ZIUA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE SAU ELIBERAREA MINŢII PARLAMENTARILOR

Iată că întâmplarea, prin cine ştie ce binecuvântată coincidenţă, ne aminteşte astăzi 29 august o tristeţe mai veche. Prin care putem trage mai întinse în timp concluzii, decât din lipsita de concluzii stare naţională, lăsând în ceaţă până şi finalul acestei suite de articole despre ultimul referendum naţional.

La fel de lipsită şi covârşită de perfidia bâlbelor procedurale ca şi rezultatul îngropat în sforăria mascaradei de pseudodezbateri pe formalităi. Provocare folositoare relei credinţe politice dar pe care, din păcate, au acceptat-o cu naivă ignoranţă mulţi confraţi din presă care s-au pretat la filibusterismul formalismelor lansate ca diversiune, lipsit fiind de altă menire decât să ducă electoratul cu vorba. Să-i lase impresia că situaţia tot mai gravă pentru el se discută când, de fapt ea se escamota îngropându-se definitiv sub gigamiliardele de vorbe inutile, despre proceduri inutile sau, uneori, chiar inexistente, inventate ad-hoc. Adică proceduri lipsite de procedură care ne-au ocupat două luni viaţa într-o discuţie despre neant, cu unicul scop de a ne arunca în neantul din care să nu mai apucăm nici a trăi în democraţie, nici măcar a şti cu adevărat ce este aceasta.

Pentru că astăzi, exact la două zile de la ruşinea reînvierii mortului la Cotroceni, ar fi trebuit să fie zi de mare praznic naţional, sărbătoare de aleasă simţire românească, bucurie a evocării unor mari momente din afirmarea noastră naţională şi chiar prilej sfânt de întărire a legăturilor de sânge, credinţă şi cultură a românilor de pretitutindeni, prin propusa, încă din anul 2007 a SĂRBĂTORII NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE!

Da, încă din anul 2007, luând pildă de la fraţii noştri basarabeni care au o asemenea mare sărbătoare (şi şi-o cinstesc an de an în ciuda unor opresiuni bolşevice exercitate mult mai direct, mult mai brutal şi chiar duşmănos faţă de românism, blestem care la noi nu are cum se manifesta decât atunci când un preşedinte demis se bucură de sprijinul duşmanilor din afară), un grup de oameni cu simţire patriotică am propus extinderea acestei sărbători la tot spaţiul românesc. Am propus cântarea ei cu glasul românilor de pretutindeni; am propus legiferarea cinstirii ei cu duioşia cu care ştim să ne mângâiem limba şi s-o simţim uneori ca pe o şi mai cuprinzătoare Patrie.

Un grup de reviste româneşti şi reviste de limbă română din toate colţurile lumii au consacrat pagini şi numere întregi atât unor articole care argumentau această nevoie de trăire naţională a românilor la nivel global cât şi studii, conferinţe, articole politice, literatură şi act cărturăresc de antologare literară, prin care sărbătoream propriu-zis evenimentul, îi dădeam dimensiuni din ce în ce mai mari decât manifestările sabotate de oamenii lui Voronin, sau serbările pe care tinerii basarabeni le organizau la Bucureşti, Iaşi şi în alte centre universitare; tocmai susţinându-le pe acestea în ciuda opresiunilor bolşevice de la Chişinău şi raliindu-ne lor pentru a crea ecou în toată românimea. Primari patrioţi şi Consilii locale au organizat propriile lor manifestări în oraşe şi comune, în şcoli săteşti cu învăţători care n-au uitat trăirea simţirii româneşti a înaintaşilor întrunind ca pe vremuri clasele şi cinstind sărbătoarea în careul şcolii, în cântec şi joc, spre bucuria părinţilor şi, mai ales a bunicilor care-şi aminteau ce trăire patriotică existase cândva între pereţii modeşti unde înflorea educaţia fiilor de ţărani.

A fost un început plin de entuziasm, cu ecouri şi-n comunităţile româneşti din străinătate, dar şi între consilierii multor comune şi oraşe din ţara noastră care au concretizat fapta în decizii locale votate şi parafate pentru a institui sărbătorirea an de an de către locuitorii lor a emoţionantului eveniment evocator şi întăritor de spirit românesc.

În acest fel, anul 2008 a venit cu multe hotărâri de Consilii Locale şi de Comitete ale unor ONG-uri româneşti din ţară şi străinătate de a institui pe plan local Sărbătoarea Naţională a Limbii Române; o serie întreagă de studii de istorie, de lingvistică, de tradiţie românească şi de materiale literare dedicate evenimentului au apărut în culegeri folosite de organizatorii acestor manifestări, Asociaţia Comunelor din România, membră a Consiliului Comunelor şi Regiunilor Europei a votat o hotărâre de desfăşurare a acestei sărbătoriri care s-a întins de la Izbicenii Proclamaţiei de la Islaz la Sighetul Marmaţiei, la Luncaviţa Deltei, la asociaţii româneşti din Germania, Belgia, Canada, Australia şi a culminat, în afară de trăirea manifestărilor propriu zise, cu alcătuirea dosarului unei propuneri legislative. Un grup de senatori ai legislaturii trecute şi-au însuşit dosarul prezentat de noi, au redactat expunerea de motive, au obţinut acordul Consiliului Legislativ, ajungând până la a o supune aprobării Biroului Permanent. Dar alte preocupări care au ocupat timpul parlamentarilor au făcut legislatura respectivă să se încheie în anul 2009 fără ca Legea să ajungă la promulgare, cu toate că, în acel an, şi mai multe localităţi, şi mai multe organizaţii ale românilor din ţară şi străinătate au cinstit sărbătoarea pe plan local.

