Alte însemnări

Alte însemnări

Autor: Dorin Nadrau (Grand Rapids, Michigan)

Inevitabilele comentarii iscate de publicarea articolului meu „Din însemnările unui (alt fel de) imigrant” mi-au consolidat dorinţa de a continua relatarea impresiilor pe care mi le-am format în perioada de susţinută preocupare de integrare în sistemul american.
După cum am promis, voi destăinui în cele ce urmează câte ceva despre patriotism şi America, de fapt câteva gânduri fundamentate pe ceea ce simt acum, după patru ani de la aterizarea mea pe tărâm american.
Mă simt obligat să precizez de la început că sunt conştient că nu e chiar uşor să vorbeşti despre patriotism atâta timp cât în ţară cuvântul „patriot” a fost politizat şi, din păcate, este deseori agasant, făcând parte din categoria de noţiuni compromise în conştiinţa oamenilor de propaganda dictaturii ceauşiste. Dar, cu toate că subiectul este destul de contondent, voi risca, subliniind că mă voi referi doar la ceea ce cred eu astăzi despre această nobilă trăsătură de caracter a majorităţii românilor.
Eu nu pot să mă consider un mare patriot şi nici nu mă pot lăuda că sunt un adept conştient al naţionalismului, dar pot afirma cu tărie că nu ştiu cum se face dar simt că mi se ridică sângele în cap când aud pe cineva că spune ceva rău despre România şi atunci fac eforturi să fiu calm şi mă îndârjesc să demonstrez că lucrurile nu stau tocmai aşa.
În opinia mea, patriotismul înseamnă mult mai mult decât ceea ce înţeleg unii care obişnuiesc să şi-l manifeste fluturând tricolorul în faţa casei sau postându-l mereu pe facebook sau răstindu-se la lume că sunt români. Cred, de asemenea, că nu eşti patriot doar uitându-te urât la vecinul de altă naţie sau afişând cu orice ocazie dragostea nemarginită pentru sarmale, mici, cozonaci şi pălincă.
Eu ţin legătura permanent cu ţara, cu prietenii şi rudele, prin internet, citesc zilnic presa din România şi, nu în ultimul rând, iubesc să fac cumpărături la magazinele care comercializează produse româneşti. În familie, păstrăm tradiţiile din România, ţinem sărbătorile religioase şi nu renunţăm la gastronomia românească, „ca pe la noi”. În treacăt fie spus, am observat că gastronomia românească este foarte apreciată de cei care au avut prilejul să guste mâncăruri româneşti.
Îmi creşte inima de bucurie să constat că majoritatea românilor din America sunt oameni serioşi, foarte laborioşi şi devotaţi meseriei sau profesiei şi să descopăr că mulţi români au o mentalitate superioară unora născuţi aici, mentalitate lipsită de pretenţii exagerate şi de obsedante prejudecăţi. Sunt mândru ori de câte ori aud despre români care sunt mai calificaţi şi mai întreprinzători decât unii dintre colegii lor americani, în contextul muncii lor.
Mulţi americani nu ştiu prea multe despre România, dar un lucru deosebit de important ce merită a fi semnalat este că aici în Statele Unite românul nu este identificat cu hoţ şi cerşetor ca în multe ţări din Europa. Cunoştinţele americanilor sunt destul de reduse atât despre România, cât şi despre alte ţări. Este îmbucurător totuşi că în ultima perioadă, datorită vizitelor unor personalităţi politice, precum şi ale studenţilor americani în România, interesul pentru ţară şi turismul românesc este în creştere. Sunt fericit să constat că americanii care au avut contact cu români din America au o părere bună despre români, apreciindu-i în general ca fiind competenţi din punct de vedere profesional, muncitori, ospitalieri şi generoşi, străluciţi în informatică. Este de apreciat că de multe ori poţi constata că faţă de multi americani, românii au cunoştinţe generale mai vaste şi cunosc şi vorbesc fluent mai multe limbi.
Nu agreez atitudinea multora care confundă patriotismul cu festivismul sau cu a acelora care pun semnul egalităţii între patriotism şi naţionalism. De asemenea, detest părerea unora care cred că este suficient să menţii legătura cu România, să te lauzi cu tradiţiile culturale şi să consideri că tot ce e românesc e superior.
Eu cred că înainte de toate pentru un imigrant, a fi patriot înseamnă să fii o persoană apreciată, remarcabilă, atât în ce priveşte activitatea profesională, cât şi viaţa personală, viaţa de familie. Este indiscutabil că reuşitele imigrantului, întregul său comportament, fac parte din imaginea României.
Din observaţiile acumulate în perioada scursă pot afirma cu certitudine că într-o covârşitoare majoritate a fi român se suprapune cu a fi o persoană dedicată şi, mai ales, deosebit de responsabilă în îndeplinirea jobului.
Se impune să remarc şi faptul că am descoperit, nu fără uimire, ca dificultăţile pe care incontestabil le comportă emigrarea, terapia emigrării care nu exclude deseori unele traume, distanţa faţă de România, îi fac pe mulţi români să devină aici mai patrioţi, înţelegând prin patrioţi pe cei care au o afinitate profundă şi consecventă faţă de ţara natală.
