La plecarea lui George Alexe

La plecarea lui George Alexe

Autor: Pr. Theodor Damian (New York)

„Îmbracă-te în doliu frumoasă Bucovină/ Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta/ C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină/ Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină/ Se stinse-o dalbă stea.” (M. Eminescu, La mormântul lui Aron Pumnul)

Teologul competent, scriitorul, eseistul, filosoful şi ziaristul de talent şi de profundă capacitate de analiză şi sinteză, mai specific vorbind, poetul de mare vibraţie şi sensibilitate patriotică în cel mai înalt şi nobil sens al cuvântului, muzicianul pasionat (compoziţii şi interpretare, fondator şi director al coralei „România” în Detroit, Michigan, între anii 1971-1994, dar şi psaltichistul irevocabil îndrăgostit de muzica bizantină bisericească), editorul de reviste academice şi de cultură care şi-a pus sufletul şi amprenta intelectuală şi de credinţă pe fiecare pagină publicată, românul de necompromisă conştiinţă românească, credinciosul adânc înrădăcinat în tradiţia şi spiritualitatea creştină a neamului nostru, prietenul de nădejde şi Omul de omenie îndumnezeită, George Alexe, a plecat dintre noi pe calea Împărăţiei.

El a fost, aşa cum spunea Eminescu despre admiratul său profesor Aron Pumnul, un adevărat luceafăr pe cerul spiritual al diasporei româno-americane, dar şi pe cel al culturii române în general, o lumină, o dalbă stea. Teologic vorbind însă, paradoxal, „a fost”, nu înseamnă că nu mai este, căci aşa cum tot Eminescu spune, în celebrul poem La steaua „Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre// Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie/ Era pe când nu s-a zărit/ Azi o vedem şi nu e,” George Alexe a fost o lumină şi continuă să lumineze, să-şi împărtăşească strălucirea şi căldura peste noi cei rămaşi în urmă.

Aşa cum îl prezintă reputatul critic şi istoric literar Aurel Sasu în Dicţionarul scriitorilor români din Statele Unite şi Canada (vezi şi mai jos), George Alexe s-a născut la 26 noiembrie 1925, comuna Smârdan, judeţul Buzău. A făcut şcoala primară la Smârdan (1933 – 1937) şi a urmat Seminarul teologic “Kesarie Episcopul” din Buzău (1937 – 1945). Studiile începute la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti (1945 – 1948) le-a continuat la Institutul Teologic de grad universitar din capitală (1948 – 1949). Titlul tezei de licenţă, pregătită sub îndrumarea profesorului Dumitru Stăniloae a fost Cultul inimii lui Iisus la romano-catolici şi combaterea lui. Între 1951 şi 1955 a frecventat cursurile de doctorat în teologie, secţia sistematică, specializarea principală teologia fundamentală şi istoria religiilor, secundar teologie dogmatică. A urmat studii speciale de muzicologie şi muzică bizantină cu profesorul şi compozitorul Nicolae Lungu. A fost redactor la Editura Institutului Biblic de Misiune Ortodoxă (1957 – 1959); bibliotecar şi cercetător la Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (1960 – 1965), inspector general patriarhal şi cercetător în Departamentul Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Române (1966 – 1969). În 1969 s-a stabilit în Canada, apoi, din 1971 în Statele Unite. A studiat la College of Applied Arts and Technology din Waterloo, Ontario, Canada (1970), iar între 1986 şi 1991 a urmat cursurile prin corespondenţă la The Ambassador Bible College din Passadena, California. Din 1969 a lucrat la Departamentul publicaţiilor Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Statele Unite şi Canada (Detroit, Michigan, din 1976 fiind secretarul Departamentului). A fost reprezentant al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române la Conferinţa permanentă a episcopilor ortodocşi canonici din America, în “Educational Commission” (1975 – 1977; 1981 – 1982) şi “Ecumenical and Theological Commission” (1978 – 1980; 1983 – 1998).

