GODUL NORDIAN – ÎNSEMNĂRI DIN CLANDESTINITATE

GODUL NORDIAN – ÎNSEMNĂRI DIN  CLANDESTINITATE

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

MOTTO: „Dumnezeule mare, trimite-le un psihiatru, că popii oricum nu ajută la nimic.” (pag. 170 din GODUL NORDIAN de  Cristian Bădiliţă)

A apărut în 2009 la Editura  Galaxia Gutenberg din Târgul Lăpuş. Autorul, Cristian Bădiliţă, fiind istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet, preocupat de patristică, poartă in raniţa sa de scriitor un doctorat la Sorbona şi câte şi mai câte trofee  dobândite prin educaţie, inteligenţă, randament. Volumul începe cu un „avertisment cu dedicaţii” pe care-l încheie cu voia sau fără voia dumneavoastră!? Să reţinem doar că „godul nordian” este o făcătură bădiliţeană din nodul gordian.

Eu, cititorul, sunt convins ca mulţi dintre dumneavoastră ştiu mult mai mult despre Cristian  Bădiliţă  (CB) decât mine, dar pot afla şi mai multe citind acest jurnal, scris pe sărite, şi sărit din când in când. Întâi, autorul se prezintă direct, pe alocuri, în acest jurnal editat şi răspândit cu intenţia vădită să-i demonstreze şi clandestinitatea pe lângă originalitatea, care-l face interesant, atractiv. Plus că se ceartă cu unii şi se contrazice cu el însuşi ca la uşa cortului (spiritul critic şi autocritic este apanajul oamenilor inteligenţi şi liberi). De la început subliniază că atunci când scrie mă golesc de mine însumi, deci să urmărim de ce se goleşte CB!! Dar până atunci aflam o schimbare „Cogito, ergo sum” a lui Descartes devine „concurez, deci exist” pentru CB şi e bine de ştiut şi pentru supuşii, cu voie sau fără voie, globalismului. Iar două pagini mai la vale, aflam că: Sunt de pretutindeni şi de nicăieri. Un exilat din leagăn şi până la mormânt (pe urmă, probabil, va avea un suflet exilat). Şi apropo de mormânt, ne spune că visează o moarte prin explozie, risipire totală din aceasta vedem o reminiscenţă de naivitate tinerească, pentru că la maturitate, la senectute nu va mai scrie aşa ceva, dar acum, încă, poate brava. Dar până la explozia aceea, spune tânjesc după starea de început a vieţii mele, adică din vremea când era exilat în leagăn. Încet, încet descoperim în autor un mare nemulţumit, ghinionul inteligenţilor cu personalitate morală. Nu are decât să treacă şănţuleţul la inteligenţii oportunişti, la concurenţa prin frauda, globalistă. Nu e hotărât, deşi vorbeşte de bani, bani, bani dar si de am avut toată viaţa decepţii pentru ca sunt incapabil să pun de la bun început pe fruntea cuiva etichetele: măgar, lipsit de caracter, lichea. Oare? Să mai citim, dar până una alta, aflam că s-a născut antropofil şi presimte ca va muri mizantrop. E un salt!! Poate, între timp, să aibă alte presimţiri. Gândirea omenească e vânt în vânt, zic io! Din cele de mai sus, rezultă că e deschis şi franc având acea rară dotare: libertatea intrinsecă, ce dă curajul să te porţi altfel decât marea masă. Majorităţii  indivizilor îi e teamă şi de libertatea extrinsecă, cea permisă de la stat, guvern, şefii lor direcţi! Oricum cea mai bună prezentare a lui CB, o face fiica lui de trei anişori: „Tata e cu capul în străchini” pe care autorul o acceptă cu „Aşa o fi”. 

