SALVAŢI ROŞIA MONTANĂ (5) – ROŞIA MONTANĂ 2012

Corneliu FLOREA

„Munţii noştri aur poartă

Noi cerşim din poartă-n poartă!”

(spusă cu durere de moţi,

scrisă de Octavian  Goga)

Am  ajuns în piaţa  Centrului  Istoric  al  Roşiei  Montane, epicentrul propagandei RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) pentru cei ce vin din alte părţi aici, condusă cu o strategie informaţională de „Gabriel Resourses” – companie de explorare şi dezvoltare din Toronto – care a obţinut dubios şi o licenţă de exploatare a întregului minereu, dar încă nu a primit aprobare de începerea extracţiei şi de prelucrare cu cianură. Între timp licenţa a expirat, s-au găsit mari abateri de la legile statului român şi internaţionale ale proiectului RMGC, dar compania de explorare şi dezvoltare persistă cu încăpăţinare diabolică, prin tot felul de negocieri şi târguieli, prin manipulări propagandistice să obţină aprobarea acestui proiect total dezavantajos economic României şi dăunător, nociv mediului natural. În aceşti ani a apărut o contracarare  puternică din partea unor  localnici ce susţin ’’suntem supuşi, manevraţi şi exploataţi mai rău ca pe vremea sovromurilor’’. Acestora li s-au alăturat, şi continuă să se alăture, academicieni, cercetători de înaltă calificare, elite culturale şi artistice, sociologi şi alte categorii de intelectuali, cetăţeni  lucizi  din toată România şi împreună  se opun cu argumente pertinente proiectului RMGC!

Piaţa veche e cu adevărat istorică, a fost sute de ani târgul de sâmbătă al moţilor, al meseriaşilor şi comercianţilor de la poalele muntelui de aur, nesecat în peste  optsprezece secole de minerit continuu. Piaţa este înconjurată de clădiri vechi, de secole,  marcate adânc de ruinare ce au fost lăsate aşa de noii proprietari. Dintre clădiri, din cea mai reprezentativă a mai rămas doar faţada şi aceasta în stare de pre-prăbuşire, pe care noii proprietari au acoperit-o cu nişte pânze, ca nişte tifoane groase, pe care au pictat cum va arata acea  clădire renovată. Acest tratament de pansare cu tifoane pictate l-au aplicat şi altor clădiri din piaţă, ce vor fi scoase nou-nouţe ca din pălăria iluzionistului, după ce vor primi aprobarea să secătuiască definitiv nu numai un munte de aur ci patru munţi: Cetate, Cârnic, Orlea şi Jing consideraţi că ar conţine cel mai mare zăcământ de aur şi argint din Europa şi unul dintre  cele mai bogate din  lume. Până la obţinerea aprobării clădirile  rămân în agonia dărâmării, mascate de bandaje de tifoane groase pictate, pentru că guvernele Băsescu nu au fonduri de renovarea patrimoniului, numai pentru ICR-ul patibularului patapievici.

Pentru mine, la prima vedere îmi dau imaginea  cadavrelor din morgă acoperite cu cearceafuri, dar, în realitate sunt frescele propagandei, manipulată economic şi psihologic de „Gabriel Resources”  din Toronto, înfiinţată în 1995 de Vasile Frank Timiş, ce este preşedinte peste zece directori! I-am găsit pe Internet, mari specialişti în jongleriile bursei torontone. Aceştia, au motive determinate să pună mâna pe acest tezaur românesc şi să-l bage în bursele şi băncile lor, după principiul capitalist: minimum de investiţie şi maximum de profit, la care, în globalizarea intensivă s-a adăugat prin orice mijloace de la manipulare psiho-economică şi ajungând, chiar, să se folosească de aranjamente teroriste (vezi cum se poate începe un război unde e mult petrol)

