tête-à-tête, NIG și Relu Coțofană

,,Relu, ce-ar fi să îmi spui câteva cuvinte despre tine, despre ceea ce scrii, publici, despre poezia din ziua de azi, despre rolul internetului în publicare/lansare/promovare. Despre maculatura care se scrie… hai, curaj, ştiu că ai păreri!,,

 
Cam aşa a sunat mesajul meu către domnul Relu Coţofană, creatorul revistei Dialoguri Culturale.
Răspunsul, mai jos.

 
Relu Coțofană – Nu mă consider poet, nu am pretenţii că scrierile mele au o deosebită valoare artistică. Știu să deosebesc arta de imitație pentru că am o anumită pregătire în domeniu. Am urmat studii superioare tehnice și umaniste: Institutul Politehnic Bucureşti și Facultatea de Litere, specialitatea română-franceză. Între anii 2005 și 2006 am continuat studiile la Universitatea Paris 3, Sorbonne Nouvelle, Faculté de Lettres Modernes, în cadrul unui stagiu Erasmus. Am urmat apoi masteratul în filologie, specialitatea Teoria și Practica Traducerii, limba franceză. În prezent sunt profesor de limba franceză şi doctorand în filologie-Littérature française et francophone.
În urmă șase ani am făcut o incursiune rapidă printre numeroasele bloguri și site-uri literare. Privirea mi-a rămas ațintită pe unele poezii ale unor tineri talentați, membrii unui blog literar. M-am înscris ca începător în ale poeziei. Ne-am împrietenit repede, am început să ne comentăm reciproc. După un an de activitate, proprietarul blogului a hotărât să-l desființeze. Tinerii au rămas decepționați. Am luat atunci inițiativa creării unui site pentru promovarea amatorilor de poezie, în special a tinerilor. Pe nucleul fostului blog am construit un site interactiv care să funcționeze ca un cenaclu literar, de aceea am ales numele de „Junimea digitală”. Acesta a fost primul cenaclu online din țară. Era un lucru inedit la acea vreme, de aceea a stârnit mare interes și curiozitate. Până atunci exista o anumită activitate literară interactivă între amatori pe unele rețele de socializare ca Netlog, Twitter, Ning, Facebook sau chiar pe rețele matrimoniale.
În jurul nostru s-au strâns o mulțime de membri: cititori, autori amatori, critici și poeți contemporani. Au găsit aici o atmosferă decentă, civilizată, prietenească. Dragostea pentru frumos ne-a unit. Era un entuziasm general. Am creat un regulament și un sistem de evaluare a textelor postate. Textele remarcate au fost incluse în primul volum, antologia de poezie ” Captivi în sfera de minuni”. Treptat, s-au înscris din ce în ce mai mulți membri de toate vârstele, în special de vârsta a doua şi a treia. Am hotărât să transformăm site-ul într-o revistă interactivă online. Tot atunci i-am schimbat numele în „Confluențe lirice” fixându-ne și obiectivele: creșterea calității site-ului printr-o selectare riguroasă a postărilor de blog și diversificarea artelor în vederea promovării lor pe pagina principală.

Pentru aceste obiective aveam nevoie de o echipă valoroasă și unită. Confluențe lirice devenise unul dintre cele mai apreciate site-uri de literatură online din țară și din diasporă. A funcționat ca o școală de literatură. Au urmat o serie de antologii de poezie și proză. Între timp reteaua Facebook s-a îmbunătațit și s-a extins foarte mult. Autorii cei mai buni au găsit acolo un spațiu virtual optim pentru socializare literară. Calitatea textelor tipărite postate şi selectate pentru antologii a început să scadă simțitor. Începuse o luptă acerbă pentru evidențiere, recunoaștere și promovare. S-au format grupuri separate în care membrii se promovau reciproc, like contra like. Pretențiile au crescut în așa fel încât, din simpli autori amatori, făceau tot posibilul să fie recunoscuţi ca scriitori autentici, de certa valoare şi chiar să ajungă membri ai U.S.R. S-a ajuns la o anumită suficiență de sine, un fel de paranoia literară. Nu înţelegeam de ce scriau cu atâta înverşunare pe sute de reţele literare. Am înţeles apoi că se scrie mult din nevoia de a se afirma cu orice preţ, de a ieşi în evidenţă, o refulare pornită dintr-un complex de inferioritate adâncit de-a lungul deceniilor. Dacă aruncăm o privire pe fotografiile de la cenacluri sau de la lansări de carte, observăm ca cei mai mulţi sunt de vârsta a doua sau a treia. Cei tineri sunt extrem de puţini. Nu cei care scriu prost sunt vinovaţi, ci criticii şi editurile care profită de această inflaţie de scriitori şi de goana nebună după afirmare. Peste 70 la suta dintre „literaţi” sunt femei, multe dintre ele debutând în jurul vârstei de 50 de ani.
În urma cu două luni am luat hotărârea de a înceta activitatea site-ului Confluente lirice, transformandu-l în revista online Dialoguri culturale. Din experienţa mea de până acum în literatura de net am ajuns la următoarele concluzii:

· Asistam la un fenomen de globalizare a artelor și a culturii, de construire, de transformare a identităților culturale.
· În rețelele literare munca de critică, de creație, de relaționare se organizează în colectiv. Prin această interactivitate, în parteneriat, identitățile literare și digitale ale acestor autori se modelează și se consolidează. Internetul reprezintă un loc adaptabil fiecărui gen literar, un loc propice inovației artistice. Din pacate, aceste avantaje se fructifică foarte puţin sau deloc.
· Textele literare din reţelele sociale nu au o „valoare” propriuzisă, ci mai degrabă ele reprezintă o literatură de schimburi şi interacţiuni.
· Reţelele sociale readuc mondenul în literatură. Prin schimburi de idei se deschid canale de comunicare: politice, sociale, culturale… Unii scriitori sunt mult mai interesanţi de producţia lor online decât în cea clasică pentru ca se pot exprima chiar mai bine pe Twitter, Ning sau Facebook, unde se foloseste o întreagă gamă de figuri de stil şi imagini legate de context. Pe de altă parte, retorica este mai concisă şi se îndepărtează de cea tradiţională.
· Internetul promoveaza o literatură mai puţin elitistă.
· Se recunoaşte un text de calitate în reţelelele sociale tot aşa cum se recunoaşte calitatea unui text tipărit. Diferenţa este că, în cazul în care există un text de valoare pe Internet, nu există încă nicio instituţie care să-l certifice. Avem de-a face cu o hiper-democratizare a literaturii, adică o literatură care aparţine tuturor şi fiecare se poate bucura de ea. Pe Internet, nu există încă o comunicare între editori de renume pentru a asigura succesul unui text; reuşita lui se bazează pe un fel de vot democratic. Acest lucru este îngrijorător.
· Literatura de net nu substituie literatura de specialitate, în sens tradiţional. Nu asistăm la o migrare a literaturii de specialitate pe net, ci la cu totul altceva. Spaţiul virtual devine un spaţiu de exprimare care suplimentează hârtia fără a o înlocui. Literatura începe se iasă din această eră, restrânsă, a hârtiei. Mulţi scriitori duc o viaţă dublă, una virtuală şi alta „reală”.

Relu Coțofană – poezie/ poésie

Orașul din mine

în mine sălășluiește un oraș
cu clădiri somnambule și străzi mahmure
cu aer viciat de dorințe

murdar de lume
de la aortă și până la carotidă
păstrez iubirea de azi
învelită-n ziarul de ieri

aş fi vrut să te iubesc la singular
tur-retur
ca un macho biblic
dar în mine forfotește orașul

 
La ville en moi

en moi il y a une ville
avec des bâtiments et des rues somnambules
à l’air vicié de désir

tout sale de ce monde
à partir de l’aorte jusqu’à l’artère carotide
je garde l’amour d’aujourd’hui
enveloppé dans le journal d’hier

je voulais t’aimer au singulier
aller-retour
comme un macho biblique
mais en moi fourmille la ville

 
Poemul fără trup

am scris acest poem cu trupul
într-o zi am deschis ochii
și-am încercat să scriu lumina
te-am căutat să-ți aduc vederi de dincolo

când am scris cu brațele
am simțit bucuria primei îmbrătișări
capul te-a cercetat rațional
ca pe un fenomen natural

acum nu mai știu dacă inima mea sau a ta
a pulsat acele versuri fierbinți
cred că ne-am plagiat reciproc

în ritmul primului dans
arterele ne-au deschis semantic porți de mult închise
și am început să scriu falic clipele
orgasmului originar

în fuga inorogului picioarele
au lăsat pe nisip urmele ultimelor versuri
ale acestui trup poem

Le poème corps

j’ai écrit avec mon corps ce poème
un jour j’ai ouvert les yeux
et j’ai essayé d’écrire la lumière
je t’ai offert des images d’ailleurs

quand j’ai écrit avec mes bras
j’ai senti la joie de la première étreinte
ma tête t’a explorée
comme un phénomène naturel

je ne sais pas si mon cœur ou ton cœur
a écrit ces vers chauds
je pense que nous nous sommes mutuellement plagiés

au rythme de la première danse
nos artères ont ouvert des portes longtemps fermées
et j’ai commencé à écrire l’orgasme phallique
originaire

à la fuite de la licorne mes pieds
ont laissé sur le sable
les traces des derniers vers de ce poème-corps

 
Poemul fără brațe

acest poem nu are brațe
se strecoară printre gânduri
nu te ascunde după vitralii
mărul s-a copt
e rumen pe ambele părți
nu mai știi care e jumătatea otrăvită

poemul acesta nu mai are brațe
le-a pierdut pe frontul dintre noi
nu mai vrea să te prindă
să te mângâie dar nici să te lase
poate mâine-i vor crește tentacule în loc de aripi

să nu te mai ascunzi după vitralii
strigătul lui te va urmări
ți se va lipi de timpane
și-mi vei repeta numele
și nu te vei opri
până nu vei mușca
pentru a doua oară din măr

 
J’ai oublié de t’oublier

j’ai oublié d’oublier
ma mémoire s’est cachée
dans mon cœur
et j’habite
clandestinement
dans ton regard

chaque seconde
porte ton nom
irrémédiablement
malade de toi
j’ai oublié de t’oublier

Am uitat să te uit

am uitat să uit
memoria mi s-a ascuns
în suflet
de atunci locuiesc clandestin
în privirea ta

fiecare secundă
bate numele tău

iremediabil
bolnav de neuitare de tine
am uitat să te uit