După stabilirea în Statele Unite şi-a continuat prin Arhiepiscopia Ortodoxă Română, activitatea teologică, artistică şi editorială începută în 1948, în sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, fiind permanent ajutat de soţia sa Ruxandra Didi Alexe (n. Ursu), licenţiată a Institutului de Arte Plastice din Bucureşti, Facultatea de Artă Decorativă, secţia Imprimeuri Textile (1957) şi a Scolii de pictură bizantină bisericească de pe lângă Patriarhia Română (1958). Împreună au înfiinţat şi condus Societatea Corală şi Culturală “România” din Detroit, Michigan (1971 -1994), iniţiind o vastă acţiune de valorificare a tradiţiei naţionale în cadrul numeroaselor concerte de colinde şi muzică bisericească bizantină, conferinţe pe teme de istorie şi spiritualitate ortodoxă, expoziţii de artă şi comemorări. Între 1974 şi 1988 George Alexe a susţinut rubricile de religie ortodoxă şi cultură la postul de radio şi televiziune româno-american din Detroit, Michigan. A conferenţiat la simpozioane, congrese şi conferinţe internaţionale organizate în Statele Unite, Canada şi Austria: Romanian Ritual of Colinda (Wayne State University, 1974), The Romanian Orthodox Church and the War of Independence (Kent State University, 1977), Christian Essence of the Romanian Humanism (San Francisco, California, 1979), Viena în folclorul românesc (Viena, 1983), Théologie et Spiritualité orthodoxe dans le folklore roumain (Toronto & Hamilton, Ontario, Canada, 1984), Ethnicity and Autocephaly of the Romanian Christianity (Viena, 1985). După 1990 a prezentat mai multe comunicări (Thraco-Roman Distinctiveness of Byzantine and Romanian Christianity, 1990; The Thracian Origin of Byzantine and Romanian Sacral Music, 1991; Thraco-Roman Realities of the Byzantine Empire and Eastern Romanity, 1992; St. Basil the Great of Cappadocia in Romanian Folklore, 1993; Eastern Romanity and Western Romanity on the Eve of the Byzantine Empire Collapse, 1994) la Congresul Internaţional de Studii Medievale de pe lângă Western Michigan University, Kalamazoo, Michigan. A conferenţiat în universităţi americane despre mari scriitori români: Tudor Arghezi în literaturile romanice (The University of Michigan, Ann Arbor, Michigan, 1980), Sadovenian Humanism (The University of Michigan, Ann Arbor, Michigan, 1980), American celebration of a Great Romanian Poet: Vasile Voiculescu (The University of Michigan, Ann Arbor, Michigan, 1984), Toward a Theological Interpretation of Mihai Eminescu (International Institute of Metropolitan Detroit, 1985). A colaborat la reviste din ţară (Biserica Ortodoxă Română, Studii Teologice, Ortodoxia, Glasul Bisericii, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Banatului, Telegraful Român, Revista Teologică, Tribuna, Argeş, Ateneu) şi din Statele Unite (Credinţa, Detroit, Michigan; Calendarul Credinţa, România pretutindeni, New York; Lumină Lină/ Gracious Light, New York; America, Cleveland, Ohio; Calendarul America; Acţiunea românească, New York; Adevărul, Detroit, Michigan; Universul liber, Hollywood, California; Lumea liberă românească, New York; Micromagazin, New York; Lupta, Providence, Rhode Island; New York Spectator, New York); Germania (Observator, München; Almanahul Capelei Române “Mihail Sturza”, Baden Baden); Canada (Adevărul, Hamilton, Ontario; Tricolorul, Toronto, Ontario; Luceafărul, Montreal, Quebec); Franţa (Le Courriere roumaine, Paris); Austria (Unirea, Viena; Almanahul Parohiei Ortodoxe Române din Viena) şi Anglia (The Altar, Londra). Între 1970 – 1976 a fost editor asociat şi business manager al revistei Credinţa (Detroit, Michigan), purtătoarea de cuvânt a Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe din America, apărută din 1952 (editor din 1966, arhideacon Bartolomeu Valeriu Anania).

Din 1971 până în 1975 a fost editor, împreună cu arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania la Calendarul ortodox Credinţa, Detroit, Michigan. A înfiinţat şi editat revistele Comuniunea românească (1973 – 1984) la Detroit, Michigan, şi Vestitorul românesc, Kitchener-Waterloo, Ontario, Canada (1969-1970).

