Locul procurorului de şedinţǎ

Locul procurorului de şedinţǎ

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan)

Reprezentant al Ministerului Public, procurorul are atribuții bine determinate prin lege, statuată fiind fără echivoc și poziția sa procesuală în cursul procesului de judecată.

Procurorul are un rol primordial în faza de urmărire penală pe care o efectuează personal sau o supraveghează.

Ȋn ce privește faza de judecată, procurorul se află pe o poziție de egalitate cu părțile și de subordonare faă de instanța de judecată, exercitând funcția de învinuire (acuzare). Ȋn desfășurarea judecății, de pe această bine determinată poziție, procurorul exercită rolul său activ în vederea aflării adevărului și a respectării normelor legale.

Un principiu fundamental al actului de justitie este cel al egalităţii de arme, esențial în asigurarea echilibrului dintre apărare și acuzare. Acest principiu trebuie să se regăsească în toate împrejurările pe care le implică faza judecăţii, inclusiv în locul pe care îl ocupă procurorul în sala de judecată.

O situație improprie, în totală contradicție cu principiul precizat anterior, o constituie poziționarea actualmente a procurorului pe un podium la un nivel superior celui al apărării. Cu toate că problema este în discuție de mai multă vreme, plasarea procurorului pe o poziție privilegiată este menținută în mod nejustificat. Cu stupoare am aflat că o decizie relativ recentă a Consiliului Superior al Magistraturii (2012) chiar reglementează riguros poziția procurorului în sala de judecată: procurorul va sta pe un podium cu înalțimea de 40-50 de centimetri, iar podiumul avocatului va fi de cel mult 20-30 de centimetri.

Este regretabil, dar se impune să constatăm că situația probează neîndoielnic percepția politicului despre egalitatea dintre apărare și acuzare. Această egalitate trebuie să se concretizeze cât mai curând și în arhitectura sălii de judecată, renunțându-se urgent la situarea actuală a biroului procurorului de ședință la un nivel „mai sus”.

Este inexplicabil că această chestiune ramâne nesoluționată, persistând din primii ani ai comunismului, perioadă în care procurorul avea un rol specific regimului.

Ion Turcu a fost magistrat 40 de ani și recent și-a publicat memoriile – „O viață de judecător” (2014). Citez din acest volum: „Parterul era ocupat de Procuratură (…), iar la etaj, într-un spațiu și mai redus, din cauza scărilor, se află Tribunalul. Să nu ne lăsăm derutați de poziții. Tribunalul nu era, nici măcar la nivel de aparențe, „mai sus” de Procuratură. Dimpotrivă, până și ultimul individ de pe stradă știa că „procuror” înseamnă o funcție deasupra celei de judecător și, mai ales, știa că funcția de procuror este mai mult temută decât respectată. Aparențele, întreținute chiar de procuror, erau create, printre altele, de permanenta încruntare și chiar de portul pistolului (inclusiv în anul 1966! când se abandonase doctrina stalinistă, conform căreia, pe măsura avansării spre comunism, lupta de clasă se ascute). Persoanele care mă cunoșteau și știau că sunt judecător, în dorința de a mă promova în rang, mi se adresau cu formula „tovarășe procuror”. Las la aprecierea cititorului în ce măsură lucrurile sunt astăzi schimbate”.

Ca orice act de autoritate, actul de justiție obligă la o doza de solemnitate care să garanteze atât evitarea oricăror manifestari și aspecte ce ar putea induce stări proprii regimului inchizitorial al fricii, cât și asigurarea unui climat adecvat găsirii adevărului doar prin dovezi și convingere.

Ȋnainte de orice, dreptatea este o chestiune de conştiință, iar la ea trebuie să-și dorească să ajungă, pe aceleași căi, nu numai oamenii care o solicită prin reprezentanții (avocații) lor, ci și procurorii și judecătorii. Ca și avocatul, procurorul trebuie să aibă legea ca unic argument, fiind de notorietate că valoarea și profesionalismul nu țin de înălțimea podiumului, ci numai de utilitatea, pertinența si concludența probelor propuse și administrate.

Principiul procesual fundamental al egalității de arme nu poate fi redus la un simplu enunț, ci el trebuie să se concretizeze în practică şi prin plasarea procurorului la acelaşi nivel cu apărarea în spațiul în care se desfășoară ședința de judecată.