POEMELE NOULUI AN (1) – IUBIRI DISCRETE

George PETROVAI

 

CONGRESUL NECUVINTELOR

 

De congrese-avurăm parte

înainte cu toptanul –

iară azi, cu altă soarte,

congreseşte cam tot omul…

 

Deci, văzând c-aşa-i fasonul,

care  demos mi se cheamă

când din kratos vine tonul

spre democraţia-mamă,

 

necuvintele sunară

întrunirea în congres –

în doi timpi se adunară

şi aflară ce-i de dres,

 

când raportul fu citit

de alesul preşedinte:

“Vrem, le spuse el stârnit,

să nu fie ca-nainte.

 

Altă lume să durăm,

ce nelume să se cheme

– după chipul ce-l avem –

şi-unde omul fi-va vierme!”

 

Când elanul se mai stinse

şi ei toţi se aşezară,

mulţumiţi că se atinse

unanimul de-altă oară,

 

un sfrijit luă cuvântul

– neica nimeni în congres –

şi le spuse: “Sunt cu totul

uluit de-acest demers.

 

Ce vreţi voi? O altă lume

să rimeze-n necuvinte?

O avem cu vechiul nume

şi cu oameni fără minte!”

 

Făr-a fi aplaudat,

vorbitorul a pus punctul

şi la ţanc a demonstrat

că-s neoameni în tot locul…

 

 

VENI-VA ZI !

 

Când soarele s-a stins pe cer

pentru acei ce temniţa-nfundară,

părea că-n lumea asta pier

doar netovarăşi goi pe dinafară.

 

Şi braţul bolşevismului-narmat

păzea-nchisori secrete cât o ţară,

ca nici un plâns tăcut şi sugrumat

să nu se furişeze înafară.

 

După detenţii maraton

de ani şi ani cu zeghea-n spate,

doar firile oţel-beton

se mai nutreau cu
libertate

 

şi-n grele clipe când la “neagra”,

şi timp şi spaţiu se poci,

doar inima în piept striga:

„Veni-va zi! Veni-va zi!”

 

 

URĂRI DE NOUL AN

 

Sfârşit e anul şi îmi pare

că ne-a tratat ca pe duşmani –

deşi ni-i datoria mare,

urez un sincer “La mulţi ani”!

 

N-avem motive să ne-ncredem

că-n noul an n-om fi sărmani –

cu toate astea-n legi prevedem

belşug în case pe mulţi ani.

 

Ne-am oploşit în Europa

cu cete de milogi ţigani

şi nu ne-a deranjat sincopa

cu romi pribegi şi fără bani.

 

Dar cum pe lume se plăteşte

tot răul scurs din bădărani,

românilor li se acreşte

cu descendenţa din romani…

 

Suntem ce-am fost, ba chiar mai mult:

popor statornic de ţărani,

ce îşi doresc ca mai demult

comori în suflet şi mulţi ani.

 

Atâta doar că-n aste vremuri

schimbară plac-ai noşti faliţi,

încât urez printre îndemnuri:

Voi iar ţărani şi-n bani să fiţi!

 

 

DESTUL !

 

Destul ne-am chinuit şi-am plâns

când cizmele la uşi băteau,

iar groaza nefiind de-ajuns,

ai nopţii oameni scotoceau

pe sub podele

şi saltele,

cu-n animalic zel nestins.

 

Şi-apoi în dube azvârleau

de-a valma trupuri şi boccele

şi prea puţin se sinchiseau

c-acei baloţi sunt ei sau ele,

când îi băteau

şi-i suduiau,

căci ei cei tari destinu-ntruchipau.

 

Destul mai plângem şi acum,

când ţara-ntreagă-i o ruină

şi visele ni-s toate scrum,

iar pomul vieţii din grădină

s-a pricăjit

şi ofilit

în greu miros de vraişte şi fum.

 

Destul! v-o zicem noi cei mulţi,

vouă ce mulgeţi astă ţară –

ne-am săturat de falşii culţi,

fardaţi cu şarm pe dinafară,

dar fără jenă

alogenă,

căci sunt ciocoi cu firi de şuţi.

