Țâșnind vigoare din adâncuri

Uneori ne ademenește sufletul, cu frumusețea și mirajul, un loc sau altul, aici sau în alte părți ale pământului. Uităm să ne aplecăm urechea și să ascultăm cu atenție șoaptele florilor, ale pomilor,  ale ființelor sălbatice sau domestice sau glasul izvoarelor țâșnind vigoare, chiar aici, lângă noi. La Tinca, în Bihorul binecuvântat, când pe rând au dat în floare caișii, vișinii, prunii, piersicii și apoi,  merii și ai gutuii, privirile noastre s-au înviorat. În fața caselor și-au deschis corolele plantele decorative azi, așa ca odinioară, la părinții și bunicii noștri.

Băile Tinca, emblemă recunoscută a localității,  își așteaptă beneficiarii tratamentelor curative,  pe oamenii cu suferințe accentuate peste iarnă. Climatul de cruțare al Stațiunii, situate în Câmpia Crișului Negru și apele minerale, alină trupul și sufletul. Printre clădirile construite sub ochii noștri, ai contemporanilor, a rămas și  construcția veche a Stațiunii, cu turn, clădită în 1884, anul în care aici au fost cazați oaspeții veniți în primii ani de ființare ai locașului de tratament. Cu ani în urmă, și noi veneam din satul natal al soțului meu, Gurbediu, pe malul Crișului Negru, împreună cu cei doi băieți ai noștri, bucuroși să poată pescui vreun biban. Agățau râma în cârligul undiței și așteptau firul să se miște, să dea de veste că au prins ceva. Prindeau și ,,la fluture,, cum spuneau ei. E drept că era mai mult o joacă decât prinderea nevinovaților pești…Din satele din jurul Tincii obișnuiau să vină aici, să facă baie, mai ales la sfârșit de săptămână, sătenii care  lucraseră în agricultură,  în zilele lor de trudă pentru ,,pâinea cea de toate zilele,,. Deplasarea se făcea cu autobusul care circula astfel încât să se poată veni aici tot omul interesat de o baie la vană, în apa minerală binefăcătoare. Primăvara , ca și celelalte anotimpuri tincane, aduce, pe lângă îndulcirea sufletului, și cunoscuta oboseală a agricultorului, dornic să valorifice solul mănos dăruit localnicilor de bunul Dumnezeu.

Rondelul primăverii

Se-ntrec în cântec guguștiucii,

Ne-anunță ei, pe noi, uitucii,

Că am uitat de primăvară

Și, iată, e prezentă iară.

Plouă cu picuri de chitară

Ce bat discret, la geam, spre seară,

Se-ntrec în cântec guguștiucii,

Ne-anunță ei, pe noi, uitucii…

Senină floare-albastră, rară

Ici, acolo, codrul îl presară.

Dansează mâțișorii luncii,

Ies ghiocei cu frunze lucii,

Se-ntrec în cântec guguștiucii…

Gabriela Gențiana Groza