Adalbert GYURIS – Interviu cu Elena GHEORGHE

– născută pe 30 iulie 1985, este o „leoaică ambiţioasă, iubeşte oamenii, muzica şi dansul“ după cum mărturiseşte chiar ea

– urmează Facultatea particulară Hyperion – Secţia Jurnalism.

– Elena Gheorghe mai are un frate, fotbalist la Sportul Studenţesc, dar şi o soră cu care seamănă foarte bine. Potrivit propriilor spuse, s-a întâmplat destul de des ca să fie confundată sora ei şi să i se ceară autografe.

– pe tatăl său îl consideră cel mai mare critic dar şi un important sprijin în carieră.

– Câştigarea Selecţiei Naţionale Eurovision 2009 i-a dedicat-o acestuia, mai ales că ziua finalei, 31 ianuarie 2009, a coincis cu ziua lui de naştere.

– recunoaşterea calităţilor sale vine însă după ce intră în trupa Mandinga. Nu stă prea mult aici. În februarie 2006, nemulţumită de modul în care colegii din trupă și impresarul îi interziceau participarea în emisiuni TV şi totodată în presă fără restul formatiei, Elena a decis să pornească într-o carieră solo.

– în cele câteva luni cât a stat depate de lumina reflectoarelor, Elena a făcut o preselecţie riguroasă şi a ales şapte instrumentişti şi două dansatoare. Cu melodia ”Soarele meu” ea a revenit în atenţia tuturor sub numele de scenă Elena.

– a acceptat participarea la ”Dansez pentru tine” la Pro TV unde popularitatea i-a crescut şi mai mult.

– a avut posibilitatea să cânte în deschiderea recitalului pe care formaţia ”Vaya Con Dios” l-a susţinut în România, la Festivalul Callatis.

Cât am stat de vorbă cu Elena Gheorghe, în puţinele cuvinte schimbate a trecut ”examenul”. Este o fată bine crescută, fină şi educată, felicitări ei şi părinţilor !

Din păcate ea este legată de alţii, este ca o păpuşă de care unii ”trag sforile”…

,,Tinerii se modelează după fiecare gen de muzică…”

Adalbert  GYURIS: -Când ţi-ai dat seama că poţi deveni cântăreaţă şi că nu mai este cale de întoarcere?

Elena  GHEORGHE: -Cred că exista o şansă la o sută să nu am posibilitatea să încep o carieră în muzică, dat fiind faptul că m-am născut dintr-o mamă cântăreaţă de muzică populară, cu un grai de aur şi un tată preot care încântă prin glasul şi harul divin. Am început să cânt pe la vârsta de trei anişori, când mama mă lua în spectacolele prezentate pe atunci, ca şi acum de doamna Mărioara Murărescu. Am crescut printre artişti adevăraţi, printre muzicieni de la care am ”furat” câte puţin. Am ales să fac liceul ”Dinu Lipati” pentru a aprofunda şi mai malt muzica, am ales chiar şi actoria, pentru că cele două s-ar împleti de minune într-un musical, la care visez pe viitor.

– Ce reprezintă muzica pentru tine ?

– Pentru mine muzica înseamnî viaţa mea, modul de a mă exprima, cred că este cel mai bun mod de a dialoga cu lumea.

– Crezi că ajunge talentul sau e nevoie şi de şcoală sau chiar de altceva pentru a ajunge în ”vârf”?

– Bineînţeles că talentul cântăreşte foarte mult dar munca, perseverenţa, optimismul şi dorinţa de a te autodepăşi te urcă pe o scară mai înaltă, de unde îţi poţi privi experienţa acumulată iar publicul este cel care va aplauda progresul tău.

– Colaborarea cu un compozitor poate modela un cântăreţ?

– Atunci când vrei din ce în ce mai mult trebuie să lucrezi cu oameni experimentaţi, cu oameni care au o experienţă vastă de scenă, care ştiu ce înseamnă muzica cu adevărat. Dar mai importat este să lucrezi cu oameni care îşi dedică timpul muzicii. Laurenţiu Duţă cel care îmi compune majoritatea pieselor, este un bun exemplu în acest caz. Dar bineînţeles că sunt foarte multe persoane care m-au învăţat lucruri ce s-au dovedit a-mi fi de folos şi cărora nu le mulţumesc prin vorbe, ci prin muzica pe care o cânt şi succesul care vine ulterior.

