UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ…

George PETROVAI

Absolut din întâmplare, vorba lui G.Topârceanu, zilele astea – ceea ce înseamnă aproape un an de la postarea lui – am dat peste textul „Democraţia lichelismului”, semnat (cu majuscule!) Prof. Univ. Dr. Mihai Berca, în care autorul caută cu atâta înverşunare să ne desfiinţeze (pe mine deodată cu articolul „Politica românească” – o sursă inepuizabilă de ruşine şi indignare), încât sfârşeşte prin a-ţi stârni mila din pricina evidentei inabilităţi în ale demonstraţiei şi scrisului.

Căci o face nu numai printr-o grosolană distorsionare a articolului meu (un atac logoreic purtat mai degrabă împotriva autorului-subiect decât împotriva textului-obiect), ci şi cu ajutorul unor mijloace nefericit întrebuinţate (erori în scriere şi expresii înceţoşate), precum următoarele: „care scrie despre cât de răi şi nedemocraţi…”, „de teapa unui remarcabil filosof şi eseist…” (de remarcat subtilul dezacord dintre termenii „de teapa” şi „remarcabil”), „apoi tot România şi români”, „democrat Băsescean” (corect este băsescian şi fără majusculă, aşa ca ilescian sau antonescian), Primul-Ministru Ponta (cu majuscule în virtutea obişnuinţei dictată de extrema slugărnicie), dar „vezi doamne” cu d mic, „care şi-au dat mâna cu lichelele româneşti…” (corect este fie „care au dat mâna cu…”, fie „care şi-au dat mâna”), virgule lipsă sau puse la întâmplare etc.

Dar trebuie să fim cât se poate de înţelegători cu domnul Prof. Univ. Dr. Mihai Berca: Această capodoperă a jurnalismului postdecembrist a fost scrisă cu mâinile tremurând de emoţia marelui moment istoric din vara anului 2012 (a doua suspendare a lui Traian Băsescu), ori poate cu mâinile tremurând de furie neputincioasă împotriva tuturor acelora care nu numai că nu se opuneau principiului constituţional al suspendării cerută şi justificată de indubitabile necesităţi naţionale (nicidecum de răzbunări prin jocuri politice conjuncturale), dar care prin apărarea acestui principiu definitoriu pentru democraţie, de fapt protestau cu curaj împotriva mijloacelor în forţă şi la iuţeală întrebuinţate de usl-iştii majoritari şi sfidători!

Iar eu mă număram printre aceştia, într-atât de devotat chiriaşului de la Cotroceni, încât pe la mijlocul articolului scriam negru pe alb: „Desigur, mă grăbesc să adaug că deşi s-au îndepărtat într-o bună măsură de calea comunismului cu faţă umană, comunism edulcorat şi moşit de Iliescu şi ciracii lui, regimurile Constantinescu şi Băsescu n-au adus cu ele un spor de înţelepciune, armonie şi prosperitate pentru românii îndelung răbdători, respectiv un spor apreciabil de prestigiu internaţional pentru România, cu toate că îndată după câştigarea primului mandat de preşedinte, Traian Băsescu a condamnat  comunismul de la tribuna Parlamentului (oare cât de sincer a făcut-o?) şi cu toate că îndată după aceea (la 1 ianuarie 2007) ţara a fost admisă în structurile euro-atlantice şi în Uniunea Europeană.”

Şi mai departe:

„Dimpotrivă, pe fondul unor crize convergente (financiare, economice, politice) prelungite, a căror ofensivă n-a putut fi contracarată de măsurile pe cât de disperate, pe atât de impopulare ale succesiunii de guverne pedelisto-udemeriste, nivelul de trai al grosului românilor s-a deteriorat până ce a ajuns în vecinătatea catastrofalului (disponibilizări masive în sectorul bugetar, restrângerea sectorului privat, creşterea preţurilor şi tarifelor, diminuarea lefurilor şi a pensiilor etc.), iar datoria externă şi-a urmat cursul său ascendent.