În spatele acestui centru istoric atât de sărac şi părăginit, în letargie,  ajuns de comă şi în comă, printre turnuri de biserici vechi se vede strălucitor muntele de aur decapitat şi derocat de exploatările trecute, ale comunismului a tot biruitor! Strălucirea muntelui  relevă bogăţia pe care o conţine şi parcă adevereşte cât de mare va fi profitul companiei de explorare şi dezvoltare oferit de către noii vânzătorii ai României. În câţiva ani de exploatare modernă, intensivă cum ni se  spune şi putem crede, îl vor rade împreună cu alţi trei dintre ceilalţi Munţi Apuseni. Atunci în această piaţă istorică vor rămâne doar nişte clădiri refăcute superficial, prin lucrări şi materiale ieftine, care în interior se vor sprijini pe consolidări cu bârne mascate, decorate cu sclipiciuri şi zugrăveli lavabile, pardosite cu plastic second hand, iar la  exterior, în locul bandajelor propagandistice de azi, vor fi nişte tencuieli netede şi colorate, uşi şi geamuri de termopan, tot din plastic. Pe faţade vor fi puse tăbliţe de alamă cu tot felul de informaţi istorice şi atenţionare: proprietate Gabriel Resources, fiindcă deja sunt ale companiei, achiziţionate între 2002 şi 2008 cum scrie în proiectul lor. Bineînţeles că au fost  cumpărate la preţ de moloz, dar când  gabrielenii – am io motiv să-i numesc aşa pe cei zece directori conduşi de preşedintele lor Vasile Frank Timiş – îşi vor lua tălpăşiţa cu munţii de aur în spinare, nu înainte de-a aranja cu guvernanţii statului român să le cumpere de la ei, dar la preţ de palate din marmură de Carrara. Şi ce nu fac guvernanţii români cu banii contribuabililor când cad comisioane grase!

Dintre toate clădirile centrului istoric, numai una singură a fost restaurată, cea mai mică şi aceasta de către muzeele naţionale de istorie din Bucureşti şi Alba Iulia, este Casa 325 transformată în muzeul Aurul Apusenilor. Clădirea este bine renovată, muzeul nu prea mare şi nici prea bogat, dar profesional aranjat iar ghida foarte plăcută, binevoitoare şi doctă. Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost statuia zeiţei Terra  Mater – Telus la greci – ce mi-a amintit imediat de Mather Earth a amerindienilor, acelaşi cult, dar la ce distanţă geografică între ele, la care adaug şi budismul tibetan. E un cult religios deosebit de înţelept, de-a trata planeta noastră ca pe mama tuturor fiinţelor şi al lucrurilor, de-a o respecta şi îngriji. Ecologiştii de astăzi, într-un fel sau altul, practică acest cult. Nu şi cei de la „Gold Corporation” ce va folosi  anual  91.800 tone substanţe dăunătoare mediului dintre care 12.000 tone vor fi sărurile de cianură puternic otrăvitoare Mamei Pământ!

M-am întreţinut plăcut cu ghida ce mi-a explicat multe exponate şi mi-a arătat şi cele două replici după tăbliţele cerate, ce ne transmit date importante despre mineritul din timpul romanilor, aici la  Alburnus Maior. La sfârşit mi-a recomandat să vizitez mina romană. Bine înţeles este mai mult decât o curiozitate pe care am să mi-o satisfac din multe puncte de vedere.

Pe latura cealaltă a pieţii, în Casa 323 se află „Centrul de informare  a proiectului minier RMGC” ce mă interesează. Este o veche clădire cu etaj şi ea cu faţada bandajată să nu se vadă starea de degradare în care se află şi pe care scrie mare, deasupra intrării: „Suntem aici. Vino în centrul de informare ca să înţelegi proiectul miner Roşia Montană”  şi sigla lui Gold Corporation, care e afişată peste tot la Roşia Montană din zece în zece metri, numai ca de data asta nu scrie sub ea Gold Corporation ci, cu aldine, Gabriel! Foarte frumos, gabrielenii noştri, proprietarii noştri din Toronto, care de ani de zile, duc cea mai murdară  campanie de manipulare psihologică, de  panică cum au să moară de foame foşti mineri şi se va dărâma toată istorica Roşie Montană dacă nu vin ei, gabrielenii  lui Vasile Frank Timiş să-i salveze.

