Emil Hossu, Milu, nu mai este!

Câtă tristeţe!

Emil Hossu, Milu, nu mai este!

Autor: Mihaela Dordea

Mireasa lumii, Moartea, a trecut din nou pragul şi şi-a ales un alt mire. De data asta a venit chiar la teatru, acolo unde Emil Hossu, Milu, şi-a lăsat zălog sufletul pentru nemurire.

            În urma plecării lui, pustiul nu ne  mai poate vindeca de lacrimi. Nu am avut răgaz să uităm cum se mai moare. Prea mult şi prea des ne acoperim cu vălul greu de doliu, prea mult şi prea des ne pierdem prietenii, ne pierdem valorile, ne mor actorii….

            Şi doamne cât este de greu să afli cuvintele care să poată exprima nu durerea ta, nu rămasul bun ci sufletul, omul, adâncul luminii lui preschimbat acum în lacrimă!

            Ultima oară l-am văzut pe Milu la teatru, la Nottara, la ultima lui premieră „NU VORBIŢI CU ACTORII”. Abia împlinise 70 de ani, ani care au trecut neobservaţi peste chipul lui frumos, pentru că sufletul îi era frumos!

            Avea atunci rolul unui actor şi l-a jucat , ca întotdeauna, cu aceeaşi bucurie a scenei, cu acelaşi firesc al marilor artişti care au în ei scânteia divină şi care ard seară de seară pentru teatru, pentru publicul lor.

            Nimeni nu s-ar fi gândit că doar peste o lună, Milu îşi va lăsa sufletul la Teatru. Pentu că finalul a fost acolo, la Nottara, în seară de spectacol. Spectatorii veniseră să îl vadă dar cortina a căzut înainte ca piesa să înceapă. Era tabloul final al unei vieţi dedicată teatrului. Seara aceea(25 ianuarie-n.a) a început cu sfârşitul…

            Cum era actorul Emil Hossu? Ei bine, dincolo de ceea ce vedem în luminile rampei, actorul este pe scenă într-un fel de transfer de existenţă. Lasă la cabină identitatea proprie şi odată cu costumul, preia o alta, cea a personajului căruia îi va da viaţă în seara de spectacol şi pentru care a muncit zile întregi, ore nesfârşite la repetiţii ca să poată deveni el, acel personaj. Şi să nu îşi închipuie nimeni că este uşor! Pe scenă, actorul ESTE acel personaj, suferă şi se bucură, cântă, dansează, sau tace cu profunzimi de suflet, simte şi arde…Pentru ca după aplauzele de final, după ce şi-a şters fardul şi a înlocuit costumul cu hainele „civile” să redevină el, cel de toată ziua , aşa cum doar puţini îl ştiu. Şi a doua zi, o ia de la capăt, o altă piesă, un alt personaj….O altă ardere.

            Aşa era Emil Hossu. În plină combustie. În afara scenei era OM. Un om blând şi bun şi frumos. Un om a cărui privire, pierdută uneori undeva unde nu vom afla niciodată, se însenina când te vedea şi te însenina. Un om al cărui cuvânt era calm şi sincer şi care te încânta cu ceea ce sufletul lui avea acolo în adâncuri, atunci când povestea, atunci când te întreba ce mai faci şi atunci când îţi spunea ce mai face.

Foto.Emil Hossu la Buzau

            Milu era de o discreţie demnă, de o demnitate discretă şi nobilă. Şi o iubea pe Catrinel. Da, au mai spus-o şi alţii, o spun şi eu, pentru că îi vedeam, îi simţeam, şi Milu o spunea cu bucurie.

            E greu…Tocmai s-a terminat ultima reprezentaţie. Ultimele aplauze pe aleea Artiştilor…

            E o iarnă grea, geroasă. E iarnă grea şi la noi în suflete. A mai plecat un actor, ne-a mai părăsit un prieten…Trupa aceea din cer despre care, Doamne, vorbesc atât de des, e aproape completă. Mi-e frică să mă gândesc… cine mai urmează…Acum când, iată, cerul îşi cheamă înapoi miracolele pe care ni le-a aruncat în poală pentru o clipă, pe ei, actorii…Au mai rămas atât de puţini!

            Nu mai e mult şi se face întuneric. Actorii de la Nottara au spectacol. Vor juca cu sufletele îndoliate pentru el, pentru Milu. Astăzi au înţeles că în faţa lor şi a noastră s-a jucat marele spectacol din teatrul lumii în lumea teatrului, din absurdul şi tragicul cuplu al eternului şi efemerului.

            Doamne, câtă tristeţe!

            Toate sunt la locul lor…SCENA, LUMINILE, DECORURILE…Doar el nu e! Drum bun Milu!

 Mihaela Dordea