Aniversarea maestrului Dan Iordachescu

DE LA RĂSĂRITUL LA APUSUL LUMII, PE UNDA DE CÂNT CU MAESTRUL DAN IORDĂCHESCU

 Autor: Mihaela Dordea

            De la îmbrăţişarea lumii care înseamnă pofta de a poposi, la revenirea acasă, întotdeauna acasă, ceea ce înseamnă că popasurile sunt mereu provizorii, între privirea care se plimbă peste creste de munţi şi valuri de mare şi sufletul care rămâne într-un singur loc, acela în care eşti tu însuţi, al tău şi al celor din care te tragi, între aceste două meridiane se află esenţa divina picurată în unda de cânt pe care i-a dăruit-o Dumnezeu maestrului Dan Iordăchescu.

            Superbă rostuire de viaţă să asculţi chemarea luminilor rampei, şi îndrăgostit de jerba irizată a apelor lor, să te tot înalţi pe treptele unei scări de mătase până acolo, undeva sus, unde viaţa îţi făureşte fascinanta bucurie a evoluţiei spiritului în artă. Şi Doamne cât e de minunată arta cântului!

            Peste şaizeci de ani de carieră… 262 de turnee internaţionale, 61 de ţări în care a ridicat sălile de spectacol în picioare.

            61 de ţări străine, „de la răsăritul lumii la apusul lumii”, cum spune maestrul, în care a fost venerat aducând astfel lauri scenei naţionale şi şcolii lirice româneşti.

            Glasul baritonului Dan Iordăchescu, generos, superb timbrat, mobilitatea mimicii, împreună cu compoziţiile de mare rafinament scenic, pătrunderea în cele mai intime detalii ale caracterului textului dramatic, umorul, subtilitatea cu care maestrul abordează fiecare rol, fiecare piesă lirică, dar şi de factură folclorică,- doine interpretate ca nimeni altul, şi e doar un exemplu, pentru că factura sa interpretativă este nelimitată, abordând şi muzică uşoară şi jazz, dar mai mult decât atât, bucăţica de suflet pe care o pune în fiecare acord, cucereşte publicul de oriunde, din orice sală, fie la  Opera Naţională, fie la Ateneul Român, fie la Scalla di Milano, sau în oricare alt colţ al lumii.

            Nu voi vorbi acum despre cele peste o mie de spectacole de opera, sau cele peste 1600 de concerte de pe scenele celebre din toată lumea: Teatro alla Scala – Milano, Viena Staats Oper, Opera de Paris, Seattle, Hamburg, Munchen, Berlin, Sankt-Petersburg, Los Angeles, San Francisco, New York, Dallas, Bolshoi Teatr – Moscova etc.), cu parteneri din lotul greilor muzicii lirice ca Mario del Monaco, Placido Domingo, Mirella Freni, Renata Scotto, Virginia Zeani, Monserrat Caballe, Luciano Pavarotti, J. MacCracken, Franci Corelli, N. Rossi-Lemeni, G. DiStefano si altii sub bagheta lui Riccardo Muti, Lorin Maazel, Georges Pretre, Zubin Mehta, M. Rostropovitch, Tullio Serafin, Sir Colin Davis şi alţii. Nu voi vorbi despre biografia maestrului, o biografie care începe în urmă cu 80 de ani din care mai bine de 60 pe scenă. Îmi rezerv bucuria de a povesti cu maestrul, despre domnia sa cu suflet şi cânt, aşa cum nu a mai făcut-o niciodată.

            Am să vorbesc însă despre seara de 26 iunie 2010, de la Ateneu. O seară  care mie şi altor zeci de persoane care i-am fost alături maestrului din toată fiinţa, a însemnat mult mai mult decât un eveniment cultural. A fost o seară atât de intimă, atât de caldă, atât de „ de suflet”, încât cuvintele nu o pot cuprinde.

Pe scenă a urcat OMUL  Dan Iordăchescu,  omul care şi-a pus sufletul în palmă şi a făcut risipă de iubire şi lumină interioară, o lumină care a cuprins întreaga sală coborând ca un văl de mătase din glasul şi inima maestrului.

A urcat pe scenă şi a povestit. Cu sinceritate, ironic, nostalgic, vesel, cu o uşoară tristeţe în glas uneori, cu amintirile sale umplând de frumuseţe sufletele noastre.

Şi apoi maestrul a cântat. Fascinant şi la 80 de ani ca întotdeauna. Fascinaţi ne-am adunat în jurul său la final, şi povestea a continuat. Şi promit că împreună cu maestrul vom face o minune din aduceri aminte, de la răsăritul lumii la apusul lumii.

La mulţi, mulţi ani maestre, cu gând de lumină şi de suflet!