JURĂMÂNTUL

Elena ARMENESCU

Acum, în prejma Sfintelor Sărbători de iarnă, când trupul cere mai multă odihnă şi relaxare iar sufletul mai multă lumină interioară, tocmai pentru că lumina Soarelui se micşorează (pentru noi cei din emisfera nordică), simţim nevoia acută uneori de a răspunde unor întrebări existenţiale.
Ştim cu toţii că omul este o fiinţă trinitară, adică este formată din Trup, Suflet şi Spirit. El se află aici în această lume duală pentru a se desăvârşi cum ne reaminteşte îndemnul cristic „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru desăvârşit este”.

Dacă ne gândim bine la rostul noastru pe pământ ajungem la concluzia că Omul are o menire a sa personală, o menire socială şi o menire universală. Cum am traduce această menire? Ţinând cont că el reprezintă încununarea Creaţiei şi este singura făptură pământeană înzestrată cu raţiune, făcută „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” adică întâi gândeşte apoi materializează gândurile în limita impusă de Creator (exemplul cel mai simplu când proiectează o casă, o vede mai întâi mental, apoi face proiectul şi în cele din urmă o construieşte!) suntem de acord că el are menirea de a se spiritualiza pe sine şi de a spiritualiza materia (prin artă!). Acestea fiind zise, este cazul să ne răspundem şi la următoarele întrebări: Cine suntem? Ce suntem? De ce suntem aici?
Noi oamenii, suntem fiinţe spirituale, născute din iubirea divină, necondiţionată şi înzestrate cu înţelepciunea divină. De aceea trebuie să ne asumăm rolul de co-creatori în Univers şi să trăim ca adevărate Fiinţe de lumină spirituală. Din neştiinţă omul s-a denaturat moral şi etic, şi-a pierdut adevăratele valori, şi-a umbrit mintea şi trăirile pure cu deşertăciunile lumii reducând Lumina interioară, esenţă (sâmbure) din lumină Divină, a lăsat loc pătrunderii întunericului în care sunt dezlănţuite patimile, desfrâul, viciile şi în paralel, asaltului bolilor cauzate de necugetare şi îndepărtarea de Dumnezeu.
Care este datoria noastră?
Să învăţăm să ne depăşim limitele şi să avem puterea de a ne schimba şi transformă viaţa prin asumarea de noi valori universale şi spirituale! Să învăţăm să aprindem din nou Lumina Vieţii în inimile noastre şi să ne respectăm şi să ne bucurăm unii de alţii! Spiritualitatea va apărea pentru fiecare dintre noi, atunci când vom fi pregătiţi cu adevărat de a primi Lumina Iubirii Divine, atunci când vom fi conştienţi că suntem una cu Conştiinţa Divină. Depinde de fiecare dintre noi cât de mult ne deschidem inimile pentru a primi lumina vieţii, lumina înţelepciunii şi lumina iubirii sfinte. Precum Lumina este din Lumină Divină, Omul este Iubire din Iubirea Divină! Doar trebuie să conştientizăm acest adevăr!
Medicii sunt cei chemaţi să-i ajute pe cei căzuţi, aflaţi în neputinţă temporară sau terminală. Ne punem întrebarea: cum trebuie să fie un medic din punct de vedere moral şi al pregătirii profesionale acum când mai mult decât oricând se impune să lăsăm deoparte criza sistemului sanitar considerând că a sosit momentul şi trebuie să ne trezim la realitate, la adevărul adevărat şi universal? Pentru că medicii sunt chemaţi să conlucreze cu Dumnezeu la vegherea vieţii, pentru că li s-a dat acest privilegiu, adică mult, mult li se cere!

Jurământul medicului
Chiar când credeam că mesajul despre valorile universale de tip antic şi renascentist trebuie să le caut doar în rafturile cu cărţi vechi, rare, am avut prilejul să citesc „Jurământul Medicinei Supreme – Medicina Naturală” formulat de Mario Michelangelo Stromillo.

