Oscar: Praf in ochi cu Michelle

Oscar: Praf in ochi cu Michelle

Autor: Grid Modorcea (New York)

Inca din toamna, am scris mai mult decat pozitiv despre Argo, pe care il vazusem la Bucureti, la “Patria”, cu inca doi spectatori in sala. Dar nu mi-am inchipuit ca un astfel de film poate lua marele Oscar, Best Picture! E inimaginabil!

Ma gandesc ce deformat se pot vedea lucrurile din spatiul in care traiesti. Cat de diferita poate fi perceptia. Filmul e acelasi, dar cat de mult inseamna contextul. Cred ca un tablou de Picasso, acelasi, are o valoare la Artmark si cu totul alta la Sotherby! Si Argo, aici, mi se pare un musuroi. Nu pot sa-l confund cu un munte.

Oscar inseamna pretentii, exigenta maxima, stacheta inalta. A lua un Oscar inseamna a fi, intr-adevar, cel mai bun!

Daca n-as fi vazut filme ca Beasts of the Southern Wild, o parabola a supravietuirii, ca si alte filme de antologie, precum Django Unchained, un model de western spaghetti, al lui Quentin Tarantino, Zero Dark Thirty, in regia lui Kathryn Bigelow, Lincoln de Steven Spielberg, Les Miserables al faimosului Tom Hooper, incununat acum doi ani cu Best Picture pentru The King’s Speech, Life of Pi de Ang Lee, regizorul neegalatului Brokeback Mountain, da, as fi spus ca Argo e cel mai bun! Dar nu este. Comparativ cu celelalte filme din competitie, este nu numai modest, dar si penibil din punct de vedere al genului thriller, superficial, o gluma, un joc cu argonauti, nemaivorbind ca, din punct de vedere politc, face un mare deserviciu Americii, fiindca e tezist, ni se baga in ochi cat de isteti sunt amercanii si ce tampiti arabii!

La fel, cand am vazut-o pe Emmanuelle Riva, ce rol a facut in Amour al lui Michael Haneke, ca si pe micuta Quvenzhané Wallis in filmul lui Benh Zeitlin, dar a luat premiul de interpretare feminina o actrita modesta, Jennifer Lawrence, pentru rolul din comedioara Silver Linings Playbook de David O. Russell, mi-am zis ca s-au prostit si oscariotii!

Am scris anterior ca aceasta actrita cam seamana cu Anda Onesa, dar nu are talentul ei. E de categorie joasa. Daca acum, la debut, cand are 22 de ani, ia 40 de premii, toate premiile importante din lume, ce va intampla maine? Cred ca se face o crima cand un debutant este superpremiat. Praf in ochi! Nu urmeaza decat o prabusire fulgeratoare, conform schmei clasice marca Hollywood Babilon. Asa am vazut-o, schiopatand, pe supertitrata de ieri, Christin Stewart, iar despre Adele, ce sa mai spun, nu se poate imagina sa vezi un tanc cum se chinuie sa urce cateva trepte. Si cade. A cazut de altfel si Jennifer, s-o fi impiedicat in imensa trena a rochiei! Bine ca s-a aflat Hugh Jackman in preajma s-o ridice!

Va dati seama ce prost este Lincoln, filmul lui Spielberg, daca marele premiu a fost acordat unui film modest, Argo, al si mai modestului actor si regizor Ben Affleck?!

In mare criza se afla nu filmul, fiindca filme valoroase exista, se fac, ci juriile, marii jurati ai judecatilor drepte (juriul Oscar are 5 783 membri!).

De dragul apararii unei imagini politice, se da premiul cel mare unui film tras de par, care prezinta o gogoasa, o imagine ridicola a politicului. Juriul Oscar ne ia drept naivi, ne arunca cu praf in ochi! 

Singura dreptate s-a facut cu Life of Pi, filmul lui Ang Lee, incununat cu patru premii.

Poate nu mai stiu eu sa judec, dar vi se pare logic sa-l impopotonezi pe Lincoln cu 12 nominalizari, 12!, si sa nu ia decat doua premii, pentru decor si pentru interpretare masculina?! Daca era atat de prost acest film, de ce nu a fost selectat Abraham Lincoln: Vampire Hunter (2012), in regia lui Timur Bekmambetov, in care al 16-lea presedinte al Statelor Unite este vazut ca un supererou ce scapa America de vampiri.

Desigur, marele actor Daniel Day-Lewis a luat premiul pentru ca a dat chip unui erou national, dar cel mai bun actor al competitiei a fost Hugh Jackman, care face in Jean Valjean din muzicalul Les Misérables un rol antologic. De altfel,  momentul cel mai impresionant al galei a fost secventa live din acest film, cand zeci de actori au sustinut o partitura muzicala. Si, culmea, premiul pentru muzica l-a luat Mychael Danna pentru Life Of Pi!

D-ale Oscarului!

Daca tot se da premiul Oscar pentru film politic, de ce a fost total ignorata Kathryn Bigelow, prima femeie care a luat mai an Best Picture pentru un film despre Irak, ca acum sa atace in Zero Dark Thirty cazul Bin Laden. O regizoare tenace, foarte indrazneata, care lucreaza pe baza unor scenarii solide, dovada ca si scenariul acestui film, scris de Mark Boal, a fost nominalizat. De asemenea, prefera caractere tari, cu actori pe potriva, astfel ca la Cea mai bună actriţă în rol principal toate sansele se indreaptau spre Jessica Chastain, desi aici concurenta a fost nemiloasa, fiindca celelalte nominalizari au fost acordarte unor interprete de exceptie, precum Quvenzhane Wallis pentru Beasts of the Southern Wild, Naomi Watts pentru The Impossible şi Emmanuelle Riva pentru Amour. Lipseste Keira Knightley din Anna Karenina, o nominalizare facuta anterior de toata presa americana. Dar bafta a cazut, repet, pe Jennifer Lawrence pentru Silver Linings Playbook!

Serioasa a fost numai concurenta pentru pemiul de regie, revenit lui Ang Lee, ca si pentru premiul de imagine, revenit lui Claudio Miranda (Life of Pi). Ma mir ca Skyfall a fost si el ocolit, desi, din punct de vedere politic, dezvolta o idee foarte pretioasa, ca azi razboaiele nu se mai poarta intre armate, intre tari, ci sunt razboaie din umbra, in special psihologice.

Desigur, premiile Oscar, atat de ravnite, nu au cum sa multumeasca pe toata lumea, dar noi ne referim la o stacheta a valorii estetice, nu doar politice. Suntm la un festival de film, nu la unul politic. Dar daca ne inselam? Si poate ca subtilitatea organizatorilor se vede din gestul final. Cine a auntat Marele Premiu? Nu Jack Nicholson, aflat pe scena si desemnat sa faca acest ultim act, ci… Michelle Obama, de la Casa Alba, intrata in legatura directa cu sala din Los Angeles, unde se desfasura gala!

Si Michelle parca era Elena Ceausescu, scolarita, cand se purta cu breton! Abia i se vedeau ochii mari, negri, si erai tentat sa-i dai parul de pe frunte. De ce a purtat un asemenea breton stufos? Ca sa nu-i intre praful in ochi cand a anuntat: Argo!

Ne imbatam cu apa chioara. Cu filme! De ce nu ne-ar parea stele verzi si praful in ochi? La urma urmei, traim intr-o lume de Argonauti! 

Corespondenta de la New York