În literatură George Alexe a debutat în revista Muguri din Buzău (1940/1941) cu povestirea Un vis.

Şi-a făcut debut editorial cu volumul de versuri Ţărmul dinspre cer (1991). E autorul volumului Diorame: eseuri teologice şi literare (1996) şi al volumului de poezie Ajungă vieţii (2007).

A fost membru în Asociaţia naţională a Scriitorilor Profesionişti din America (The National Writers’ Association, Aurora, Colorado), în The Society for Romanian Studies in America (Huntington, Indiana), în Uniunea Scriitorilor din România; a fost editor al revistei Credinţa şi al almanahului Credinţa ale Arhiepiscopiei din Detroit, membru în colegiul de redacţie al revistei Lumină Lină/ Gracious Light din New York şi chairman (director) al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York, şi co-editor (cu Theodor Damian) al revistelor Symposium şi Romanian Medievalia ale aceluiaşi Institut.

George Alexe a fost o personalitate, după o expresie americană, “mai mare ca viaţa”. Dumnezeu l-a dăruit cu daruri cât pentru mai multe vieţi, iar el a fost un slujitor al Domnului cu jertfelnicie toată viaţa alături de soţia sa dăruită lui de Dumnezeu, artista Didi Alexe care înţelegându-i firea, personalitatea şi vocaţia, l-a ajutat, l-a stimulat, l-a îngrijit cu credincioşie şi jertfelnicie până în ultima clipă.

Ea, înţelegându-i destinul special, l-a ajutat să crească, să se dedice, să creeze, să devină şi să rămână.

George Alexe nu a predat cursuri la universitate, dar el a fost Profesorul. Oameni de rând din toate cărările vieţii, studenţi şi profesori, toţi au avut ceva, şi încă mult, de învăţat de la el. El a fost profesorul profesorilor. Un om de o super-vastă cultură teologică şi laică, informat la zi cu ceea ce se publică în domeniile ştiinţelor umaniste, cu o minte profund inchizitivă şi provocativă, George Alexe vorbea în orice împrejurare, de la discursuri oficiale, prezentări academice, prelegeri teologice demne de cea mai prestigioasă catedră, şi până la discuţiile neformale, prieteneşti având mereu noutăţi din diverse domenii de cercetare umanistică şi idei personale, descoperiri şi conecţii, care făceau orice conversaţie o plăcere şi un privilegiu, dar în acelaşi timp o lecţie admirabilă şi de neuitat. A fost un interdisciplinar de calibru şi redutabil enciclopedic, un reprezentant, acum rarisim, din generaţiile marilor profesori enciclopedici de altădată. Expert în teologie dogmatică şi fundamentală, în istoria ţării şi cea universală, dar şi bisericească română şi ecumenică, în drept canonic, liturgică şi morală, în muzică bisericească şi liniară, în filosofie, psihologie, sociologie şi antropologie, George Alexe strălucea inepuizabil în explorarea de noi orizonturi şi în “predarea” cunoştinţelor sale temeinice, “predare” făcută însă în totală modestie şi “ştergere de sine”, într-un fel, după modelul monastic din autentica tradiţie creştină de veacuri.

Dacă ar fi să-l caracterizez în două cuvinte, lucru extrem de dificil, după îndelungi ezitări şi căutări, aceste două cuvinte ar fi “patriot” şi “teolog”.

Patriot, în cel mai nobil sens al cuvântului. Un om conştient de valorile culturii şi spiritualităţii neamului său, valori pe care le-a promovat “cu timp şi fără timp”, o viaţă întreagă. Nu am cunoscut un om mai “arzător” şi mai luptător ca el pentru aceste valori.

Teolog, în ambele sensuri : atât ca om credincios, de rugăciune cu inima curată şi smerită, devotat învăţăturii de credinţă ortodoxă, neo-apologet al acestei învăţături în epoca ultra-secularizată în care trăim, dar şi ca un nou “Pavel”, propoveduitor doct, imbatabil, neobosit, al adevărului de credinţă al Bisericii ortodoxe în general şi române în special.