Iată de ce anul electoral 2012 a început cu căderea mult hulitului şi urâtului Guvern Boc, pentru ca după aproximativ trei luni, în urma moţiunii de cenzură înaintată de Uniunea Social Liberală (USL), să cadă şi Guvernul pedelisto-udemerist al lui Mihai Răzvan Ungureanu.”

Dacă la asta adaug mulţimea criticilor aduse guvernărilor anterioare (Agricultura salvatoare, Ajutor pentru români, Aparenţele înşelătoare ale omului modern, Ca la noi la nimenea, Cacos politeusi, Ce produce România, Dulce ţinut al ratărilor, Povara românismului, România trebuie să fie a românilor, nicidecum a străinilor! etc.), articole apărute în presa din ţară şi străinătate şi din pricina cărora mi s-a făcut „cinstea” să fiu pus în capul listei disponibilizaţilor din vara anului 2011, nu cred că în asemenea condiţii pot fi bănuit de niscaiva simpatii faţă de regimul Băsescu, necum să fiu acuzat că aş scrie la comandă!

La comanda cui, domnule Berca? Ei bine, acest „amănunt” nu v-aţi mai obosit să-l lămuriţi cititorilor, deşi susţineţi că aţi depus eforturi (sic!) să-mi aflaţi CV-ul. Vă avertizez că aşa ceva este departe de-a vă face cinste, întrucât ţine de gândirea şi de năravurile unui biet cadrist…Păi cum vine asta? Mai înainte de-a desluşi cum se cuvine articolul cu pricina, despre care din capul locului recunoaşteţi că nu l-aţi înţeles prea bine (Citesc la început liniştit, apoi recitesc enervat pentru că nu prea înţelegeam aşa bine articolul Politica românească – o sursă inepuizabilă de ruşine şi indignare semnat de domnul George Petrovai…”), dumneavostră ţineţi morţiş să ştiţi ce hram poartă autorul, pentru a vă pregăti în consecinţă atacul.

Nu-i aşa că altul era tonul şi alta indignarea dumneavoastră servilă dacă articolul în cauză purta semnătura unui academician? Dar şi mai sigur este că într-o asemenea variantă n-aţi mai fi dat nici un răspuns, întrucât nemulţumirea dumneavoastră bine controlată şi dirijată (evident, cu excepţia lui Băsescu şi a acoliţilor lui), este invers proporţională cu poziţia academico-socială a preopinentului. Totdeauna vă luaţi în prealabil măsuri de precauţie, deşi vremurile s-au schimbat pentru români măcar în formă? Fără discuţie că gura păcătosului adevăr grăieşte…

Prin urmare, informându-vă despre mine (inclusiv de la maestrul Corneliu Leu) şi aflând că nu sunt „nici profesor, nici conferenţiar, nici lector” (de unde lesne se poate deduce că pentru oameni ca dumneavoastră, aceste profesii din actualele fabrici de diplome reprezintă apogeul condiţiei umane), aţi hotărât că eu nu pot să fiu decât „democrat Băsescean”, adică „un om în slujba răului, care scrie despre cât de răi şi nedemocraţi, de hoţi şi bandiţi sunt politicienii şi profesorii de teapa unui remarcabil filosof şi eseist precum Andrei Marga care – nu-i aşa? – ar trebui să-şi dea demisia pentru că Primul-Ministru Ponta ar fi plagiat.”

Şi continuaţi cu un avânt care se vrea nimicitor, dar care, din nefericire pentru dumneavoastră, sfârşeşte lamentabil: „Oare unde este legătura? Unde este logica? Afirmaţia, scoasă parcă cu forcepsul dintr-un sistem neuronic scurtcircuitat, se vede logic că are o mare încărcătură de lichelism, dacă nu de corupţie. Dar ce contează?! Avem democraţie şi avem dreptul de a scrie orice inepţie, ca să nu zic direct stupiditate, de tip Băsescu.”

