tête-à-tête, NIG și Dorin Croitor

NIG – Dorin, spune-mi, te rog, câteva cuvinte despre tine.

DC – Născut în 1963 în Suceava –bucovinean 100%. Am absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice.

Practic meseria de inginer în această branşă cu o seriozitate de care nu au dat dovadă câțiva absolvenți “înaintemergatori” politic.
Am debutat în “OPINIA STUDENȚEASCĂ” a anilor 83 într-un număr de sărbători când se mai permiteau exchibiții poetice, ca jurnalist eram prea “sincer” iar colac peste pupăză securistul revistei mă vâna pentru că am avut curajul să o controlez, de serviciU fiind la cantină, pe doamna Rector venită în control, scoțându-i din sacoşă o generoasă  pungă de ficăței. În declarația ulterioară am scris că nu o cunoşteam şi că nu era îmbrăcată diferit de bucătăresele angajate.

NIG – Câteva cuvinte despre poezia ta?
DC – Despre poezia mea nu pot vorbi, despre poezie în general da.
Nu ştiu dacă lumea are neapărat nevoie de ea dar în mod cert şi curativ are nevoie să i se vorbească prin ea despre orice, asta o face, pe ea Lumea, dacă nu mai sensibilă măcar mai puțin aspră, dacă nu mai înțeleaptă măcar mai frumoasă.
“Întâmplari din mahalaua cuvintelor”-poeme urbane este o invitație la un “strabism metaforic” vizând cele două mahalale la fel de autentice, la fel de pline de patimă, cea a copilăriei,a cărei inocența mahalaua o mângâie cu o palmă şi o plesnește cu cealaltă, şi cea a cuvintelor în care duşmanul acestei inocențe, timpul, e doar telecomanda unui gramofon mecanic, adică mai mult decât o inutilitate.
De doi ani încerc să leg, şi cred că voi reuși vara aceasta,volumul “Cină ratată cu îngerul Aznavour” cu precizarea că Aznavour e îngerul meu păzitor (o puşlama cerească rareori) şi nu inegalabilul cântăreț.
Poemele vor controla şi aici două planuri aparent distincte dar iremediabil congruente, două lumi în care ne îndrumă când îngerii când poezia.
O precizare, nu am dat niciodata titlul poemelor mele, asta o justific încă din debutul volumului amintit, chiar nu pot si mă tem că o consider o inutilitate artistică.
***

Oraşul meu de dincolo de mască,
o imensă flaşnetă vie ,
îi dăruiesc paşi obosiți,
îmi dăruieşte o şaormă de sentimente amestecate,
ziduri ce ar putea prăbuşi veacuri încă nemărturisite
duhnind a lupanar nefiscalizat,
statui mai vii decât anotimpurile rămase împăiate
în îmbrațisarea furnicarului de fulare ce plimbă capuri
precum lesele pedigree-uri vinovate.
Şi totuşi ador să trăiesc în mahalaua asta “all inclusive”
în care viața e o ceartă în sine,
iubesc parfumul ei de amantă condamnată neuitării,
de cais înflorit lângă crematoriu,
pentru că e mai curat decât multe dintre cadavrele ce zac in mine…
***

Eram tânăr!
îmi măsuram dragostea cu seismograful
nu cu stetoscopul răbdării,
cuvintele erau mai simple ca albul hârtiei
mă iubeau cele mlădii ,
cele fierbinți îmi urlau prin sânge,
iar eu valsam întinerind minuni.
Iubeam să nu adorm neiubit!
Eram tânăr!
diminețile le trezeam eu, sărutând cafeaua,
eram singurul zeu ce ura pijamalele ,
pe tine te ştiam mai bine decât acum când ne cunoaștem,
nici un vis nu era mai firav decât puterea-mi neîncercată,
nici o dezamăgire nu era mai puternică decât senina-mi nepăsare.
Eram tânăr!
aveam ochi de rechin incrucişați de răceala neîndestulării,
anii erau uşi, uşi de tavernă deschise doar spre afară,
uşi ce sprijineau cerul larg a plecare,
plecare ce astăzi e amintirea mea.
ERAM TÂNĂR…

***

În noaptea asta ai sa-ți culci doar perna,
vreau să înham doi pagi la Carul Mare
să scoatem plictiseala la plimbare
de la Cassiopeia la Carena.
Dar drumu-i beat, picioare n-am de schimb,
la tine-n prag odihna tace trepte,
atunci mă rog de lună să accepte
în teatrul ei de umbre să te plimb…

***

E umilitor să te aperi de țara ta,
e înalțator să o aperi,
umiliții sunt eroi,
eroii sunt umiliți.
E dureros să te aperi de țara ta
ca de o nevastă cu simptome obsesiv convulsive
ce se crede amantă nimfomană,
aşa că hai cu țara la psihiatru
iar dacă cineva trebuie neapărat internat
în ospiciul exigent al conştiinței
acela e doar patriotismul nostru
obsedat de feng shui mioritic.
***

Despre culoare întreaba pictorul
dar nu înainte de a consulta un zugrav meseriaş,
despre suflet întreaba-ți duhovnicul
dar nu înainte de bea o seară cu filozoful cârciumii,
despre dragoste întreba poetul
dar nu înainte de a-ți cunoaşte fosta iubită…
***
-“A muri înseamna a fi mereu în niciunde,
a trăi e doar exercițiul unei întrebari cu acest răspuns !”,
Eşti nebun Aznavour ?cum să-ți dau la imprimat asta pe tricou
şi mai ales pe unul de culoarea guşterului,
mesajele de pe tricou trebuie să fie scurte şi clare,
gen “SUNT ATEU ! (Slavă Domnului!)”
sau ” SUNT 82% ALB SI 25 cm NEGRU ”
deci şi haioase, ori ce vrei tu să promovezi
ar înduioșa cel mult un profesor bețiv de filozofie
sau o prostituată care citeşte Cioran,
şi crede-mă sunt multe dar nu în cartierul nostru,
-Ce-ai spune de “Sunt un înger păzitor de poet ! “?
-Grozav de nefericit ! Asta chiar le întrece pe toate,
dacă poeții ar avea îngeri păzitori adevărați s-ar duce naibii literatura.
-Crezi că nu ați avut şi voi odată, cândva ?
dar i-ați convins că nu sunteți decât nişte vânzători ambulanți
ce plasați aromă de cafea tăifăsuită,
în trenul de navetă Rai-Iad,
aşa că vă lasă să circulați linistiți, între virtute şi păcat,
ca pe o utilitate autofinanțată .
-Bine! abia acum înțeleg de ce am aşa o pramatie de înger,
ca păzitor să-ți spună vecina de la 5,
pentru care blochezi mereu liftul.
Pune pe tine tricoul meu cu Metallica,
dar încearcă să-ți strecori aripile sub el,
mi-ai tăiat deja cinci la care chiar țineam…
***

Nu m-am simțit vinovat față de nici una din vârstele mele,
au fost ca niste grade militare pe timp de pace,
venite de la sine,
cu o stea de tinichea şi obligații în plus.
Aş spune că soldatul e un poet vindecat,
vindecat de luptă prin convertire
dar poezie e şi gândul său spre acasă
şi veghea lui instruită să nu urască,
precum luptă e şi încercarea poetului
de a convinge stelele că nu sunt doar astre…

***

Nuța Istrate Gangan – Curentul Internațional – USA