Pluta lu’ Gigi

Pluta lu’ Gigi

Autor: Ion Mǎldǎrescu

Când te laşi în voia curentului şi scapi de sub control direcţia, pluta te poate duce unde nici nu gândeşti. Aşa s-a întâmplat cu un Gigi, dus cu pluta pe coclauri expirate. Cu certitudine, a avea o altă părere decât autorul unui articol, nu-l îndreptăţeşte pe Gigi – şi pe cei ca el – să parlamenteze asemenea pacienţilor spitalului nr. 9 din Bucureşti, ori precum consumatorul în exces al lichidelor „necarbogazoase” de la birtul mahalalei. În urmă cu câteva zile, pluta lu’ Gigi şi-a marcat trecerea, lăsând urme agresive pe malurile apei pe care l-a purtat curentul „restauraţiei”. Revoltat până la exasperare, plutaşul s-a comportat ca un autentic client al cârciumii din Ferentari, de pe vremea lui Zavaidoc. Vorbe de-a valma, bâlbâieli jalnice, agramate, incoerente, urât sunătoare, şi fără nici o logică sau justificare… Mai lipsea să scoată şişul, doar pentru că altcineva a îndrăznit să aibă o părere diferită de a lui, despre Mihai-viteză şi actele sale trădătoare. Cândva, înţelepciunea norodului şi slova hâtrului din Bojdeuca Ţicăului arătau şi calea de îndreptare a păcătosului. Solicitându-vă puţină imaginaţie şi adaptare la vremurile pe care le trăim, închipuiţi-vă că-l zăriţi pe Gigi, cu ciubotele murdare de noroi regalist, aşezat – asemenea Smărăndiţei Popii – călare pe Calul Bălan, iar pe Părintele de sub deal administrându-i câteva lecţii cu instrumentul confecţionat de Moş Fotea. Nu de alta, dar, uneori mintea omului coboară în părţile mai de jos, iar ca să revină la locul lor de baştină, acele părţi trebuiesc tăbăcite.

Caii sunt animale nobile, nu mârţoage alzheimeriste

După ce îngurgitează o doză de drog regal dizolvat în „ambrozie” de prună, cocktail în care s-a adăugat – pentru energizare – şi puţină amfetamină, cei ca Gigi, stăpâniţii de fantasme morganatice, împroaşcă venin şi aruncă vorbe dezlânate împotriva oricui îl crede diferit de croiala lui strâmbă. Şi ca el mai pot fi găsiţi câţiva, o mână de expiraţi anacronici, care se încăpăţânează să alerge după cai verzi pe pereţi. Pe pereţi n-au decât să urce, precum păianjenii – dacă pot – dar despre caii verzi, nu poate fi vorba. Caii sunt animale nobile, nu mârţoage alzheimeriste, care, după aleasa expresia lui Gigi însuşi, „fac valuri în toaletă”. Mă rog, e voia şi plăcerea lor. Te poţi pune cu cei duşi cu pluta? Rişti să ajungi ca ei.