Salvarea minerilor şi-a Roşiei Montane, gabrielenii au început-o cu achiziţionările: au achiziţionat 78% din totalul proprietăţilor rezidenţiale din zona industrială a proiectului – aşa scrie în proiectul lor. Nu au  restaurat nici măcar clădirea centrului lor de propagandă, doar au bandajat-o iar pe unii roşieni şi turişti îi îmbrobodesc cu palavre! „Vino în”, în cazul acesta, sună ca la tavernele cu băutură proastă şi scumpă ocolite de clienţi sau ca  la bordelurile cu curve bolnave şi bătrâne.

Eu am intrat ca să înţeleg, cum scrie afară şi bine am făcut, mi-am dat seama că înţelesesem adevărul  mai dinainte, de la cei competenţi şi oneşti, care trăiesc aici sau au cercetat mediul istoric şi social precum şi proiectul RMGC în amănuţime. Centrul are o sală mare, încărcată de machete şi grafice, în mijlocul căreia turuia, ca un Kalaşnikov, căreia i s-au ataşat şi difuzoare, o doamnă robustă şi agresivă, precum  activistele de partid de pe timpuri, care  băga în capetele unui mic grup, să înţeleagă, ce impotenţi economic suntem noi, statul român  după 2006, când s-a oprit definitiv exploatarea minieră. Apoi, cum ne-a pus Dumnezeu mâna în cap trimiţându-ne gabrielenii din Toronto  să cumpere Roşia Montană cu centrul istoric cu tot şi ce minuni economice vor urma aici. Deocamdată, vedem dor cum au bandajat şi pus în cârje clădirile, ca nu cumva  să nu cadă  peste cei, câţiva roşieni, ce stau nepăsători la o bere în apropiere, pe o terasă urâtă  din scânduri. Ceilalţi roşieni, mult mai prevăzători au urcat la Tăul Brazi la un picnic sănătos, cu bere şi mici, îndeletnicire duminicală pe căldurile lunii cuptor!

Orice întrebări sau încercări de a discuta şi alte soluţii locale, judeţene sau de stat, de redresare a situaţiei economice, prin noi înşine, cum am făcut şi în trecut, erau stopate cu agresivitate de către vajnica propagandista a gabrielenilor din Toronto şi răspicat te aducea la ordinile ei, să accepţi fără alte comentarii şi păreri ceea ce îţi spune şi să aduci admiraţie, omagiu şi veneraţie gabrielenilor altfel fiind etichetat duşman al bunăstării roşienilor şi cu un IQ de dobitoc! Nu m-a impresionat, eu am fost şi duşmanul poporului muncitor în trecut, acum doar a roşienilor e floare la ureche, dar am plecat că mi se făcuse greaţă corticală. Adică, cei interesaţi de ce se întâmplă cu adevărat la Roşia Montană, cei ce au citit tot felul de surse despre aur şi mineritul lui, cei ce au comparat situaţiile şi mineritului intensiv, modern şi vin la faţa locului să cunoască mai bine situaţia nu au dreptul să-şi exprime nedumeririle sau părerile contradictorii  proiectului RMGC. E foarte adevărat că paragina localităţii şi-a mediului se datorează în parte mineritului de întrecere socialistă, dar şi dezorientării localnicilor după 1989, dar sunt şi argumente ce susţin că paragina şi sărăcia este şi rezultatul manipulărilor companiei de explorare şi dezvoltare din Toronto pentru falimentare companiei româneşti de minerit, ca să-i ia locul şi să facă mare profit rapid prin minerit ultramodern, ultrarapid şi mega-poluant.

