Despre presa românească – Plutangii

Despre presa românească – Plutangii

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)  

DA, sunt român şi citesc presă românească de mai mult de o jumătate de secol. De peste treizeci de ani o citesc din Canada, a cărei cetăţean sunt, fără să-mi fii trecut  vreodată prin minte să renunţ la cetăţenia română. În ultimii douăzeci de ani scrutez în permanenţă, cu multă luare aminte, presa de acum, a celei de-a TREIA REPUBLICĂ.  Dacă, în PRIMA REPUBLICĂ – cea zisă populară – impusă de cizmele cotropitorilor şi tancurile cu marxişti-inchizitori, ziariştilor li se băga căluşul în gură şi cu mâinile trebuiau să scrie ceea ce li se dicta de către propaganda sovietică, dacă, în cea de-a DOUA REPUBBLICĂ – cea socialistă a lui Ceauşescu – presa fredona numai realizările construcţiei socialiste şi cultul conducătorului, după  decembrie 1989, în cea de-a TREIA REPUBLICĂ – cea zisă liberă, democrată, europeană – speram ca adevărul, recuperarea ideilor interzise, emanciparea şi progresul să domine în presă pentru însănătoşirea societăţii româneşti! Iluzii de român ce îşi iubeşte şi respectă patria din adânci sentimente.  

Trebuie să fac o paranteză de susţinerea temei. Ideea şi împlinirea naţionalităţii noi, românii, am câştigat-o târziu în Europa, când deja multe ţări europene erau stabilizate definitiv în parametri naţionali, dintre care unele din ele ne-au pus nouă, secole de-a rândul, piedeci de-a fi o naţionalitate unită conform conceptelor internaţionale,  valabile tuturor naţiunilor europene, mai puţin Daciei, de la Burebista şi Decebal, aşezată în calea tuturor năvălirilor de la barbari la imperiali. După Decembrie 1989, cu dolarii lui Soros, s-a lansat din nou un atac împotriva Naţiunii Românei: România nu-i în Europa, Ruşinea de-a fi român, M-am săturat de România şi Ubi bene ibi patria!!  Pentru o mână de arginţi, mulţi condeieri bucureşteni şi provinciali au bătut moneda dezinformării şi manipulării până ce au reuşit sa realizeze umilirea şi depersonalizarea urmărită şi confuzia generală, în special în mintea tinerei generaţii. După 1990, elevi şi studenţi au fost puşi să înveţe tragedia holocaustului înainte de a învăţa tragedia poporului român sub tirania comunistă. Cât priveşte istoria naţiunii noastre, a fost deformată mai rău decât pe vremea lui Roller. Cei ce au rămas în credinţa poporului şi a naţiunii române, cei ce au vrut să păstreze şi să mărească zestrea naţională au fost etichetaţi naţionalişti comunişti-ceauşişti,  puşi la zid şi ciuruiţi, rămânându-le imprimat pe retină, chipurile anti-românilor străini şi a noilor lor mercenari care, până în 1989, scriau râuri de ode conducătorului Ceauşescu. Datorită acestei politici anti-româneşti, de peste două decenii, imaginea lui Nicolae Ceauşescu se schimbă rapid şi din cizmar cum a fost, cu educaţie istorică după ureche, este un mare naţionalist român pe care în viitor, istoricii obiectivi şi curajoşi, îl vor pune în Panteonul Naţiunii Române. Fiecare naţiune are un asemenea panteon, mergeţi la Paris, Londra, Washinton şi le veţi vedea. În toate ţările libere şi emancipate se respectă eroii şi faptele pro naţionale. Nu la noi. 

Urmăresc prin Internet câteva cotidiene din capitală şi provincie, scrise de jurnalişti profesionişti ce vântură pe sub nasul cititorilor palmaresul lor de cunoştinţe şi cât de fabulos e occidentul. Urmăresc şi unele publicaţii româneşti din străinătate şi am ajuns la nişte concluzii. 

Am constatat mai multe categorii de  jurnalişti români. O mare majoritate îşi câştigă pâinea ca lefegii, ce mi se spune aia scriu, nu e el stăpânul meu de la care mănânc pâine io şi nouă suflete? Azi nu mai sunt nouă suflete, doar Gipanu şi Gipanezele de Facebook costă şi mănâncă benzină cât nouă Dacii. Există şi categoria numită free lance, majoritatea în variantă specifică malului dâmboviţean, someşean, mureşean, oltean şi cea mai rămas: domnu’ te fac mare la ziar dacă plăteşti bine şi pe şest! Ce vrei aia scriu de mata, aia scriu, da costă că trebuie să ung şi eu uşi mari. Scrie o poezie şi te fac mare cât Nichita Stănescu! Te fac şi doctor dacă îţi scriu lucrarea de diplomă, prim ministru ajungi! Copoii presei, cu nas de escroci, adulmecă zi şi noapte prin toate cotloanele: Domnu’ uite aici dovezile, negru pe alb, dacă le dau la ziar îmi dau atâta pe ele, ca să nu le dau la ziar dai triplu, şi-s de cuvânt. Alo, doamnă, am nişte poze gigea, cu mata în patu’ de la altă adresă, nu cea conjugală, dacă dau şi clişeul costă mai mult.   

Plutangiii sunt cei mai penibili dintre ziarişti, şi cei mai mulţi, de fapt ei nici nu sunt ziarişti doar nişte scârţa-scârţa pe hârtie fără cultură, caracter şi curaj. Ei doar scriu, cum scriu şi elevii de şcoli elementare, compuneri cu floricele de prelungirea somnului impasibililor la realitatea românească. Plutangiii stau pe plută inertă, să nu facă valuri, să nu stropească pe nimeni, ei nu pescuiesc de frică să nu prindă peştişorul de aur, nu înoată să nu obosească, nu se scufundă după perle, după adevăr. Totul trebuie să fie roz european şi este singura lor grijă!! 

Da, sunt şi ziarişti români adevăraţi, pe mici baricade, pe care nu le e frică să înalţe tricolorul deşi sunt  asaltaţi furibund din toate părţile, dar ei au un crez românesc, o dăruinţă dacă noi nu ne ridicăm prin noi înşine pierim, fiindcă nimeni din lume nu o va face în locul nostru.

(Ianuarie 2013, Winnipeg –  Canada)