Cinismul față în față cu naivitatea

Cinismul față în față cu naivitatea

Autor: George Petrovai

Se pare că ăsta este specificul democrației originale pe care ne-o dorim (pardon, demagogii o doresc, iar celor mulți le este vârâtă pe gât) și la care trudim de un sfert de veac: Ca voința poporului exprimată printr-un referendum să fie ignorată de palavragiii cu putere decizională (vezi soarta plebiscitului din 2009, când la urne s-au prezentat peste 50% dintre români, care în proporție de 80% au votat pentru un parlament unicameral cu maximum 300 de membri!) și ca toate campaniile să decurgă șnur (că, de, pentru impresie doar coaja democrației contează) în binecunoscuta manieră dâmbovițeană a schimbărilor fără modificări esențiale.

Adică pleacă ai noștri grei de osânză, vin ai noștri dornici să-și depășească înaintașii într-ale potlogăriilor, de unde continuitatea mafioto-ipocrită ca traiul celor mulți să meargă în jos.

Cum altminteri să ne explicăm paradoxul că România, o țară încă bogată în pofida jefuirii ei sistematice (și asta nu de azi sau de ieri), are atâția săraci lipiți pământului?! Apropo, cu actualele năravuri și deprinderi („Dai un ban dar stai în față”, „Osia neunsă scârțâie”, „Cine muncește n-are timp de făcut bani”, „Hoțul neprins e om cinstit” etc.) pentru mine nu-i de mirare că în România s-a furat, se fură și se va fura, ci că încă se mai găsește cîte ceva de furat. Iar acest „ceva”, deloc neglijabil pentru tâlharii locali și cei cu moț de la centru, se cheamă bugetul, privatizările frauduloase și licitațiile trucate.

Credeți că de florile mărului este așa o bătălie pentru fotoliile de primar și/sau de consilieri? Naivul va spune că așa este firesc într-o democrație (sic!) și că din atari confruntări electorale se ajunge, dacă nu la cetățenii cei mai vrednici (câți dintre aceștia consimt să intre în politică și câți dintre intrați rămân nepervertiți?), atunci măcar la oameni cu ceva mai vrednici ca cei dinainte.

Iar eu mă uit la dezastrul din jur (economia pe butuci, pădurile măcelărite, tot mai precara stare de sănătate a nației, localitățile sufocate de mașini parcate pe unde se nimerește, spațiile verzi pe sponci etc.), am în vedere datoria externă a României de circa 100 miliarde euroi și întreb: Unde sunt aleșii noștri vrednici (în teritoriu și la centru), când – vorba poetului – biet de el, român săracul, înapoi tot dă ca racul?…

Dând uitării sau, mai de grabă, nevroind să știm de tranșanta afirmație a gânditorului francez Henri Bergson, cum că în democrație (evident, el avea în vedere democrația occidentală, nicidecum sinistra noastră caricatură) nu există criterii pentru selecția valorilor, noi continuăm să-i considerăm buni pe acei edili care izbutesc să-și ducă mandatul până la capăt și care se achită de cel mult un sfert din atribuțiile cuprinse în fișa postului – promisiunile făcute în campania electorală!…

Următoarele motive mă determină să n-am pic de încredere în politruci și făcătura numită politica postdecembristă (în găunoasele lor promisiuni cu atât mai puțin), drept urmare îmi îndemn compatrioții din țară și străinătate ca prin neparticiparea lor la vot să contribuie efectiv și conștient la reușita grevei electorale:

1) Dacă nici referendumul, însăși coloana vertebrală a unei veritabile democrații, nu este respectat de politrucii postdecembriști, atunci e clar că toate speranțele de mai bine pentru grosul românilor sunt doar o cruntă amăgire și că politica pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu este aidoma unui Ianus: Zero cu ochi se cheamă fața mincinoasă cu care privește spre națiune, în principal spre uriașa armată a dezmoșteniților, dar fața cu care privește spre clan și partid se cheamă o afacere nerușinat de rentabilă, ea făcând (ne)oameni sus-puși din toți avortonii slugarnici!

2) Știind prea bine că peștele de la cap se împute, ce încredere mai poți să ai (mă raportez la primele două partide ca mărime) într-un PSD care în continuare este condus de un penal (l-am numit pe Liviu Dragnea) condamnat la doi ani cu suspendare, în jurul lui făcând zid de susținere alți penali, potrivit principiului tovărășesc-nelegiuit că în acest mod se apără pe ei înșiși (nu tot așa a fost apărat ani de zile bravul plagiator Victor Ponta?), sau ce încredere poți să ai în struțo-cămila doldora de penali numită PNL, care și-a permis prin loazele sale și alte multe secături din această țară să-l împroaște cu noroi pe Marian Munteanu, cel care trebuia să fie vârful de lance al adevăratei schimbări în bine din România.

Că toate partidele postdecembriste sunt o apă și un pământ (bunăoară, ce au în comun cei mai mulți dintre așa-zișii liberali din zilele noastre cu principiile liberale din perioada interbelică?), rezultă cu prisosință din alianțele conjuncturale înjghebate. Dar, stați liniștiți, nu pentru prestigiul României și binele majorității românilor pe care cică-i reprezintă (de fapt îi vând și-i jupoaie), ci strict pentru sforarii lor.

În urmă cu patru ani peneliștii și pedeliștii se pupau de zor în monstruozitatea cu numele USL (Uniunea Social Liberală), ca astăzi să se iubească atât de mult, încât sunt gata să se strângă de gât. Nestimabililor, care-i adevăratul vostru obraz de toval: cel de-acuma sau cel din urmă cu patru ani, când prioritatea priorităților era să dați de pământ cu Traian Băsescu și cu Partidul Democat-Liberal (PD-L)? Dar iată că ăștia s-au aranjat: Băsescu în calitate de lider PMP, PD-L-ul lui Vasile Blaga înfulecat cu fulgi cu tot de PNL. Păi de pomană se spune că România postdecembristă este țara tuturor posibilităților certate cu legea?…

3) Din statistica oficială, dușmana de moarte a statisticilor bunului simț, reiese un surplus de cetățeni cu drept de vot (să-i spunem lotul de rezervă) de aproximativ trei milioane. Se subînțelege că aceste voturi fictive, știute și acceptate de oficialități, la o adică vor înclina balanța într-o parte sau alta, funcție de simpatiile și profitul celor însărcinați cu numărarea. Nu spunea Stalin că nu contează câți cetățeni se prezintă la vot, ci totul depinde de cine numără voturile?…

N.B. Broșura cu oferta PSD-ului pentru primăria și consiliul municipiului Sighetu Marmației este de un monumental cinism. Deși candidatul la fotoliul de primar este actualul viceprimar, dar nu oricare viceprimar dacă te iei după tovărășeasca recomandare a senatorului Liviu Marian Pop (se spune dividende, domnule senator, nu dividente, iar pe viitor nu mai numărați realizările PSD-ului la nivel național cam așa cum Ghiță Pristanda dădea socoteală de steaguri!), și deși cap de listă la consilieri este doamna Eugenia Godja, fosta primăriță a orașului timp de trei mandate (2000-2012), vasăzică taman atunci când două părculețe au fost dezafectate pentru tot atâtea stații PECO, când piața de alimente a rămas fără mult promisul Mall, în schimb a rămas cu haite de câini vagabonzi și s-a pricopsit cu trei supermagazine în plin centru, iată că acuma toate astea apar ca perpetue priorități.

Sigur că da, din respect pentru sigheteni…

(Sighetu Marmației, 15 mai 2016)

Foto. George Petrovai