L-am cunoscut pe George Alexe din scris, înainte de a-l fi cunoscut personal la venirea mea în America în 1988. Ceea ce am spus aici despre personalitatea sa este o mărturie adevărată ucenicească şi prietenească. Colaborarea noastră pe tărâm cultural şi teologic, la nivel academic, a început în 1993, imediat după ce am înfiinţat Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, Biserica “Sf. Ap. Petru şi Pavel”, Cenaclul literar “M. Eminescu” şi, un pic mai târziu, revista de cultură şi spiritualitate românească Lumină Lină/Gracious Light.

Odată cu începerea organizării sesiunilor academice de medievalistică ale Institutului în cadrul Congresului Internaţional de Studii Medievale de la Western Michigan University din Kalamazoo, la iniţiativa sa, colaborarea noastră la revista Lumină Lină, dar şi la revista Symposium şi apoi la revista Romanian Medievalia, ambele editate şi publicate de Institut, a devenit tot mai strânsă, George Alexe devenind director de Studii în cadrul Institutului şi alături de mine redactor al acestor unice reviste în diaspora româno-americană. Împreună am formulat teme generale de sesiuni academice atât pentru Congresul anual de Studii Medievale cât şi pentru Simpozionul ecumenic şi interdisciplinar anual al Institutului, am selectat participanţi, lucrări şi sub-teme, am promovat cercetători şi profesori români din ţară şi din SUA şi Canada în mediile academice americane, am organizat şi condus sesiunile ştiinţifice de la aceste evenimente, am făcut şi publicat reportaje despre ele. În câţiva ani la rând, alături de distinsa sa soţie, Doamna Didi Alexe, a venit la New York pentru a organiza împreună Crăciunul, Simpozionul “Eminescu” şi Simpozionul dedicat Unirii Principatelor Române. George Alexe, cu căldura-i spirituală caracteristică, s-a integrat imediat în comunitatea română din New York, a organizat un cor, a participat la munca de mobilizare a românilor pentru ca aceste evenimente să fie celebrate după cuviinţă, la nivel academic, dar şi tradiţional autentic creştinesc şi românesc.

Întâlnirile noastre, o mie şi una, la Detroit, la New York, şi în special la Kalamazoo, ani la rând, nenumăratele ore de conversaţii telefonice, cel mai adesea săptămânale, au constitutit întotdeauna un fel de “praznic luminos” de idei, de credinţă, de românism.

George Alexe a fost un om frumos. “Prea frumos”, ca sa citez un vers din Shakespeare, cu profunde sensuri teologi ce, în special în ceea ce priveşte teologia chipului lui Dumnezeu. Zice poetul englez: “ Eşti prea frumos să vrei de tot să mori/ şi viermii doar să-i laşi moştenitori.”

George Alexe a plecat, dar nu de tot. Căci ceea ce este “prea frumos”, nu moare de tot. Cum spunea, teologic, Horaţiu: Non omnis moriar, nu se moare de tot. Iată inima învăţăturii de credinţă creştine. Prietenul nostru a plecat pe calea Împărăţiei luat de mână de îngeri şi condus de Păstorul Hristos, Cel pe care credinciosul Său ucenic L-a slujit cu jertfelnicie până la moarte.

George Alexe a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa cu străşnicie, şi-a isprăvit alergarea ca un atlet al lui Hristos luând laurii devotamentului şi rodinciei muncii sale. El a murit în Hristos ca să învieze întru Domnul şi Dumnezeul său, fiind el, dar şi noi, încredinţat de promisiunea Mântuitorului care zice: “Cel ce crede-n Mine, de va şi muri, viu va fi” (Ioan 11, 25). Avem credinţa că el este viu întru Hristos Domnul său şi al nostru, dar şi în inimile noastre, şi că acum, la despărţirea temporară de noi, sufletul său aude chemarea cea sfântă şi îmbucurătoare a Mântuitorului nostru: “Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pusă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 23).

*

Theodor Damian, Ianuarie 26, 2013, New York