Sluga credincioasă: Horia Roman Patapievici

Sluga credincioasă 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

Polemos

Patapievici a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios de la Traian Băsescu (Cotidianul din 16 octombrie 2010)  

Nu surprinde pe nimeni această veche, antică şi de demult practică, prin care stăpânii îşi răsplătesc, în fel şi chip, cele mai credincioase slugi. Se pot scrie din nou articole, eseuri sau chiar diplome de doctorat la Oxford pe această temă, pe lângă cele scrise până acum. Dar nu aceasta este ideea, nici faptul că multe elite culturale locale îl invidiază, considerându-se la fel de credincioase stăpânilor, dar, iar le-a luat-o Roman Patapievici înainte. Pentru ca data viitoare să umfle ei ordinul acesta se vor strădui şi mai mult să-şi arate slugărnicia. Până una alta, tac şi înghit, pentru că Roman Patapievici rade tot. Îmi vine în minte ordinul din 2008, primit din partea ambasadorului francez‚ „Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer” după care, proaspătul decorat a declarat‚ „am venit soldat şi am ieşit  ofiţer” Pe mine, ticălosul de mine, m-a pufnit râsul aducându-mi aminte de o veche vorbă românească, în care tot aşa, nu ştiu ce vine şi pleacă ceva mai mare, dar, imediat mi s-a făcut o cumplită milă de Mircea Cărtărescu, el tot soldat a rămas, săracul, şi cât luptă, şi ce victorii, şi nici o decoraţie, măcar aia, de la Stockholm.  

Potrivit decretului nr. 942 din 2010 din Monitorul Oficial, decoraţia i-a fost acordată, întâi de toate, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută în domeniul istoriei ideilor. Da, Roman Patapievici are idei, este un om cu idei, trăiască… Una din marile sale idei a fost radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării. Mare idee, rămâne în analele plaiului mioritic şi al mioritenilor, locuitori acestui plai, care nu este, cum cred unii, la poalele Muntelui Sinai, fiindcă atunci nu i-ar fi venit lui Roman Patapievici ideea asta de contribuţie. Pentru că vorbim de ideile Roman Patapievici să-i amintim volumul Despre idei şi blocaje apărut în 2007 la Editura Humanitas şi dat cu autograf lui Traian Băsescu, care a lăsat toate treburile ţării şi afacerile personale la o parte ca să studieze amănunţit contribuţia autorului în domeniul istoriei ideilor. Dar cel care a studiat cu adevărat acest volum este un specialist în istoria ideilor, Florian Roatiş, care, cu argumente solide de specialist  erudit, îl demolează până la nivel de moloz! Molozul, după DEX, este ceea ce mai rămâne dintr-un patapievici luat la bani mărunţi de către un doct adevărat. Citiţi pe rând, întâi ce a compilat din ideile altora Roman Patapievici şi pe urmă analiza severă dar dreaptă a lui Florian Roatiş. După care, citiţi de dragul ridiculului grotesc şi ceea ce a scris lustragiul Alex Ştefanescu, fără să clipească, de gândit nu se pune problema, despre Roman Patapievici că: are o operă filosofică de mare anvergură!! Probabil, dintr-o oarecare miopie nu a văzut ţânţari cu anvergura aripilor şi mai mare, dar mai ales pentru că e şi el o slugă mai mică.

