Casa Memorială Gib Mihăescu

Casa Memorială Gib Mihăescu

Autor: Ion Nălbitoru

Doamna Daciana (Floroiu după soț) este nepoata directă a lui Gib Mihăescu. Mama ei a fost fiica lui Gib, dar el a murit când ea avea doar doi ani.

Această casă, care fusese naționalizată, a fost recuperată și renovată în 1973.

Părinții doamnei Daciana au fost Ioana și Gheorghe Pavel. Tatăl său fiind profesor de istorie.

În 1973, după ce au recuperat casa de la stat, prin cumpărare, familia Pavel a pus bazele amenajării unei camere memoriale a scriitorului. La început au întâmpinat greutăți pentru obținerea  avizelor necesare. S-a ajuns chiar până la ministerul culturii. De artă s-a ocupat tatăl Dacianei care a organizat multe simpozioane, cu oameni de seamă, cu președintele uniunii scriitorilor.

Dar mama Dacianei s-a prăpădit la o vârstă destul de tânără, la 44 de ani, ca și tatăl ei, Gib.

Tatăl ei, Gheorghe Pavel, toată viața a încercat să păstreze memoria lui Gib Mihăescu și să-l facă și mai cunoscut prin tot felul de acțiuni culturale, care se puteau face la acea vreme.

Există și o fundație înființată tot de domnul Pavel, Fundația Culturală Gib Mihăescu, care este și în prezent, deși cu mai puțină activitate deocamdată, pentru că sunt fonduri mai puține.

Doamna Daciana ne mărturisește:

Casa lui Gib Mihăescu  a avut o istorie. A fost naționalizată de comuniști. Bunicului, care mai trăia cu cele două fete minore, i-a fost îngăduit să se mute undeva, cu două camere, și tot ce avea aici depozitat, inclusiv niște colecții de cristaluri, și alte lucruri pe care a trebuit să și le depoziteze undeva  în pod. A ținut să ia din această casă tot ceea ce era de valoare, obiecte și manuscrise ale lui Gib, ca să nu se piardă.  Astfel a reușit să le păstreze și să le avem și în ziua de azi.

Și această lunetă de aici, din cameră, și manuscrise și corespondență sa le-a salvat. Casa a fost renovată și cu ajutorul lui Zaharia Stancu, care între timp devenise președintele uniunii scriitorilor, și  fusese coleg cu Gib. Unul din părinții mei, a reușit să intre în posesia casei, dar cu condiția s-o cumpere de la stat. Așa era politica de atunci, nu i-a dat-o gratis.

Noi încercăm să păstrăm vie memoria lui Gib, a bunicului meu, atât cât ne stă în putință. Sperăm mai mult într-o colaborare cu autoritățile din prezent. Poate alte orașe nu au un reprezentant de seamă așa cum îl avem noi pe Gib și totuși știu să valorifice orice. Autoritățile ar putea să ne ajute șă-l facem cunoscut mai mult prin Ministerul de Cultură.

De când sunt eu, nimeni nu ne-a contactat de la Comisia de Cultură, să vină și să ne propună să facem un eveniment, să organizăm ceva, să facem niște pliante, să-l mediatizăm.

La rândul său, Marian Bărăscu, Președintele Asociației Rusidava Culturală din Drăgășani, ne declară:

Construcția casei începe în 1918, perioada în care Gib Mihăescu este demobilizat din Armată și se îndreaptă către București, la facultate.

Înainte de a fi înrolat în armată, în tinerețe, el a fost un rebel, căci tatăl său, avocatul Mihăescu, îl întreținea cu bani, iar el trecea cam rar pe la facultate.

Dar după război, după 1918, și-a dat diferențele.

Gib Mihăescu a luptat la Mărăști, Mărășești și Oituz pe linia întâi și chiar LINIA ÎNTÂI se numește debutul său literar.

Gib Mihăescu este un brand al orașului Drăgășani. Unde merg prin țară și află de unde sunt, toți îmi zic: Aaa, de unde-i vinul acela bun, de Drăgășani! Dar care sunt intelectuali îmi zic și de Gib Mihăescu.

Schițele, nuvelele, romanele, teatrul scrise de Gib Mihăescu, adică toată opera sa, ar trebui adunate într-un volum și când vine cineva la primărie, un ministru, un înalt demnitar sau om de cultură renumit, să i se ofere această carte. Și acea carte să fie expusă și la Casa Memorială Gib Mihăescu. Vin în oraș de la Uniunea Scriitorilor, conferențiari, profesori universitari, unii chiar și-au dat doctoratul cu tema Gib Mihăescu. Deci este un brand să ai această carte în oraș.

În perioada interbelică a fost unul dintre cei mai citiți scriitori. Apoi a venit o perioadă când romanul Rusoaica a fost interzis.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai scriitorului, și au  luptat împreună pe front, a fost Gogu Stoian.

Din păcate, oficialitățile nu sunt interesate de valorile orașului lor. Anul acesta (2025) am coordonat o antologie „In Memoriam Gib Mihăescu – 90 de ani de la intrarea în eternitate”, pe care am și finanțat-o, pentru că pe cei de la Primăria Drăgășani nu i-a interesat… Nimeni de la primărie sau din consilierii locali n-a fost prezent la lansarea acestui volum, la Casa de Cultură din Drăgășani, pe 20 octombrie, ziua în care Gib Mihăescu a trecut în neființă…  În schimb pe 19 octombrie, pe banii contribuabililor, au făcut mare „festă”, care n-a avut nicio legătură cu scriitorul interbelic drăgășănean… Este deplorabil ce s-a întâmplat…

Gib Mihăescu a murit la 41 de ani, de tuberculoză, boală pe care a avut-o din timpul războiului, dar pe acea vreme nu  se găsea un tratament adecvat.

Gib Mihăescu a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Drăgășani.

În camera rezervată scriitorului se află biroul său de lucru, trei vitrine în care se află  manuscrisele autorului, o lunetă adusă de la Paris, pe pereți tablouri cu Gib, biblioteca, dar și un portret al acestuia.

Pentru toți cei care sosiți ca turiști în municipiul Drăgășani, sau să participați la diferite evenimente culturale, vă recomand să vizitați și Casa Memorială Gib Mihăescu!

Foto. Ion Nălbitoru