Alexandru OBLU: Ploșnița puterii la români

 
Motto 1:

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”

(Alexandru Lapusneanu, fost domnitor al Moldovei)

Motto 2:

“Băsescu e un mit, a cărui naştere a fost atent construită”.

(Marius Oprea, istoric)
În desfăşurarea ei multimilenara, Istoria Românilor ne arată o formidabilă tribulaţie şi emulaţie a obştilor suspuse, pentru cucerirea Şeii celei bântuite de Diavol a Puterii, aproape întotdeauna adjudecata de către învingători prin pârghii şi metode numai parţial ortodoxe şi mai adesea amorale, imorale, ilegale, ori chiar criminale!
Din acest motiv, tradiţia  sfâşierilor la vârf pentru trofeul ei, a creat o tipologie a emulilor „qvasi-sangvinara”, Care, atunci când câştiga unul ia totul, că după o luptă a haitelor! De aceea confruntarea politică a devenit „ciolaniada”, iar puterea s-a transformat în „ciolan”.
În etapa actuală, partidele politice care se-ntrec pentru „ofranda puterii” nu mai sunt confrerii ideologice doctrinare; ele s-au privatizat în fond şi în fapte (deşi nu recunosc asta nici în „ruptul capului”) şi sunt conduse de cei mai abili şi veroşi manipulatori ai cluburilor de interese, care nu mai păstrează acum în stindarde  decât carcasa partinică. Sub coordonarea ticăloasă a acestor „şefi de manevre”, statul identitar suveran începe să se  atomizeze, iar ei devin (din perspectiva Democraţiei asediate pe toate planurile) veritabili neo-fanarioţi, cărora le mai trebuie doar câţiva paşi
 pentru a se  transforma în ucigaşi de state sociale şi gropari ai propriilor neamuri! Iar aceste momente sunt programate ocult, să se-ntâmple curând. Adică, în momentul când democraţia le va permite să monopolizeze toate frâiele puterii, conducătorii iresponsabili ai globalizării la zi vor deveni, peste noapte, nişte dictatori odioşi, care vor subordona, controla şi manipula totul, discreţionar, până la a face marfă vandabilă din istoria propriului popor!
În acest punct de risc şi de balans periculos, peste prăpastia haosului ne aflăm noi romanii, acum, ajunşi în pragul datei memorabile de 29 iulie, 2012. În vremuri revolute, aduse în contemporaneitatea sa de Ioan Budai Deleanu, pe accente eroi-comice, dar îndeajuns de pilduitoare pentru cei de azi, se vede lupta pentru putere şi controlul ţigănimii „slobozite”, istorisite în chip de „batracomeomahie”, de război al broaştelor cu şobolanii (parcă). Confruntările pentru putere din zilele noastre sunt şi ele asociate cu lucrări ori cu situaţii ale regnului necuvântător. Mulţi dintre români îşi povăţuiesc pruncii să nu facă la viaţa lor politica, avertizându-i ca aceasta ar fi o „curva împuţită” de care trebuie să se ferească! Şi, pentru că veni vorba de chestia asta care pute, ne vom prevala şi noi de context, zicându-i „ploşniţa puterii”, care poate fi, simultan sau alternativ, în ambele feluri, dincolo de orice demonstraţie biologică şi doar cu un strop de imaginaţie adăugată.

Iar pentru că am adus în prim plan aceste vietăţi execrabile, ploşniţele, vă voi aminti, intru folosul împrospătării memoriilor domniilor-voastre ca ele emit un damf respingător unic şi specific şi manifestă o „voluptate” formidabilă a suptului de sânge, până ce crăpa de preaplin! Numai aşa şi după aceea încep să se usuce, pornind de la rezervorul explodat prin suprasarcină. Atunci când este în exerciţiul aspiraţiei, când funcţionează ca atare, ploşniţă, (chiar dacă îi rupi abdomenul-cisternă) nu se decuplează din efort: îşi înfige tot mai adânc acul otrăvit în carnea victimei şi continuă să pulseze sânge, risipit către nicăieri, cu ultima fărâmă de vitalitate concentrată care i-a mai rămas în fălci… de unde putem deduce că, forţa dobândită prin vampirism, se manifestă asemănător la unele fiinţe, iar puterea personală a „ploşniţei din dealul Cotrocenilor” de pildă, se poate defini ca dedulcirea discreţionară a sugătorului din sângele bun şi cald al supuşilor, indiferent de ADN-ul lor, iar pe palierul puternicilor de pe etajul puterii lor, găsim doar ploşniţărie şi atât: oameni, pe acolo, nu mai sunt!
În aceste condiţii de atac concentrat al haitelor asupra democraţiei şi al statului social protector al popoarelor şi identităţilor lor naţionale specifice, avem datoria să ne regrupăm şi să acţionăm solidar pentru prezervarea viitorului copiilor şi nepoţilor noştri, în statul natural şi istoric al străbunilor lor. În felul acesta, căzând  exact pe subiect şi tocmai de aceea, trebuie să arătăm şi să făptuim delegitimarea zdrobitoare a impostorului puterii prezidenţiale, prin calea legală a votului plebiscitar, din 29 iulie curent, data strict memorabilă pentru romanii adevăraţi şi conştienţi. Votul din această dată vă fi un act de conştiinţă angajată şi lucidă, de responsabilitate vibrantă, mai ales pentru tineretul României care vrea să-şi construiască viitorul în patria lui strămoşească şi nu mai accepta să fie alungat din ţară şi să se împrăştie în lume anonim, ca faina orbului! Pe tot parcursul guvernării sale, care s-a petrecut abuziv, prin desconsiderarea şi umilirea multiplă a poporului, prin devastarea totală a echilibrului social al românilor, prezidentul dublu suspendat (ca Nime-n-lume!) şi-a îndatorat iraţional statul ca să-şi îndestuleze privatul (mai ales pe cel din proximitatea buzunarelor sale)!
Se spune că T.B. e supărat şi pe ex-regele romanilor, Mihai I de Hohenzollern pentru că acesta „a trădat”. (Poate că are dreptate să se înfurie, dar… doar pentru că Mihai a trădat înaintea lui. Altfel?)… Istoricul Marius Oprea, care este autor al unei recente monografii biografice a suspendatului spune că: „Băsescu este un mit a cărui naştere a fost atent construită.” În felul acesta, aflăm că T.B. a fost racolat de Securitate în 1973, când era elev al lnstitutului de Marină din Constantă, cu dosar personal de recrutare nr. 3990/09.11.1973 şi folosit ca şi colaborator al lucrătorilor din Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare, de atunci încoace. În 1987 este numit şef al Agenţiei Navrom din Anvers, Belgia; în 29 decembrie 1989 ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu, cel care l-a avut în subordine şi pe Traian Băsescu, s-a infiltrat în anturajul lui Dan Iosif şi Voican Voiculescu, iar în ianuarie următor a fost numit secretar executiv al F.S.N…