Jurământul acesta este fascinant, atotcuprinzaror, aminteşte şi îmbină toate calităţile profund umane, virtuţile de care trebuie să dea dovadă – nu doar să le posede! – Un medic creştin adevărat care şi-a ales de bunăvoie să-şi pună întreaga viaţă, toată energia mentală şi puterea de muncă în slujba aproapelui aflat în suferinţă, în impas. El trebuie să fie şi să rămână conştient că Dumnezeu Creatorul este cel ce vindecă prin – mesagerul, misionarul, alesul său.
Medicul trebuie să cunoască remediile oferite de Natura Mamă – aflate în ceea ce ne pune Ea la dispoziţie: plante (cu rădăcini, frunze, flori, seminţe) apa, aer, pământ (argila) etc. Care au în ele forţele vindecătoare (substanţe biologic active ori au puterea de a instaura fenomenul de biorezonanţă cu diversele noastre organe interne prin diverse mecanisme)
Textul Jurământului este de o rară frumuseţe semantică, conceput după modelul iluştrilor oratori antici, în discursul cărora Cuvântul era viu, avea Forţa miraculoasă de a mişca energii (inclusiv cele vindecătoare în cazul medicilor). În multe universităţi, absolvenţii facultăţilor de medicină prestează la sfârşitul studiului jurământul lui Hippocrate! Lăsăm cititorului în continuare, bucuria lecturii acestui Jurământ:
„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea:

•  Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.

•  Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.

•  Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi bună stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.

•  Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.

•  Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.

•  Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.

•  În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.

•  Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

•  Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”
Atunci când medicul este înzestrat de Sfânta Natură şi cu o voce de o anumită vibraţie, care poate lua tonalităţi diferite în funcţie de ceea ce doreşte să obţină (alinare, încurajare, mângâiere, încredere sau autoritate, impunere în unele cazuri) iar cuvintele sunt rostite incantatoriu – ca în descântecele practicate de medicină zamolxiana pe care le găsim şi azi folosite în mediul rural – avem vindecarea asigurată.

—————————————————————————————

Din gândurile copiilor:
„Călugării şi-au făcut meserie din rugat pentru ca ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu.” (9 ani)

„Călugării nu sunt aşa de vorbăreţi pentru că dacă îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obişnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)

„Biserica e sfântă şi rămâne sfântă chiar dacă intră în ea mulţi păcătoşi, că biserica de aia e făcută, că păcătoşii care intra să-şi facă acolo antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)

„Dumnezeu se înţelege mai uşor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele ca nici n-ai unde să stai.” (10 ani)

„Biserica nu iubeşte plăcerea, că plăcerea îţi aduce să spui mereu că mai vrei, pe când mulţumirea îţi aduce să spui că-ţi ajunge.” (9 ani)

„Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, ca atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primeşti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum arată cadoul pe care îl primeşti pentru că îţi strică toată ziua.” (10 ani)

„Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcate.” (10 ani)

„Preoţii vin în casele oamenilor înainte de paşte şi Crăciun ca să sfinţească toate camerele, că le curăţă cu aghiazma care e un foarte bun detergent împotriva dracilor.” (11 ani)

„Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare şi să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)

„Cei care nu-l găsesc pe D-zeu sunt cei care îl căută din interes.” (12 ani)

„Milostivul e rar că mila n-o găseşti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivată.” (14 ani)

„Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu.” (10 ani)

„Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru ca trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei.” (13 ani)

„Sfinţii au aureola rotundă şi nu pătrată ca să nu facă vreun rău nici măcar din greşeala – că poate cine ştie, când se ridica la cer, să nu înţepe cu vreun colţ o pasăre în zbor.” (13 ani)

„Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul.” (15 ani)

„Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii la fel, că dacă te desparţi de El şi mai târziu te întorci la El, nu ţine supărare şi te ajuta la fel ca şi pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)

„Inima bate, bate până se stinge, ca inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, el ţi-o aprinde din nou în Cer.” (9 ani)

„Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, pentu că ar fi ca şi când mi-ar cere să-mi schimb părinţii.” (9 ani)

„Dacă îi ascultăm atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se laudă, pentru că nu le este gata capul.” (11 ani)..

—————————————

Dr. (med) Elena ARMENESCU

Bucureşti

29 decembrie 2013