Acum, să încep să justific de ce am ales acest motto din jurnalul său. Cristian Bădiliţă simte cu acurateţe şi trăieşte intens ceea ce se întâmpla în România de azi (1989 – 2009). Scrie: înainte de 1989, Romania era o închisoare. După 1990, a devenit un ospiciu. Schizofrenii de azi pregatesc închisoarea, mult mai perfecţionată, de mâine. Indubitabil, dar termenul de schizofren nu trebuia folosit, nici măcar metaforic, nu sună la locul lui. Nominalizaţi totul!! De obicei CB nominalizează în acest jurnal. În paranteză, comparând, în literatura şi mass media românească de azi se practică intens critica la modul general, în linii mari, ne nominalizarea răufăcătorilor, trecerea cu vederea a ceea ce este o apă de ploaie pe hârtie. În jurnalul său CB de obicei nominalizează, aceasta a fost o excepţie. Să exemplificăm cu ce se întâmplă în cultură. Preambul: În culturiţa română de azi îşi împart setea de notorietate nepricepuţii şi neterminaţii! Care sunt?  Patapievici – „ce meserie are asta dom’le?”‚ „meseria de ştab”‚ „asta nu-i meserie”‚ „Ba în România este. Singura meserie”, în plus zice că este proţăpit într-un post inutil în RSR, fiind în fapt eseist de clasa IX-a seral cu pantalonaşi scurţi şi papion de comic american la gât”. E tare stimabile, e tare… o semnez ! Este a treia carte cosecutivă citita în această vară în care Patapievici este prezentat aşa cum este: gol, goluţ. Gonflat!! „Uşa interzisă” a lui Liiceanu este capodoperă a penibilului scriitoricesc. Aşa este, am citit-o şi am prezentat-o altor cititori ca mine. Ţi se face greaţă când citeşti ce onoare a avut el, Liiceanu, să toarne Fanta în paharul ex-rex-ului Mihai, care are cele mai frumoase lacrimi pe care le-a văzut în viaţa lui şi multe alte penibilităţi. Îl consideră întemeietor de grupupuscul elitar în fundul curţii. Corect. CB a citit, ca sa nu moară prost zice el, o carte de O.Paler – „Polemici cordiale” – compuneri filosssoficoase pentru absolvenţii de politehnică  din care, adaugă, răzbate, din fiecare pagină, dorinţa de afişare a parvenitismului cultural şi altele dar la urmă precizează esenţialul ca activistul PCR a sărit din barca spartă la ţanc. Apoi se întreabă cum se explică această pasiune pentru scrierile comunistului Paler şi îşi răspunde, ne răspunde reflex pavlovian şi incultură de masă. Pe Pleşu  îl ia în colimator de câteva ori, dar mă opresc la caracterizarea: autor de pastile jurnalistice despre WC-urile japoneze, aşa, în bătaie de joc ce o merită având în vedere că nu a făcut nimic pentru România al cărei ministru a fost de două ori. Incapabil! Şi pe BUZURA îl agaţă de două  epitete: neocomunist (îi aparţine) şi escroc (preluat dintr-un răspuns primit). Probabil ştie el ce ştie, eu reţin doar cât s-a aplecat în faţa lui Jean Ancel şi a tăcut ca o slugă când acela îl denigra pe Mihai Eminescu, iar pentru  Elie Wiesel a scos bani din micul buget al institutului cultural să-i renoveze casa din Sighetul Marmaţiei, lăsând multe case memoriale ale scriitorilor români în paragină. Bun scriitor, dar din clasa nevertebratelor fără caracter. Pe cei din GDS (Grupul de Dialog Social, de fapt un grupuleţ dresat de Sörös pe dolari) îi consideră fabrică de creiere spălate, care la rândul lor spală creierele cititorilor creduli în elite parvenite. Despre revistele Observator Cultural,  Dialog, România literara scrie ca au cretinizat o generaţie întreagă pretinzându-se „formatoare de elite”. Constat că tot mai mulţi intelectuali marcanţi realizează daunele morale şi ideologice ale acestor reviste, ce practic sunt anti-româneşti din moment ce proslăvesc continuu tot ce e străin şi repudiază ce este românesc, iar în loc de idei şi soluţii potrivite redresării şi refacerii răspândesc neîncredere şi pesimism general. Intoxicaţii GDS!!

Însemnările lui CB sunt în pastile condensate din toată paleta sociala, de pe o vastă arie geografica, de la Washington la Nichiteni, din Normandia la Gurile Dunării, de Paris nu vorbesc iar despre Bucureşti reproduc ca îi spune Stâna lui Bucur şi nu-i un loc real în spaţiul tridimensional, ci expresia metafizică a Jegului, în sens platonician. Nu ştiu, nu am mai fost de la cutremur şi nici nu mă mai duc. Apoi, însemnările cuprind o varietate de  subiecte, idei, observaţii cu sare şi piper potrivite. Fiind  istoric al creştinismului şi ocupându-se de patristică desigur ca are un ochi format cu care analizează, de multe ori, BOR-ul nostru. Fiind laic nu mă amestec, nu mă pronunţ, reţin doar ca este foarte nemulţumit de ierarhii ei. Cât priveşte notările despre femei in general şi mai ales cele despre familia sa, soţia sa, mi s-au părut puţin deplasate, dar vorba Mătuşii Augustina din Prundul Bârgăului: fiecare rumegă ce paşte! Punct. 

A vorbit frumos de omul Paul Goma şi opera sa, ceea ce îi demonstrează discernământul.   

A fost o lectură foarte interesantă, atractivă prin varietatea celor expuse, indiferent daca multe nu sunt chiar aşa, cum le-a încondeiat el. Este GODUL NORDIANUL  LUI, dreptul lui să-l înnoade şi deznoade cum vrea!! Cui nu place, poate să-l critice sau să  scrie el ce vrea! 

(Sepetembrie 2010, Winnipeg, Canada)