 

 

BALADA EUROCIOBANULUI

 

S-au lenevit ciobanii noştri

şi oile s-au boierit,

de când prin legi îi obligară

să progreseze-n oierit.

 

La şcoli ciobanii fură daţi,

iar oile la reciclări,

ca să priceapă ce-i vital

în biodiversificări.

 

Şi ce de lucruri învăţară,

fără de care stâna-i seacă:

cum oilor să le vorbească

în limbi străine câte-oleacă!

 

Doar astfel ei pot să probeze

că sunt ciobani continentali,

când în discuţii cu străinii

îi vor întrece pe batali…

 

Cu diploma de specialist

în păstorit şi alte cele,

precum e boala-ntre români

la pungăşii şi la belele,

 

oierului i se acreşte

cu gubă, bâtă şi cu straiţă,

să cânte-n fluier, ori să facă

mereu aceeaşi transhumanţă,

 

ce-i imprimată mioritic

în românescul fel de-a fi –

o milenară împăcare

cu trebuinţa de-a muri…

 

Aşa că eurociobanul

– sătul de-atâta poezie –

se dovedeşte om pragmatic

când doar prezentul vrea să-l ştie.

 

La ce i-ar folosi trecutul

cu rătăciri şi ascunzişuri?!

Azi bani de ai, le ai pe toate

şi nu-ţi dai duhul prin desişuri…

 

 

BALADA PARLAMENTARULUI

 

M-aţi condamnat la Parlament

cu votul vostru-n băşcălie

şi vă simţiţi cam ofensaţi

de lozul din democraţie.

 

Nu-i cazul, zic, să fiţi frustraţi

şi firul să-l crăpaţi în patru –

suntem popor folclorizat,

unde isteţu-i musai hâtru.

 

Ce vă rămâne de făcut

de mă-ntrebaţi, vă spun îndată:

Mult haz să faceţi de necaz,

c-atunci îi lesne viaţa toată!…

 

N-am datorii la nimenea,

nici angajări primejdioase,

deci liber sunt şi-ndependent

să ling caimacul de pe oase.

 

De fapt, e cazul să o spun

cum că-n politică-i prostie

să te declari independent

când flerul la unire-mbie.

 

Cu-atât mai abitir în criză,

parlamentarul e dator

să-şi demonstreze sie însuşi

că-i demn de clanul zis popor.

 

Adept al cumpătării sunt

şi-oi fi întreaga mea viaţă –

să nu te-nfigi la caşcaval,

e ne-ncetata mea povaţă,

 

ci să ciupeşti doar puţintel

sub ochiul legii somnolente,

şi nimeni nu te va lua

la întrebări prea insistente!

 

Faţada bine machiată

fiind un vrednic emisar,

n-am teamă că-ntr-un nou mandat

n-oi fi un bun parlamentar.

 

 

BALADA BOSCHETARULUI

 

Cum fii suntem ai sorţii oarbe

şi voia noastră-i doar părere,

din faş-am fost menit stăpân

peste speranţele mizere.

 

Olatul nostru-i necuprins

prin parcuri, beciuri şi canale,

unde doar lipsa preamărim

ca demni supuşi ai vrerii sale.

 

Avem mândria s-aparţinem

unei fraterne obşti unite,

ca-n creştinismul de-nceputuri,

în care ferm erau ţintite

 

supreme-nfăptuiri umane,

precum iubirea slobodă, egală,

ori preafrumosul ajutor

dat neputinţei fără fală.

 

Aşa şi noi ne ducem traiul

cu contribuţii voluntare

în jeg, păduchi şi toate cele

ce-s părţi din vieţile amare…

 

Desigur, nu-s doar bucurii

în lumea asta prost făcută,

chiar dacă-n vis suim la cer

şi-o desluşim cât e de slută.

 

Fiind deci viaţa curviştină

cu fericirea omului,

nu strică dacă-i pedepsită

prin sila boschetarului.

 

Atâta doar că în binomul

format din om şi din viaţă,

pedeapsa omului revine

când se transformă în paiaţă.

—————————————

George PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

decembrie 2013