau „Lonely Planet”), mi-au indus regretul că nu am avut mai mult timp la dispoziție spre a explora mai adânc un oraș în care chiar merită să petreci câteva zile pentru a înțelege și admira adevăratul spirit al Caraibelor, o destinație turistică pitorească cu oameni deosebit de prietenoși.

Dorin Nădrău (S. U. A.)