Imediat după Lovilutia din ’89, T.B. a fost numit director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor, funcţie pe care a fost ajutat să o obţină prin secretarul executiv al F.S.N., Silvian Ionescu şi prin vechiul său prieten Calin Marinescu (Shogunul), pe atunci preşedinte al C.F.S.N. Constanţa. De aici încolo politicianul astfel conturat, Traian Băsescu, începe să urce spre vârful puterii cu unghiile şi cu dinţii, dărâma pe alţii şi avansează el. În 1991 e numit ministrul al Transporturilor în Guvernul Român. De la această dată, a patra flotă comercială, ca mărime, a lumii, preluată de la Ceauşescu, a dispărut piratată pe vremea comenduirii băsesciene, dar, evident, el nu se face vinovat de nimic, el usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i pute!

În evidenţele NATO, pe site-ul Summit-ului de la Chicago se menţionează că Traian Băsescu este premierul României şi în 2009 A.F.P.-ul l-a prezentat pe acelaşi, motivat de un eveniment similar, tot ca “prim-ministrul României”. În perioada când începuse să devină un factor reperabil de putere, (după ce-l decapitase de la şefia PD-ului pe băiatul cu pulovere pe fără gât, numit Petre Roman), Băsescu a trecut pe numele său întregul material politic al „surpatului”, fără să mai pună ghilimelele primului său plagiat major, comis în văzul lumii. Multe a făcut strâmbe şi nefăcute Traian Băsescu, de când a fost propulsat, pe eşichierul politic dâmboviţean, dar, strălucirea renumelui sau vine mai întâi din următoarele: s-a consacrat în politică, ca navigator de bulboană, cu ochii tulburi, pe corăbiile bete ale puterii; omul n-a construit niciodată nimic, dar a luat totul de-a gata, trecându-l pe numele sau la preţ de deşeu şi a dărâmat tot ce nu este pe gustul interesului sau; nu respectă pe nimeni, dar îi ştie de frică pe oculţi şi minte de îngheaţă apele, în toate cele patru anotimpuri. Mai mult decât atât, îmi spunea un prieten: „omul acesta e napalm, pe unde trece pârjoleşte, seacă tot şi usucă de-a-valma!”
N-a rămas palier social pe care să nu-l clatine, n-a rămas suflet de om pe care să nu-l vatăme. A tăiat şi  smuls de la mame şi copii, de la tineri şi bătrâni, de la handicapaţi şi sănătoşi, mineri şi militari, forjori aşchietori! Un adevărat stahanovist al dezastrului. A lăsat să piară totul, să se năruie totul; n-a creat un loc de muncă şi a îndatorat tara stăpânilor lui de la F.M.I. pe cel puţin cinci generaţii, pe care, astfel, le-a blestemat să devină sclave la stăpân! A călcat în picioare Constituţia şi tot el strigă că nu respecta alţii constituţionalitatea; a făcut că şcoala „reformată” de el şi slugile lui să scoată, cum spune însuşi, pe bandă rulantă, „tâmpiţi”. I-a gonit din ţara pe meseriaşii excelenţi, pe doctorii buni, pe profesorii excepţionali, pe tinerii dotaţi, pe motiv că România nu-şi permite să plătească pentru sine asemenea valori. A făcut din fiica lui sfertodoctă şi agramata, prin furt mascat şi contribuţii de la partidul portocalelor otrăvite, un europarlamentar român nul, un impostor care, de fapt, este şi  antiromân.

El însuşi „s-a ales” în condiţii incerte, cu mari semne de întrebare, conspirativ, prin furt şi manipulare, cu ajutorul hoţilor dinăuntru şi al raptorilor din afară… Suntem siguri că inamicii politici ai personajului i-au notat riguros toate greşelile şi derapajele (făcute întotdeauna cu voie şi niciodată fără voie) şi-l vor ataca cu ele oportun, aşa cum n-am s-o fac şi eu, aici!

 
Alexandru OBLU

Bucureşti

27 iulie 2012