În aşteptarea lui Moş Crăciun
5 min read
Sărbătorile lunii decembrie sînt rezultatul unui vechi cult solar, care a dominat spiritualitatea întregii populaţii indoeuropene, încă de cînd a suferit cumplitul şoc glaciar, sau poate şocurile erelor glaciare. Cuaternarul se defineşte ca ultima perioadă geologică de 2.000.000 de ani, care a început printr-o răcire, culminînd cu erele glaciare alpine. Descoperirile arheologice îl datează pe “omul” de la Bugiuleşti la începutul cuaternarului. Oamenii de ştiinţă sînt de acord cu evoluţia omului datorată schimbărilor climatice. Mi se pare surprinzătoare legătura pe care o pot face între era glaciară Gunz, de acum 600.000. de ani, şi timpul “calculat” de sumerieni şi comentat de Cicero, Lucian Blaga, cît şi de Daniel Constantin, de la Facerea lumii lor şi pînă azi, care ar fi cam de 480.000 de ani. Cifra nu este fantastică deoarece în Franţa s-a descoperit o vatră de 400.000 de ani. Analizînd spusele lui Angelo Morretta, se ajunge la nişte concluzii zdrobitoare. El descoperă, în „Rig Veda”, faptul că Pitri (Părinţii) triburilor ariene i-au condus pe aceştia spre sud, căutînd pe zeul Agni-Surya (Zeul focului şi soarelui) pentru că soarele slăbise şi se mutase.
De remarcat că tradiţia noastră pomeneşte că Moş Nicolae şi Sân Toader păzesc drumul soarelui ca să nu fugă pe la Nord sau Sud. De asemenea cei doi sînt sărbătoriţi cam cu două săptămîni înainte de solstiţii, pe 6 decembrie şi respectiv 7 iunie. În zonele reci, temperate şi subpolare alimentaţia este bogată în grăsimi animale, spre deosebire de zonele calde, unde carnea şi grăsimea de porc sînt interzise, pentru evitarea toxiinfecţiilor.
Iată de ce mistreţul a devenit, din paleoliticul primilor vînători, animal mitologic. La scandinavi şi germani se credea că, în Walhala, eroii se ospătau în cinstea lui Odhinn, din carnea mistreţului Saerimne, care apoi se regenera. În cultura vedică, imaginea cumplitei ere glaciare a rămas sub forma cuceririi de către zeii nopţii, Asura, a tărîmului stăpînit de zeii diurni, Devi. Bali, regele zeilor Asura, prin ghirlanda care nu se ofileşte, a fost identificat cu Saturn şi inelul său. Saturn este patronul lunii decembrie şi a zodiei capricornului. În acelaşi timp patronează lumea ocultă şi a morţii, fiind reprezentat prin ziua de sîmbătă, zi în care se comemorează morţii; avem sîmbetele morţilor, ca Moşii de iarnă şi de vară, prima sîmbătă din luna noiembrie, toate zilele de sîmbătă din postul Paştelui. Vishnu, zeul razelor slabe de soare, reuşeşte să obţină de la Bali atîta spaţiu cît poate cuprinde în trei paşi.
Sub înfăţişarea de mistreţ, numit VAMANA, Vishnu pune din doi paşi stăpînire pe lumea cerurilor şi a pămîntului, iar cu al treile pas ajunge în lumea inferioară a morţii. Noi am păstrat termenul de vamă şi numele de Vamanu, iar tradiţia spune că mortul trebuie să treacă mai multe vămi pentru a ajunge la cer. Sărbătorile de iarnă sînt însoţite de focuri în toată Europa, pentru că este perioada rece şi întunecată a anului; durata zilei scade pînă la solstiţiu. Ca urmare, în această perioadă, pe 20 decembrie, se face scrificiul porcului – nimeni altul decît mistreţul domesticit. Evenimentul poartă numele de Ignat, termen cu dublu sens. Primul sens este acela de foc, ca şi zeul Agni şi eroul legendar al nordicilor Agnar(de la care ne-au rămas toponimul Agnita şi amnar –unealta de aprins focul). Al doilea sens este de a icni; efortul mistreţului Vamana de a cuprinde din trei paşi tot universul, este chiar un icnit din greu. Agnar supraveţuieşte acţiunii criminale a fratelui său Geirrod.
GER(UL)+ROD(eşte), după uzurparea fratelui, stăpîneşte tiranic lumea, ca şi gerul. Regele Geirrod, apropiindu-se prea mult de rugul unde era torturat Odhinn, travestit într-un bătrîn, este mistuit de flăcări. Ca şi în Biblie (unde, în unele cazuri, cei scrificaţi sînt înlocuiţi cu berbeci, ca în cazul lui Isaac, pe care tatăl său, Avraam, îl cruţă), tot aşa, regele-simbolul gerului- este înlocuit cu porcul. Tăierea porcului este o jertfă ritualică, în care sîngele este lăsat să se scurgă în pămînt, pentru ca el să devină roditor. Focul folosit la pîrlirea porcului are rol purificator şi de susţinere a soarelui slăbit la solstiţiu.
În acest proces complex, intervine al treilea Moş, Crăciun. Termenul de Moş, la noi, desemnează descendenţa – „din moşi strămoşi”-, originea –„moşie”- şi înţelepciunea.
Numele de Crăciun provine de la a pune CRĂCI pe tăCIUNI. Obiceiul arderii crăcilor de stejar şi păstrarea tăciunilor ca panaceu universal pentru vindecarea animalelor în timpul anului, este răspîndit în toată Europa, după cum ne spune Sir J.G.Frazer. De asemenea francezii fac o prăjitură sub formă de buturugă şi una din aluat dospit cu fructe uscate; la noi ele se numesc tort buturugă şi cozonac cu stafide.
Crăciunul este momentul în care putem redescoperi „focul interior”. Chiar rugăciunea este…rug cu tăciune, credinţa din străfundurile sufletului urcă precum un foc mistuitor, plin de strălucire, bucurie şi iubire, către Dumnezeu.
Părintele Cleopa a făcut publică o întîmplare extraordinară: într-o dimineaţă de iarnă, înainte de răsăritul soarelui, ruga fierbinte a unei femei plină de credinţă a făcut să apară în jurul ei o lumină ce a rupt întunericul din biserică. Un astfel de foc ar trebui să aprindem în noi şi, astfel, ne vom înălţa cu bucurie.