Yvonne, Lotti, Dodo, Irina & Co

Cu ceva vreme în urmă, actualul şef al statului – faţă de care nu se poate spune că am un dram de respect – din motive nu doar de el ştiute, a lăsat să-i „scape” câteva acuzaţii grave la adresa (Ex)majestatăţii sale. A reuşit să spună adevărul despre cetăţeanul Mihai. Şi adevărul supără. Cum era firesc, valurile provocate au avut efect, iar cei ca Gigi, educaţi – se pare – în spiritul comportării fişei postului de valet-slugă, fie au eşuat pe vreun mal părăsit, „pierzându-şi uzul raţiunii” – fie valurile i-au azvârlit pe niscai coclauri, stimulându-i să bată câmpii. Nu doresc dispariţia fizică a nimănui, nici măcar a nenorociţilor care au dus Ţara spre faliment. Le-aş dori tuturor să devină chiriaşi în uniformă, ai statului român… cu executare de lungă durată. Fantoma regală care se încăpăţânează să se vrea în atenţia prostimii, ar face bine să se auto-exileze la una dintre moşiile cadorisite de postdecembrismul păgubos, ori chiar la Versoix, să-şi îngrijească găinile şi să-şi depene acolo amintirile… Nu doar cele despre clipele petrecute împreună cu Yvonne – împărţită „cavalereşte” cu comandorul Ştiubei, aghiotantul lui Carol al II-lea şi care l-a părăsit pentru 2.000.000 de lei -, cu frumoasa blondă italiancă, Marinella Lotti, cu roşcata agentă N.K.V.D., grecoaica Dolly Chrissolegos, alintată de Mihăiţă, „Dodo” (îi plăceau, în egală măsură, leii, rublele sau mărcile), cu Irina Malaxa…, iubiri imposibile. Ce vremuri! Dar să-l înţelegem, oameni suntem! Pe atunci, era „Tânăr şi neliniştit”. Altceva a fost însă cu bairamurile petrecute alături de generalul Susaikov şi mareşalul sovietiv Tolbuhin, acceptarea asasinării Mareşalului român, Ion Antonescu, implicit cu re-recunoaşterea serviciilor aduse U.R.S.S., în 2004, când a fost re-decorat de Ţarul Putin, la Moscova… Să-şi analizeze conştiinţa – dificil de crezut că ar avea aşa ceva în dotare – în zilele ce i-au rămas de trăit. Are unde să se retragă. Măcar astfel ar compensa faptele deloc onorante, cu un crepuscul cât de cât acceptabil. Mi-aş dori ca următorul domiciliu stabil să nu ne polueze privirea, aşa cum s-a întâmplat cu tatăl său şi cu mogâldeaţa aşezată în acest an, pe soclu, într-o piaţă de pe malul Dâmboviţei.

Halal atitudine regală!

Este o certitudine faptul că Republica  România nu are nici rege, nici casă regală şi nici nu are nevoie de alte reziduuri medievale. În ce-l priveşte pe cetăţeanul Mihai (care, se autointitulează şi Întâiul, al României!), nu există „Majestatea Sa”, cum eronat şi slugarnic i se adresează guvernanţii postdecembrişti şi expiraţii, după ce, în urmă cu peste 23 de ani, primii l-au alergat prin ogradă ca pe un infractor. L-au urcat în avion cu ştampila „Retur”. Pe vremea când avea dreptul să poarte titlul de rege, Mihai a trădat România, făcând Coroana Regală să se rostogolească la nivelul colbului străzii neasfaltate şi al noroiului din cocină. A trădat România de multe ori. A debutat cu acel blestemat 23 august 1944, apoi, pe parcursul vremii a repetat trădările, După 45 de ani de la prima trădare a mai făcut o haltă, în iunie 1989, când a semnat ca primarul, alături de o haită de troglodiţi, Trădătoarea Declaraţie de la Budapesta – extrem de gravă, prin conţinutul ei profund antinaţional! -, unde se menţionează că Ardealul aparţine Ungariei. Halal atitudine regală!

„Mareşalul Antonescu reprezenta România! Voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

