Tăricenisme de tot râsul

Tăricenisme de tot râsul

Autor: George Petrovai

ALDE este aidoma broaștei din fabulă: partid mic (de patru procente, deci fără europarlamentari după scrutinul din 26 mai), însă care este convins că, fără rolul său de penibilă codiță la actuala cârmuire pesedisto-dăncilească, România n-ar cunoaște deplina consacrare într-ale crucificării, iar locuitorii ei n-ar fi ajuns pe ultimul loc între țările din Uniunea Europeană la tot ce reflectă nivelul real de trai: venitul cinstit pe cap de cetățean, starea de sănătate fizică și psihică a nației, gradul de educație și de autoinstruire al românilor, profunda distorsiune moral-spirituală a aproape tuturor politrucilor postdecembriști, nemulțumirea grosului poporenilor vizavi de mersul general al lucrurilor din țară și crescânda neîncredere a acestora în instituțiile fundamentale ale statului (Parlament, Guvern, Poliție, Jandarmerie, administrație locală, servicii publice etc.).

Mă rog, cine ar îndrăzni să susțină că aldiștii, în ultimii trei ani, n-au făcut tot ce le-a stat în putință ca lor să le meargă toate din plin (de pildă, în cazul lui Tăriceanu politicul s-a situat deasupra juridicului prin neridicarea imunității sale șparlamentare într-un notoriu dosar de corupție, astfel că acesta a rămas la cârma unui Senat de-o sfidătoare nedemnitate), că n-au pus zdravăn umărul ca mult hulitul stat al răufăcătorilor, în cârdășie cu pretinșii oameni ai legii, să devină o cumplită realitate (deocamdată) în Caracal și că nu s-au făcut luntre și punte ca România să ajungă la propriu oaia neagră a Uniunii Europene?!…

Cu toate astea, posibil „tocmai de asta”, am întâlnit anumiți loviți cu leuca, pentru care necușerul Tăriceanu și ciracii lui (alde chițoii și vosganianii) constituie, dacă nu ultimii, atunci   printre puținii mohicani ai adevăratului (sic!) liberalism din România postdecembristă. Pentru unii ca ăștia este mereu actuală inspirata afirmație a lui Costache Negruzzi din nuvela Alexandru Lăpușneanu: „Mai degrabă își va întoarce Dunărea cursul îndărăpt” decât să-i convingi că aldismul este un simplu moft politic pe ducă, chiar și atunci când, bine intenționat, vei recurge la supremul argument al scorului înregistrat la europarlamentarele din acest an…

Hrănindu-și reziduurile conștiinței cu astfel de himere, deșca politică Tăriceanu nu realizează că-i de râsul curcilor să impună ultimatumuri fratelui mult mai mare de la guvernare și să formuleze tardive critici ba la adresa actualului Cabinet, reșapat în dauna aldiștilor (cică ar fi o „cârmuire impotentă”), ba la adresa unui buget pe care l-a fătat cu mare întârziere făcătura pesedisto-aldistă și fără vreo obiecție din partea tăriceniștilor. Căci fără deplinul acord/vot al acestora și al altor scule șparlamentare (precum haramurile udemeriste sau necalificații reprezentanți ai celorlalte minorități), dragnienii n-ar fi reușit să-și impună nici catastrofala lege a bugetului, nici năucitoarea suită de legi prin care statul a ajuns de-a binelea atât la cheremul infractorilor (încă) neîntemnițați, cât și la cel al nelegiuiților (criminali, violatori, pedofili, tâlhari) puși în libertate prin atrocele recurs compensatoriu și, desigur, fără o minimă pregătire moral-cetățenească întru eficienta lor (re)integrare în societate.

Dar cum totul se plătește chiar și în detestabila lume a politrucilor dâmbovițeni, Tăriceanu a așteptat-o de pomană pe Viorica Dăncilă timp de trei ore, ca pe urmă – spera ipochimenul – aceasta să joace cum îi va cânta el. Mă rog, astfel de lecții sunt trebuincioase atuncea când pretențiile unuia mititel depășesc cu mult putințele sale…

N.B.: Poate că nu-i de prisos să stabilim raportul logico-politic dintre „aldisme” și „tăricenisme”. Prima noțiune are o sferă mai largă, așa că înglobează și „tăricenismele”. Însă în ceea ce privește conținutul,, conceptul „tăricenisme” conține toate „aldismele” și încă ceva foarte sordid pe deasupra, așa încât nu-i greu de priceput că aldismul va dispărea odată cu ieșirea (silită) a lui Tăriceanu din viața politică. Altfel spus, ALDE constituie un flecușteț politic în evidentă disoluție, iar Tăriceanu se umflă-n pene că-i sufletul de tot rahatul al acestui flecușteț.

(Sighetu Marmației, 20 aug. 2019)