DE LA SUPLEANT LA DISIDENT

PAMFLET

“…rescriu SUPLEANTUL în engleză, probabil sub titlul The Disident, sau THE  LAST  DISIDENT.”  Petru Popescu, din interviul cu Marius Tucă publicat în Jurnalul Naţional  din 20 noiembrie 2009.

 DE LA SUPLEANT LA DISIDENT

 Autor: Corneliu Florea

Scriu acest pamflet la sugestia unui conaţional pe care-l preţuiesc. Îl scriu ca pe un divertisment sarcastic pentru toţi admiratorii romancierului orăşenesc Petru Popescu, din trecut şi mai ales de astăzi. Îl scriu direct pentru Alex Ştefanescu, Marius Tucă şi alte elite publice de acelaşi calibru. Interviul l-am primit prin Internet, târziu dar nu prea târziu, cu o mică rectificare the last among disidents …

Nu ştiu cine, nici de ce, a intitulat interviul „Petru Popescu: M-am despărţit de Zoia pentru ca mi-era frică de Ceauşescu”, ceea ce de la început îl pune pe Petru Popescu în postură foarte proastă, de poltron, cum ar spune Caragiale, de fricos, odată şi jumătate, pentru că fricoşii nu pot fi disidenţi, nici chiar după Bulă. Apoi, să nu ne apucăm să comentăm şi valoarea sentimentelor faţa de Zoia  ale lui Petru Popescu, dacă a luat-o la sănătoasa, hăt peste ocean, de frica lui tata-socru. Sau acum, după atâtea decenii şi fără Zoia de faţă, Petru Popescu vrea să rescrie relaţia lor în sens invers: nu de supleant ci de disident!

In recenta scriere Supleantul, acţiunea începe pe vremea când autorul, Petru Popescu era supleant al CC-ului UTC şi s-a dus în Berlinul de Est pentru a  aduce de acolo o valijoară de prezervative şi să asculte formaţiunea de rock Led Zeppelin. Probabil, noua variantă de disident pentru americani, va începe cum din strainatate a adus o valijoară de documente anticeauşiste şi planul secret de acţiune al disidenţilor.

Marius Tucă  începe interviul, în stilul lui cunoscut, cu o întrebare de galanterie ieftină şi stupidă în ce limbă visează Petru Popescu, la care răspunsul e pe măsura întrebării: e bilingv în vise!! Trecem la una mai uşoară, despre venitul în România. Şi Petru Popescu (în continuare PP) dă o mică notă explicativă din care reiese că a dispărut o mică placă de bronz, o formă ovală de la mormintele familiei sale şi o să vin în România mai des, o să am ocazia să le rezolv. Punct, dar nu am înţeles ce are să rezolve în Cimitirul Sf. Vineri, unde cu respect faţa de sentimentele sale, de sentimentele noastre faţă de cei dragi, nu se mai poate rezolva nimic, indiferent cât de des venim în România, indiferent în ce limbă visăm.  

Caracaleanul Marius Tucă este iscoditor din calea afară şi după ce a aflat în ce limbă visează PP, acum vrea sa afle şi în ce limbă gândeşte. Răspunsul vine pe banda rulantă a interviurilor care nu spun decât vorbe e bilingv! Formidabil, în gândire la fel ca-n vise, aşa-s marii scriitori. Şi nu numai atât, PP face diferenţierea între nuanţele interesante pe care le are limba română faţă de altele, dându-ne  exemplul clasic, mereu folosit, al cuvântului dor fără echivalent în alte limbi şi mai departe ne vorbeşte despre un anumit simţ al sexualitaţii, foarte bucureştean pe care îl va folosi in versiunea engleză intitulată The Last Disident! Zăpăcitor! Va fi vorba de ultimul disident al sexualităţi bucureştene sau va fi ultimul disident, înscris, pe lista fără de sfârşit de douăzeci de ani de când Ceauşeştii au fost executaţi în stil KGB. În altă ordine de idei, ştiam că bucureştenii au tot felul de simţuri suplimentare faţă de noi, provincialii, dar până acum nu am citit că au şi un simţ al sexualităţi, foarte bucureştean! Şi Marius Tucă nu insistă cu întrebările pe această pistă, să mai aflăm şi noi câte ceva de la PP, doar e a senior-citizen (are peste 65 de ani) şi pare plin de acest simţ foarte bucureştean (The megasex, nu?!). Din Supleantul nu am aflat decât banalităţi de bloc bucureştean, dintre care la un moment dat, un personaj spune: Mă fac curvă. Se caută cadre noi, se elimină şi aici înapoierea României. Nu-i greu, tot ce trebuie să-nveţi e să sugi şi să oftezi  (pag.113 ). Acesta-i simţul bucureştean, asta-i practica simţului!?! Exagerez, PP poate fi şi grav în Supleantul (care pe americăneşte va fi tradus The Last Disident) citiţi: românca e o femeie nepregătită pentru sex ori pentru romanţă (pag.109) şi înşiră nişte motive ce în sute de ani au fost aproximativ la fel pentru femeile lumii, ma rog, poate cu excepţia neamului soţiei sale, Iris Friedman. Penibil, erotoman acest ultim venit printre sutele de mii de disidenţi bucureşteni, care in Întoarcerea scrie: hormonii colcăiau în mine (pag.126 ), normal la vîrsta aceea, dar de obicei nu se pun pe hîrtie! Două pagini mai încolo, descoperim că îl colcăiau şi grosolăniile insultătoare la adresa României: mi-am văzut ţara de baştină  într-un mod destul de original: ca pe o emulsie de patru lichide, care erau eroismul, trădarea, moartea şi sexul. Sexul le ţinea laolaltă pe toate. Bravo disident, şi America din ce lichide e formată?!