Cât despre manifestarea patriotismului în ţară în perioada actuală, nu pot să ascund faptul că pe mine mă revoltă că acesta este serios afectat de o reală şi evidentă pendulare, de multe ori, între complexe de inferioritate şi de superioritate. Consider că obsesia unor necesare evaluări, validări şi aprobări din partea vestului atotputernic diminuează mult dimensiunea acestui simţământ al românilor care de-a lungul istoriei au dat patrioţi adevăraţi.
Se cade evident să menţionez că precedentele opinii exprimate sunt strict personale, sincere şi desigur influenţate de nostalgia pe care orice imigrant o poartă mereu în el pentru că ea reprezintă tot ce a lăsat în urmă… Sunt sigur că ele vor fi mult mai bine înţelese de un imigrant, adică de unul dintre românii din ce în ce mai numeroşi a căror viaţă în străinătate face parte şi din istoria actuală a României, fiind de necontestat că românii din diaspora reprezintă astăzi o forţă ce creşte de la o zi la alta…
Considerentele mele despre America au ca punct de plecare convingerea că adaptarea la sistemul american impune de la început conştientizarea redefinirii identităţii dictate de necesitatea absolută de a exista şi funcţiona într-o nouă societate, practic, într-o cultură nouă şi un mediu nou şi total diferit.
Ceea ce m-a impresionat de la început la americani a fost spiritul lor pozitiv. Americanii te primesc bine, sunt neconvenţionali, prietenoşi, deosebit de pragmatici, fiecare îşi face treaba, iar tu eşti obligat să ţi-o faci pe a ta.
În totală contradicţie cu mentalitatea fatalistă a comunităţii din care veneam, potrivit careia „se poate şi mai rău”, am descoperit o abordare senină şi, mai ales, optimistă: „don’t worry, be happy”. Şi în America au oamenii probleme, dar îţi zâmbesc pe stradă.
M-a impresionat de la început acel „how are you” cu care eram întâmpinat peste tot atât de cunoscuţi, cât şi de necunoscuţi, precum şi acel „take care” spus la despărţire. Compasiunea, tristeţea falsă şi neîmplinirea, invocate reflexiv în ţară sunt în totală contradicţie cu ceea ce am întâlnit aici. Dacă pe un american, chiar dacă este cu un picior în groapă, îl întrebi ce mai face, invariabil îţi va răspunde automat „great”. Explicaţia este pe cât de simplă, pe atât de decenta: grija de a evita a te face părtaş la necazurile şi greutăţile lui.
Nu mi-a fost uşor multă vreme să mă obişnuiesc cu spiritul locului fundamentat pe economia de limbaj, comunicarea cu care eram obişnuit înainte fiind profund marcată aici de un strict formalism şi de o exagerată politeţe.
În altă ordine de idei, mă conving pe zi ce trece că America este un loc care îţi oferă multe, dar îţi cere pe măsură. Este un spaţiu care stimulează şi încurajează creativitatea şi recompensează în consecinţă.
Nici aici nu e totul în roz, nimic nu pică din cer, nimeni nu vine la tine. Tu trebuie să ştii ce vrei clar, practic şi transparent. Şi cred că mai trebuie să fii şi un pic diplomat, fiind evident că un eşec te marginalizează. Adaptarea la mentalitatea muncii, corectitudinii, punctualităţii, precum şi adaptarea la respectarea regulilor şi legilor (multe dintre ele foarte severe) sunt fără îndoială condiţia „sine qua non” a integrării în sistemul american.
Trăiesc în interiorul unui mecanism extrem de performant şi totodată exigent, bazat pe eficienţă şi competiţie, sistem care, le place unora sau nu, asigură Americii continuarea marşului triumfal prin istorie şi prin lume. Societatea americană este una care apreciază partea raţională mai mult decât pe cea emoţională, ceea ce îl poate face vulnerabil pe un om cu un temperament latin emotiv.
Fiecare român care emigrează are propria sa experienţă. Unii sunt extrem de adaptabili, indiferent de schimbările cu care se confruntă în viaţă, în timp ce alţii sunt în permanenţă urmăriţi de nostalgia şi regretul pentru locurile părăsite. În ce mă priveşte, eu fac parte din prima categorie. Nu pot să nu amintesc totuşi că adaptarea şi viaţa de aici m-au schimbat mult. Îmi place să ascult, să observ şi să respect toate diferenţele care dau culoare şi nuanţe „melting-pot”-ului american. Mă conving tot mai energic că m-a molipsit atitudinea pozitivă a americanilor, în sensul că văd mai mereu schimbările în bine şi ignor cu uşurinţă ce mă deranjează.
În fine, pot să afirm că nu regret stabilirea mea în Statele Unite şi că sunt mulţumit de condiţia mea socială, ceea ce nu înseamnă totuşi că fac baie în şampanie… Sunt împăcat cu mine, Dumnezeu le-a aranjat pe toate. Mă gândesc adesea la România, dar când sunt acolo mi-e dor să revin aici şi abia aştept să cobor din avion şi să mă întâmpine vameşul cu „Welcome home!”….

Foto. Dorin Nadrau