– Crezi că tineretul are o cultură muzicală, azi când apar atâtea genuri? 

– Tineretul din ziua de azi are o cultură muzicală, sunt foarte sensibili atunci când ascultă o melodie care trezeşte sentimente, sunt receptivi la tot ce este de calitate dar de multe ori sunt şi influenţaţi. Mă încântă să-i văd bucurându-se atunci când ascultă o melodie mai veche, atunci când se regăsesc în melodiile cântate de Monica Anghel, Angela Similia, Dan Spătaru, Mihaela Runceanu şi alţi cântăreţi care lasă în urmă muzică bună. Tinerii se modelează după fiecare gen de muzică, şi nu-i putem acuza pentru că fiecare simţim altfel, suntem diferiţi şi acest lucru bucură artişti în ziua de azi, care au publicul lor.

– Cum a fost contactul cu ”Eurovision”? Care este povestea întreagă? 

– Eurovisionul a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, o experienţă de neuitat. Povestea este lungă şi plină de trăiri. Totul a început într o bună zi când am văzut anunţul pentru selecţia naţională. Mai erau două săptămâni şi am decis să-l sun pe Laurenţiu Duţă, care a fost receptiv şi în scurt timp s-a născut ”The Balkan Girls”. Bucuria câştigării selecţiei naţionale a fost una inefabilă, pe care nu o pot exprima în cuvinte iar despre câştigarea semifinalei de la Moscova, nu cred că pot găsi cuvinte în vreun dicţionar al oricărei limbi, care să exprime sentimentele. Mai ales că după cum s-a văzut a fost cea mai grea semifinală. Munca întregii echipe a fost grea, a fost solicitantă dar a meritat. Chiar dacă rezultatul nu a fost unul de excepţie, eu consider că am făcut tot posibilul pentru a-mi reprezenta ţara bine. Au fost emoţii explozive, o atmosferă tensionată, nu vroiam să dezamăgesc, vroiam să cânt impecabil şi să trezesc un dram de mândrie pe chipul fiecărui român. Eu sper că am reuşit şi le mulţumesc tuturor pentru susţinere!

– Ai încercat să cânţi şi alte genuri ?

– Sunt un artist care se reinventează de fiecare dată, care vrea să aducă câte o noutate. Şi chiar dacă schimbarea nu este bruscă şi opusă faţă de ceea ce cânt, vreau ca fanii mei sa simtă că vreau

să-i surprind. Nu mă dau în lături să cânt şi alte genuri dar muzica pe care o fac acum simt că mi se potriveşte şi o fac cu pasiune. Cânt cu drag muzică populară dar şi muzică aromâna,îmi place rock-ul dar îmi plac şi blues-urile.Îmi place să cânt orice gen pentru că aşa mă pot cunoaşte mai bine şi pot evolua.

– Este greu azi să răzbaţi în muzica uşoară românească când sunt atâţia solişti şi uneori se ”fabrică …artişti”?  

– Muzica uşoara românească este plină de artişti adevăraţi şi fabricaţi. Sunt voci deosebite şi avem muzică de calitate, bineînţeles există şi uscăciuni ca în oricare grădină. Dar există public pentru fiecare dintre noi.Pentru mine cel mai important lucru este să las în urma mea muzică bună,concerte reuşite şi mesaje puternice.

– Îţi mai rămâne timp liber? Ce pasiuni ai?

– Pentru mine este o problemă atunci când am prea mult timp liber, deşi în ultima perioadă nu mi s-a mai întâmplat. Dar am cu ce să-l umplu: mă uit la un film bun, ascult muzică bună şi diversificată, repet, învăţ piese noi, citesc o carte în hamacul de la Clinceni, la casa părintească şi gândesc pozitiv.

– Dragă Elena îţi mulţumesc pentru interviu !

Adalbert GYURIS