November 21, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Italia, Italia

2 min read

15420805_10209669574750990_5683781523845572856_n

Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să rămân cu un nod în gât citind articole despre românii care sunt nevoiţi să îşi lase copiii şi să plece să lucreze, pentru o vreme, în Europa.

Cele câteva luni de început devin un an, apoi doi, trei şi pentru că nevoile sunt mari şi altă şansă de a lucra în ţară pe aceiaşi bani nu există, nu mai ştii când copilul de trei ani, lăsat la bunici, intră la liceu şi tu, ca părinte, eşti în aceeaşi situaţie afurisită în care te aflai când ai plecat, cu zece-cincisprezece ani în urmă.
Aceste suflete, că sunt cei care au plecat sau cei care au rămas, trec prin rupturi inimaginabile de noi cei care privim totul din afară. Mai ales din sfera confortului nostru.
Şi pentru că un drac nu vine niciodată singur, uneori drama cere dramă.
Aşa auzi de cazuri în care copiii rămași în grija rudelor ajung în spital sau la morgă, ba că părinţii mor în accidente de maşină sau crime pe pământ străin. De multe ori singurătatea  își cere drepturile și unul dintre soții rămași acasă uită că celălalt a plecat să-și rupă spatele și să se umilească de multe ori doar pentru o viață mai bună, nu să fie înșelat iar puținii bani pe care reușește sa-i trimită familiei să fie tocați aiurea.

Cercul vicios al unei drame fără sfârşit.

Deşi toţi am fost atinşi de serialele celor de la BBC despre o parte din emigranţii români din Anglia, dincolo de celebra noastră mândrie naţională, nu avem cum să nu realizăm realitatea acelor reportaje.Sau am fi naivi dacă nu am înţelege că în furia şi dispreţul unor italieni sau francezi împotriva românilor, nu există şi o oarecare scuză.

Mă bucur de fiecare dată când văd familii care au reușit să treacă peste toate greutățile și să rămână împreună. Contează enorm sa fii cu ai tăi printre străini.

Ca om, ca român, ca imigrant plecat de bună-voie într-o țară care i-a acordat de la bun început toate drepturile, consider că această plecare masivă a românilor la muncă în Europa, de voie-de nevoie, este una dintre marile drame ale actualei Românii.

 

 

NIG/Florida

1 thought on “Italia, Italia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.