Când a avut prilejul, cetăţenul Mihai nu a ştiut să se poarte ca un rege, nu a avut nimic de-a face cu demnitatea. S-a bucurat şi a beneficiat de succesele Mareşalului Antonescu, dar când a venit momentul socotelilor, a lăsat responsabilităţile doar pe umerii acestuia, s-a pupat cu ruşii, cărora, la 23 august 1944, le-a deschis larg drumul să ocupe România, crezând, infantil, că-i va fi bine. Datorită prostiei şi trădării sale, 170.000 de militari români au fost luaţi prizonieri de ruşi, între 23 august şi 12 septembrie 1944, când a fost semnat armistiţiul la Moscova. Atunci, la întrebarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu: „Cum se face că lui Antonescu i-aţi acceptat condiţii mult mai avantajoase decât cele pe care ni le-aţi acordat astăzi?” Ironic, dar ferm, de pe poziţia învingătorului, Molotov a răspuns cu dispreţ: „Mareşalul Antonescu reprezenta România! Voi nu reprezentaţi pe nimeni!” Pe cine mai reprezintă astăzi Mihai? Câţi dintre militarii-prizonieri şi-au mai văzut familiile? Poate îi vor scrie – de dincolo – cei 50.000 de prizonieri români şi germani, împuşcaţi de trupele N.K.V.D., în toamna lui ’44 şi aruncaţi în mlaştinile de la Bălţi, dincolo de Prut. Oare de ce nu s-o duce până acolo, măcar acum să aprindă o lumânare… Mareşalul a stat demn până în ultima clipă a vieţii sale, inclusiv în faţa plutonului de asasini. Mihai putea să-l graţieze, dar dorinţa de răzbunare a lui şi a maică-si – care ura tot ce este românesc! – de a scăpa de sub papucul Mareşalului – au fost mai puternice. Mihai nu poate sta demn nici măcar în faţa oglinzii.

Mihai este aşchia care nu a sărit departe de trunchi

Până la urmă, am putea afirma că România a avut un singur rege – Ferdinand. N-o fi avut el un IQ formidabil, dar nu i se poate reproşa nimic. A fost credincios României. În clipe de cumpănă şi-a făcut datoria, rupând relaţiile cu strămoşii lui pentru a sluji interesele Ţării al cărui Rege era! Hohenzollernii nu l-au iertat.

– Carol I a venit în România doar cu o valijoară, dar când a murit avea averi considerabile. De unde? Din muncă cinstită? Tare seamănă cu postdecembriştii, care, în două decenii au adunat averi colosale. Oare Tăbliţele de plumb de la Sinaia or fi originale sau copii după altele, confecţionate de strămoşi dintr-un metal ceva mai nobil?! Poate vom afla vreodată. Cu cţt mai repede, cu atât mai bine.

– Carol al II-lea a fost un dezertor şi un aventurier. E adevărat, a făcut şi unele fapte normale, dar a promovat crima, corupţia şi abuzul. Spera să se reîntoarcă la tron, dar Mihăiţă i-a făcut figura, abdicând.

– Mihai este aşchia care nu a sărit departe de trunchi, de tatăl său – oficial – (care l-a făcut tâmpit în 1947). Citiţi memoriile lui Carol al II-lea.

Chemaţi-l pe Ţepeş să facă dreptate!

Ca un blestem aruncat – nu se ştie de cine – asupra Neamului Românesc, istoria şi realitatea mă obligă să constat: Mihai face casă bună, se „asortează” perfect cu echipa celor trei succesori ai lui Ceauşescu, nu de alta, dar să fie garnitura completă. Toţi patru însă, laolaltă – din punctul de vedere al patriotismului -, nu se ridică nici până la nivelul sandalei „cismarului”. Nu Demnitate Naţională, nu Patriotism! Sunt noţiuni blamate, discreditate şi cu dorinţă nedisimulată de a cere Academiei Române să le scoată din D.Ex.. Precedentul a fost deja creat.

Longevivul de astăzi, în faţa căruia, în alte împrejurări, ar fi trebuit să ne plecăm cu respectul datorat vârstei, stârneşte sentimente umane complexe cuprinse între dispreţul pentru egoism şi trădare, şi mila faţă de inerentele semne ale unei senectuţi lipsite de veneraţia cuvenită longevităţii. Dar, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Şi încă ceva: a nu se confunda Monarhia cu unii regi rataţi, trădători şi laşi!

Români, nu vă mai lăsaţi influenţaţi de contrafacerile Rollerilor contemporani! Consultaţi istoria adevărată, arhivele, întrebaţi-ii pe cei mai în vârstă. Puneţi rezultatele cercetărilor faţă în faţă cu „restauraţia”, judecaţi cu înţelepciune, apoi chemaţi-l pe Ţepeş să facă dreptate! E timpul, în sfârşit, e nevoie stringentă de Ţepeş Vodă!…