Mai departe dăm peste ce toată bucureştenimea ştie şi spune, cum că Marius Tucă nu citeşte nimic, el doar vorbeşte şi se tutuieşte cu PP, să vadă telespectatorul cât e el de mare, vorbind ca americani cu you, nu ca la Caracal cu ‘mneavostră sau cu mata. Păi din cauza folosirii pronumelor de politeţe am avut probleme cu intratul  în NATO şi UE, ştie orice talkative de talk-show din televiziunea bucureşteana. Întrebarea cu tu s-a legat de ce efort literar a făcut PP să scrie Supleantul în româneşte după 30 de ani. La care PP răspunde nu mă  îndoiam că aş putea scrie un text de proză substanţială, lung. Nu ai înţeles întrebarea, draga disident, el, Tucă-Tucă, nu te-a întrebat de substanţă, pe care eu cititorul nu am găsit-o, nici de dimensiuni, ci de efort. Simplu, cum zicea tatăl Dvs. După care, Marius Tucă se repede cu eu am crezut foarte tare – nu moale, ci tare ca piatra –  că poţi să scrii văzându-te cât de pasionat eşti de limbaj şi de limba română. Extraordinar, chiar aşa nea-Tucă, cine a mai văzut vreodată  un Popescu pasionat de limbajul român!! Şi PP, ca o primadonă de music hall, îi mulţumeşte de compliment  şi înfoindu-se  îi povesteşte o conversaţie comică de la Cluj. Clujenii-s comici, mai ales universitarul în ziaristică Ilie Rad, care săracul de el, s-a dat şi peste cap sa-i facă o primire triumfală, ala aria triumfală, la Cluj în toamna 2009 şi mulţamul a fost că PP nici nu i-a reţinut măcar corect numele. Păcat de Ilie Rad, îmi pare rău de el mai ales după ce mi-a scris, într-un mesaj, că a citit Întoarcerea cu sufletul la gură… universitar clujean ce să-i  zici, că numai adolescentinele citesc romanele de dragoste cu sufletul la gură. L-a răsplătit  PP.

Revin la Marius Tucă care începe o altă întrebare cu Tu încerci acum să traduci în româneşte termeni în engleză… Adică cum… nu are importanţă, fiindcă  PP zice că se poate şi mai departe, vorba lui Nea Mărin, dă cu mucii în fasole, citiţi: Pentru noua mea carieră de scriitor în limba română … ceea ce înseamnă ca, abia în viitor va fi scriitor în limba română, lăsându-ne încurcaţi cu ideea că  în trecut el a fost doar un supleant în limba română, nu scriitor român. Fără să ne mai dea  alte detalii despre noua lui carieră de scriitor în limba română, revine mereu şi mereu la „Prins” si „Dulce ca mierea” când noi, cu sufletul la gură, aşteptam de la Domnia Sa să ne spună câte ceva despre marea sa carieră, de peste treizeci de ani în limba engleză, despre operele sale în limba engleză, unde le putem procura, citi. Aşteptăm să ne spună ceva, ceva din activitatea sa de disident, a folosit limba engleză sau limba româna, sau a fost bilingv. A scris articole, eseuri, a participat la manifestări ale romanilor? Doar din 1978 până în 1989 a fost timp destul sa-şi manifeste şi să sprijine disidenţa română din Statele Unite, dacă şi aşa vrea se consideră The Last Disident, ceea ce realistic şi istoric este un non-sens fiindcă disidenţi au fost dintotdeauna şi vor fi întotdeauna! Rămîne valabilă doar varianta ultimul dintre disidenţi ( the last among disidents).

Să rămînem tot la datul cu mucii în fasole, citiţi În  Supleantul am putut să scriu exact cum ţineam minte lucrurile. Mulţi, chiar dintre admiratorii lui PP, nu cred acest lucru. Pentru aproape toţi, câţi au citit Supleantul, volumul nu a fost  decât o ficţiune facilă, vulgar-erotică, Hollywood-style, pentru cititorii săi fideli a fost un şoc neplăcut. Cât mă priveşte pe mine, cititorul lui din trecut şi de astăzi, îl compătimesc cât a decăzut iar în noua lui carieră de scriitor în limba română, mai devreme sau mai târziu se va izbi de critica analitică dură nu cea de complezenţă alexştefanească.

Spre finalul interviului, întrebările şi răspunsurile contrazic pe cele anterioare, PP ajunge la explicaţia că sunt doi scriitori Petru Popescu, că: Aventura mea cea mai importantă ca scriitor este că am fost scriitor în limba româna, apoi a trebuit să mă transplantez, după care am redevenit scriitor în limba romănă şi tot zig-zagul acesta de vorbe fără temei PP îl consideră un alpinism fără coardă, fără să ştii unde te duci, pe ceaţă. Asta cu dusul şi pierdutul în ceaţă i se potriveşte de minune! 

CORNELIU FLOREA (IANUARIE 2010,                 WINNIPEG – CANADA)