În anul 2010, de asemenea, propusa Sărbătoare Naţională a Limbii Române a fost însuşită şi onorată de tot mai multe comunităţi româneşti, în tot mai multe localităţi, în publicaţii, în instituţii de cultură, în aşa fel încât, un grup important de parlamentari a preluat iniţiativa legislativă. Ei au completat dosarul şi au reformulat expunerea de motive, punând accent pe contextul în care, tot mai multe asemenea sărbători naţionale strâng laolaltă etnici ai ţării respective şi vorbitori ai limbii lor din întreaga lume, sărbătoririle căpătând uneori un uriaş ecou internaţional de afirmare a idealurilor specifice. Obţinând toate avizele necesare, noul dosar susţinut de semnăturile a 89 de parlamentari a fost înaintat spre aprobare birourilor celor două camere în anul 2011, dar nici până astăzi lucrurile nu au mai înaintat.

Şi este de înţeles. Concluziile le poate trage singur cititorul, el însuşi martor al marasmului în care a intrat viaţa politică românească pritocind manipulaţiuni cu nume de tornadă, gen Naşpazia sau The Grean: Putea vreun parlamentar antrenat în zâzania produsă de caracterul infect al preşedintelui ţării, să mai fie atent la un deziderat cum ar fi simţirea patriotică şi trăirea ei prin limba naţională?! Puteau Birourile permanente ale celor două Camere să fie atente cu o asemenea problemă calmă şi de fond, când lupta pe ciolan le antrena în alte direcţii?!

Iată cum mascarada procedurală lipsită de orice preocupare de fond social, uman sau moral în care cu jignire ne simţim tot mai afundaţi, ajunge să anihileze chiar şi unul dintre cele mai nobile sentimente de afirmare naţională. Ca un blestem, se repetă cele petrecute dincolo, la Chişinău unde, scoţând sărbătoarea din calendar, Voronin a încercat făţiş să-i împiedice pe basarabeni a o celebra. Era pe vremea când el venea la Cotroceni onorând mituirea omologului său ce-i ajuta susţinerea europeană în realegere, cu unsprezece mii de sticle de vin. Nu ştiu cine le-o fi băut, dar gustul lor amar se simte, iată, în aceste zile când se face atâta caz de cvorum, în vreme ce, printre scandalurile întreţinute excesiv în cele două mandate prezidenţiale, nu s-a găsit loc pentru un cvorum care să legifereze 29 august ca Zi Naţională a Limbii Române. Unica sărbătoare care i-ar reprezenta pe toţi românii, din toate ţările colţurile lumii, nu pe criteriul dacă sunt înscrişi sau nu sunt înscrişi în listele electorale, ci prin limba, tradiţiile şi cultura păstrate-n bătaia inimii.

Tot mai numeroşi, cinstim această sărbătoare aducându-i din plin prinosul. Dar umbra mâhnirii nu este suficientă ca să ne ascundă neliniştea privind dreptul nostru la afirmare, câtă vreme Europa, cultivând cu precădere interesele magnaţilor ei, cochetează cu o asemenea categorie de vânzători de ţară. Şi chiar îndemnându-l pe unul să-l susţină pe celălalt, cum pretinde Băsescu că s-a întâmplat când, prin efortul său de a manevra anumite forţe basarabene, l-a umplut de voturi pe Voronin asigurându-i cel de al doilea mandat.

Ba, a mai şi declarat public faptul că Europa l-a îndemnat să facă asta. Aş fi tare curios să văd dacă, la o zi festivă a tuturor românilor în contextul în care şi-ar sărbători unitar limba, marii conducători ai Uniunii continentului nostru ar fi dispuşi să recunoască îndemnul dat guvernării unei ţări membre, de a face campanie politică pentru candidatul unui partid ce sfidează tocmai istoria acestui continent numindu-se încă „partid comunist”.

Cât despre parlamentarii noştri, măcar pentru o asemenea raţiune: De a discuta durerile noastre pe limba noastră – sper să iasă din marasmul precipitatelor lor activităţi inutile (şi inutil plătite de electorat) care neglijează atât prezentul gravelor nevoi populare cât şi diacronia afirmării noastre ca societate modernă, aruncând munca lor parlamentară în derizoriu, aşa cum vor numai provocatorii de diversiuni naţionale. Să evalueze groaznica stagnare socială şi pierdere de timp pe care a provocat-o zâzania recentă pentru întreaga ţară şi, mai ales pentru ce sunt ei aleşi ca să realizeze. Zâzania învrăjbirii românilor provocată de şi în jurul unui om care se afirmă doar prin vrajbă. Sa-şi dea seama ei, legislativul, că din asemenea motive am ajuns a nu mai avea în scaunul de garant al Constituţiei un om, ci doar un cinic tertip procedural.

Să renunţe, aşadar, la sterilele preocupări privind formalităţile care dispar odată cu incompetenţii ce le evocă, găsindu-şi timp şi pentru veşnicia Limbii Române.

Corneliu LEU

Bucureşti

29 August 2012