Mă întreb cât mai durează până ce gabrielenii ăştia, aici, pe noile lor proprietăţi din Munţi Apuseni nu fac şi un lagăr de reabilitare cu românii ce se opun proiectului RMGC  iar pe doamna propagandistă de la centrul lor să o pună şefă? Ce ticăloşi, câtă rapacitate, ce iad otrăvitor vor lăsa în urma lor! I-am  dat  dracului cu centrul lor după ce am aflat că deja sute de familii de aici au fost strămutate de pe proprietăţile lor strămoşeşti să le facă loc lor,  gabrielenilor. La sugestia unui alt duşman al proiectului  venit din regat, am urcat să vedem starea şi spiritul roşienilor, duminica, sus la Tăul Brazi. Am fost uimit  de două lucruri: de frumuseţea peisajului ce se află într-o zonă de mediu ocrotită prin lege şi de buna dispoziţie a roşienilor în jurul meselor şi-a grătarelor. Deschişi şi ospitalieri, totuşi unii refuză să vorbească, să-şi spună părerea, alţii direct susţin ca sunt minţiţi, înşelaţi şi furaţi de străini care iau 80% din aur iar statul român aproape 20%.  Auzi dumneata, aproape 20%, adică ei precis 80% iar noi aproape 20%, păi şi 12% e aproape, nu? Doar contractul e secret! Contract secret pe moştenirile noastre din moşi, strămoşi! Păi să nu-i trimiţi undeva? Îi ştim noi pe străini  din istoria minei ăştia, dar nu credeam ca  guvernanţii noştri să fie aşa mari curve cu noi, cu moţii!

Se făcuse târziu şi până ce se lăsa noaptea trebuia să fiu acasă, la mine, în Nordul României. Am coborât tulburat şi iritat de câte am văzut şi auzit, fiindcă toate au început să mă frământe şi ştiu că mă frământă degeaba, mai mult decât să scriu şi eu, ca alţii, şi să mă alătur roşienilori nu pot face singur. Nu am nici forţă economică, nici poziţie socială, sunt numai un străin cu accent, dar cu acelaşi suflet românesc ca foarte mulţi din România. În schimb lefegii mass-mediei guvernamentale primesc forţă economică să trâmbiţeze, pe toate căile, cât de bine le va fi roşienilor de îndată ce gabrielenii din Toronto vor demara proiectul mineritului intensiv cu cianură, dar nu vorbesc despre modul şi dramele strămutării a 973 de familii de pe proprietăţile lor pentru că proiectul gabrielenilor are nevoie de 42 kilometri pătraţi, adică 42.000 de hectare! Mare discordanţă între propagandă locurilor de muncă pentru roşieni şi realitatea strămutării lor.

Am aflat dintr-un pliant de la centrul RMGC, primit gratuit, că peste o treime  din aceste familii au fost deja strămutate în noul cartier Recea din Alba Iulia, iar unii în judeţele învecinate, în schimbul proprietăţii cedate gabrielenilor. Din alt pliant, tot  de la centru, aflu ca pe perioada funcţionarii minei, Oxford Policy Management a calculat că va fi nevoie de 3.600  angajaţi! Păi de unde îi luăm, dacă strămutăm, aproape forţat, trei sferturi din populaţia Roşiei Montane între timp? Îi aducem de la Oxford?! Sau precum romanii au adus mineri din Dalmaţia şi Iliria, gabrielenii din Toronto îi vor aduce de pe undeva din lumea treia, unde mâna de lucru e foarte ieftină, după ce a împrăştiat prin manipulare milenară comunitate autohtonă, prin strămutări şi relocări, atingându-i  tradiţia etnică şi îngropându-i istoria sub haldele de cianură…

Corneliu FLOREA

august  2012 – iulie 2013

Winnipeg  –  Canada