Să le luăm pe rând, domnule Berca, dar numai după ce voi face anumite îndreptări de exprimare (Corect este: „Avem dreptul să scriem”, pentru că supuneţi limba română la eforturi inutile şi caraghioase prin asocierea indicativului prezent cu infinitivul; vi se pare că între inepţie şi stupiditate, chiar de tip Băsescu, este vreo diferenţă?) şi de logică: Domnule Prof. Univ., dumneata îndrăzneşti să-i acuzi pe alţii de lichelism, când după logica dumitale, adevărul nu poate să revină decât celui mai tare, iar demnitatea lacheilor săi? Mda! Mulţi scriu, dar puţini au curajul să spună lucrurilor pe nume. Ştiţi de ce numărul gazetarilor cu adevărat binecuvântaţi de Creator este aşa de mic, deşi vedete sunt cu toptanul? Pentru că adevăratul gazetar este totdeauna în opoziţie, doar astfel având posibilitatea să fie obiectiv, adică să-şi împlinească menirea…

Pentru ştiinţa dumneavoastră (dar nu cea de ordin tehnic), vă informez că ştiţi despre mine atât de puţine lucruri, încât practic nu ştiţi nimic. Dar, recunoaşteţi că pentru scopul urmărit nici nu aveaţi nevoie să ştiţi mai multe. Căci atunci cum aţi fi împăcat capra şi varza (scopul şi realitatea), cunoscând faptul că sunt dublu licenţiat, că am fost interogat şi supravegheat ani de zile de către fosta Securitate pentru vina de-a fi colaborat cu radio Europa liberă (la Miliţie am dat explicaţii doar de două ori), sau că am început doctoratul la Cluj-Napoca (examenele luate), dar că din lipsa banilor nu am putut să dau curs recomandării primită de la conducătorul de doctorat pentru Universitatea din Orleans, aşa că teza a rămas nefinalizată?!…

Mă întrebaţi unde-i logica reproşului adresat profesorului Andrei Marga în calitatea sa de ministru de Externe în primul Guvern Ponta, cel mai curat guvern de la Decembriadă încoace, fireşte, fără plagiatorii mai mărunţi aşa ca Ioan Mang, dar în continuare la timonă cu primul plagiator al ţării. Iar eu vă spun că ea face parte din structura şi echilibrul intern al textului (am scris şi publicat peste o mie de articole, dar niciodată nu mi s-a adus o asemenea acuzaţie!), şi cum aţi refuzat să citiţi în întregime articolul, redau acel paragraf din context, care cred că de data asta, adică după ce Andrei Marga a părăsit guvernul aşa cum i-am recomandat eu (cu certitudine că altele au fost motivele), pesemne că va fi privit cu alţii ochi de domnia-voastră:

„De neînţeles pentru mine rămâne comportamentul sfidător al ortacilor lui Ponta din USL. Aceştia nu numai că nu-l trag de mânecă, doar astfel dovedind că vor să-l ajute ca să scape de penibilul nimicitor al situaţiei ivite, dar chiar îl împing de la spate ca el să calce şi mai zdravăn în străchini.

De pildă, era de aşteptat ca universitarul Andrei Marga, el însuşi conducător de doctorate, să se arate într-atât de ruşinat de acest guvern al plagiatorilor, iar acuma într-atât de indignat de superplagiatul lui Ponta, încât pe dată să-şi dea demisia din postura de ministru al Externelor (care, după gafele făcute, i se potriveşte cam aşa cum i s-ar potrivi lui Vanghelie postul de ambasador al României la ONU), nicidecum să admită să-l însoţească la Bruxelles, mai înainte ca premierul să facă dovada că acuzaţiile ce i-au fost aduse sunt nefondate.”

Vă spun eu despre ce este vorba la dumneavoastră. Întrucât sunteţi obişnuit să mergeţi în deplină siguranţă numai pe cărări bătătorite, de data asta pe cărarea lată şi cotită a USL-lui, taxaţi ba drept impoliteţe, ba drept lipsă de patriotism, ba drept enormitate cele spuse cu curaj de mine, în acele zile când atâţia români se reîntorceau cu judecata şi dăruirea la epoca de aur a comunismului. Ba mai mult. Sunteţi convins că au dreptul să-i judece pe dascălii universitari doar colegii lor (chiar şi aceia contrafăcuţi, domnule Berca?), iar pe politicienii noştri corupţi doar adulatorii şi jurnaliştii năimiţi. Păi după o asemenea logică, hoţii, violatorii şi criminalii la rândul lor vor cere să fie judecaţii în breasla lor. Şi poate că pe ici, pe colo prin părţile esenţiale ale României chiar aşa stau lucrurile. Tocmai de aceea România este statornic aşezată la coada ţărilor din Uniunea Europeană…