Al doilea motiv al acordării ordinului este: pentru talentul şi originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane (cum ar fi poneiul roz cu zvastica pe crupă sau Mircea Geoană primind sex oral – nota mea), contribuind pe această cale, la animarea vieţii intelectuale romaneşti şi la promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei. Extraordinar, nici Elena Ceauşescu care era ingineriţă, şi doctoriţă si academiciană nu a făcut atâtea într-o viaţă, cât a făcut Roman Patapievici într-o după masă şi seară pe lângă o baricadă. Şi Traian Băsescu, ce pişicher dom’le, la atât talent şi originalitate îi da numai un grad de cavaler, aşa cum era Don Quichotte de la Manche! E drept că seamănă între ei ca gemenii univitelini, că sunt la fel de arătoşi şi mintoşi, ba mai mult, amândoi au gândit şi s-au exprimat numai şi numai democratic. Totuşi, două lucruri îi şi deosebesc. Primul, Don Quichotte l-a avut scutier pe Sancho Pancio, pe când Roman Patapievici îl are pe Traian Băsescu. E cazul să fim nu numai raţionali, dar să avem curajul de-a spune lucrurilor pe nume: Roman Patapievici nu a fost ales la Institutul Cultural Roman, el a fost impus acolo, Traian Băsescu doar a executat, ca orice scutier, toate poruncile. A doua deosebire este că, Don Quihotte nu avea cum să animeze viaţa intelectualităţi romaneşti, nu ştia că intelectualitatea română avea nevoie de animatori, nici nu avea bani de animaţie, nici măcar papion sau TVR. La animarea intelectualităţi romaneşti tot meritul este a lui Roman Patapievici. Întâi, a însufleţit intelectualitatea română spunându-le că suntem un popor cu substanţă tarată… cu suflet de o puturoşenie abisală… cu trup inconştient infectat de spirocheta romanească! În paranteză, iată că are contribuţii şi în spirochetologie  descriind tabloul clinic dat de o spirochetă descoperită de el numai la români! Roman Patapievici a însufleţit  intelectualitatea română (e drept că nu pe toată, toată, dar mai are timp şi mijloace financiare) cu ruşinea de-a fi român!! Şi, a şi argumentat de ce trebuie să ne fie ruşine că suntem români Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau să o folosim numai pentru înjurături. Şi a făcut şi primul pas; la New York, la  Institutul Cultural Român nu se mai vorbeşte româneşte. Apoi, animaţii intelectuali români au mai aflat: cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC, au căzut în depresie şi au plecat în străinătate unde s-au realizat superior de la nimic prin „nimicul” şcolilor româneşti. Nu are vreo importanţă pentru reeducatorul animator, cu papion si facies răvăşit de elucubraţii, el tropăie mai departe susţinând ca avem o cultură second hand  (fără să ne spună cine a purtat-o prima dată, apoi ne-a vândut-o sau dat-o de milă) şi-l bagă pe Mihai Eminescu  în debara să nu ne vadă europenii cu el, că nu ne mai primesc în Uniune Europeană

Pentru toate acestea, eu cred că adevăraţii stăpâni a lui Roman Patapievici trebuia sa-i spună lui Traian Basescu să-i dea o paporniţă plină de ordine şi decoraţii şi să-l ridice direct in rang de generalissim, cum a fost Iosif Visarionovici Stalin. Merită, pentru ce a făcut şi ce ravagii va mai face in viaţa intelectuală românească ca animator şi reeducator. Am uitat esenţialul, să se facă abstracţie că e mare criză în România şi de sută de miliarde de euro datorie externă, şi să i se tripleze salariul şi fondurile ICR-ului,  bani necesari  pentru animatori-reeducatori ca el.            

Acordarea unui ordin naţional lui Roman Patapievici este ridicolă, caraghioasă şi de prost gust pentru că el susţine că românii nu pot alcătui un popor, în consecinţă nu suntem o naţiune, deci nu avem ordine naţionale. Îmi mai amintesc că, în 2007, într-un articol mult comentat din Adevărul, a scris Mihai Eminescu nu este poet naţional! Dacă a ajuns până aici cu talentul şi originalitatea ideilor urmează să-i spună scutierului să scoată din vocabularul românilor  cuvintele naţional, naţiune. (Zâmbiţi, zâmbiţi dar veţi vedea). 

Finalul decretului cu promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei este eterna gogoriţă pentru cei ce nu cred că ideologiile politice au principii numai pe hârtie. În trecut, eu şi alţii, ne-am exprimat opiniile bazate pe fapte şi argumente că Roman Patapievici a încălcat principiile democraţiei, articole din Constituţia şi Codul Penal al României cerând aplicarea legii în cazul lui. Ni s-a râs în nas şi ne-au întors spatele cu o excepţie, care, zâmbindu-mi superior, mi-a spus maxima lui Baruch Spinoza în legătură cu asemenea cazuri: „Fiecare atâta dreptate are, câtă putere are”. E o axiomă, pe care trebuie să o înţelegi si invers n-ai putere, n-ai dreptate, aşa că du-te şi te plimbă!! De atunci mă tot  plimb, dar am şi constatat ceva; dacă în urmă cu zece ani eram printre puţinii care mi-am dat seama cine şi ce este Roman Patapievici, astăzi majoritatea românilor îl repudiază!! 

(Octombrie 2010)