Apropo, domnule Berca, ce părere aveţi de actuala tovărăşie, că de prietenie sinceră nu poate fi vorba, dintre Băsescu şi Ponta? Păi acuma va trebui să vă schimbaţi niţel sentimentele faţă de nesuferitul de Băsescu, pentru a fi în ton cu proverbul: Amicul amicului meu este şi amicul meu…

Dar, mă rog, ce rost are să vorbim de nesimţirea miştocărească a lui Victor Ponta şi de plagiatul lui mare cât roata carului (intri pe internet şi ai de îndată dovada hazlie a acestui uriaş copy-paste), atunci când afirmaţi net că nu vă interesează Ponta şi plagiatul lui, respectiv atunci când mă întrebaţi cu nevinovăţie (sic!) de ce m-am oprit tocmai la el, când în lume şi în România „există foarte mulţi plagiatori”.

Da, sunt convins de acest lucru. Dar numai din când în când se impune atenţiei lumii ca plagiator notoriu vreun şef de stat sau ministru, care mai apoi sunt determinaţi să-şi dea de îndată demisiile de onoare. Ori Ponta, rămânând în continuare prim ministru fără a se sinchisi de onoarea sa avariată, constituie un caz aparte: de surpriză până la nedumerire pentru străini, de indiferenţă până la susţinerea sa patriotică pentru grosul românilor.

În urmă cu câţiva ani se vorbea de zeci de mii de diplome şi titluri ştiinţifice obţinute pe căi necinstite. Între timp cu cât a crescut această producţie catastrofală pentru România de azi şi de mâine? Acuma, când numărul nelegiuţilor a devenit înspăimântător de mare şi când mulţi dintre aceştia deţin posturi cheie în stat, ar fi cu adevărat de prost gust să mai vorbeşti de funie în casa spînzuratului…

Şi mai grav este faptul că prin întrebări de felul: „Oare nu noi i-am ales?”, pe politicienii pătaţi căutaţi să-i absolviţi de vină (cam câţi parlamentari şi miniştri sunt răufăcători cu acte-n regulă?), iar mie încercaţi să-mi impuneţi tăcerea în raport cu aceşti ipochimeni, ca şi cum ei ar fi crema acestui neam şi cea mai mică atingere adusă lor ar fi totuna cu prejudiciul adus imaginii României.

Domnule Berca, nu eu instig la ură, ci aceşti nevrednici care nu se dovedesc cu nimic mai buni ca cei dinaintea lor, dar românii tac şi-i rabdă, deşi traiul lor devine alarmant de la o zi la alta.

Nota1: A trecut mai bine de un an de când USL este la guvernare. Unde le sunt marile realizări trâmbiţate în campaniile electorale de anul trecut?…

Şi încă ceva. Poate că tonul dumneavoastră în raport cu revista Nature şi Uniunea Europeană este sincer şi îndreptăţit la mânia germinată de dezamăgire. Dar el nu-l ajută cu nimic pe Ponta (unde sunt probele incontestabile ale nevinovăţiei sale?) şi nici pe poporul român. V-aduceţi aminte bucuria românilor la anunţul ştirii că de la 1 ianuarie 2007 vom intra în Uniunea Europeană? Politicienii se înfoiau ca nişte păuni, iar grosul românilor era convins că gata, am scăpat pentru totdeauna de sărăcie, deşi noi nu ne făcuserăm cu responsabilitate temele în vederea unei integrări rodnice. Pe bună dreptate se spune că avem conducătorii care-i merităm şi că fiecare cum îşi aşterne, aşa va şi dormi…

Nota 2: Despre patibularul  Patapievici am scris de mai multe ori, inclusiv în legătură cu miliardele de lei cheltuite de ICR, adică de români, pentru promovarea peste hotare a operei prietenului său Cărtărescu, aşa că nici cu chestiunea asta n-aţi rupt inima târgului.

George PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

2 iunie 2013