March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Impactul intern și extern al inculpării lui Donald Trump

9 min read

Impactul intern și extern al inculpării lui Donald Trump

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Departe de a fi văzută drept un triumf al statului de drept, inculparea lui Trump este percepută de o parte considerabilă a societății americane, dar și în exterior ca un semn de slăbiciune și de degradare instituțională, inclusiv a sistemului judiciar.

Punerea sub acuzare a fostului președinte american Donald Trump a provocat, firesc, mari valuri mediatice pe plan internațional, inclusiv la noi. Și, iar deloc surprinzător având în vedere ostilitatea din mass media occidentale (în mare parte de stânga) față de Trump, a fost prezentată de către acestea în general ca o victorie a statului de drept. „Miracolele se întâmplă”, se scria, cu satisfacție, într-un comentariu apărut în săptămânalul Der Spiegel. „Punerea sub acuzare a lui Donald Trump era așteptată de mult timp. Într-o democrație constituțională, nimeni nu poate fi mai presus de lege.” Autorul adăugând că Trump s-ar fi comportat ca și cum ar fi fost mai presus de lege, și-a folosit puterea de președinte pentru a exercita presiuni asupra sistemului judiciar și pentru a manipula rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020. În plus, mai spune el, „zgomotul pe care el și oamenii săi sunt atât de dornici să-l producă tinde să ascundă faptul că majoritatea alegătorilor din SUA l-au judecat de mult timp pe Trump și comportamentul său chiar și în absența unui verdict din partea unei instanțe de judecată. Ei nu sunt interesați să îl trimită înapoi la Casa Albă”.

Numai că e o judecată superficială și evident colorată ideologic. La o privire mai atentă, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Pe de o parte în spatele lui Trump nu sunt doar o mână de fanatici MAGA, ci zeci de milioane de americani. În ciuda atacurilor masive concertate din mass media și din partea cam a întregului establishment, inclusiv structuri de forță din stat, așa numitul „deep state”, care i-au fost împotrivă, el a obținut un scor electoral extrem de ridicat în 2016. După cum și din perspectiva statului de drept sunt mari probleme. Trump este primul fost președinte ajuns în această situație de când există Statele Unite. Unii vor saluta probabil asta drept un triumf al democrației. Alții, mai prudenți, nu neapărat dintre fanii lui Trump, au dorit să observe că e un motiv pentru care nu s-a întâmplat asta. În afara unei situații de încălcare gravă a legilor, bine documentată, un astfel de demers nu poate duce decât la tensiuni sociale și foarte probabil la acțiuni în oglindă inițiate de cealaltă parte.

S-a spus în câteva rânduri că acum s-a trecut Rubiconul. La fel cum un procuror din Manhattan, unde Democrații obțin de regulă peste 80 de procente din voturi, a declanșat acțiunea împotriva lui Trump, procurori din state dominate de Republicani ar putea găsi motive chiar mai consistente juridic să-i pună, de pildă, în viitor sub acuzare pe Joe Biden, după ce își va termina mandatul, sau pe Hillary Clinton. O mare problemă este aceea că acuzațiile aduse lui Trump sunt extrem de subțiri. Și spun asta chiar unii comentatori din mass media, precum CNN sau The New York Times, aliniate cu arme și bagaje, politic și ideologic, în tabăra Democrată. În cel mai bun caz, este vorba de o infracțiune minoră cu un termen de prescripție deja expirat. Pe care procurorul Alvin Bragg, mergând pe o interpretare creativă a legii, încearcă să o transforme într-o acuzație de finanțare a campaniei electorale. Putem avea desigur justificate semne de întrebare privind moralitatea lui Trump, care s-a încurcat cu o vedetă porno (deși el neagă asta) într-o perioadă în care Melania Trump era însărcinată, dar o plată către aceasta pentru a evita o dezvăluire publică pe acest subiect nu este un delict din perspectiva finanțării campaniei electorale, care ar fi unul federal în cazul căruia nu ar opera prescripția. Însă lui Bragg nu i-a fost greu să nominalizeze un juriu progresist într-un oraș ca New York-ul care să valideze punerea sub acuzație a lui Trump.

Mai există o altă problemă majoră în ceea ce privește urmărirea penală a lui Trump. Pentru ca legea să însemne ceva, nu numai că trebuie să fie aplicată, dar publicul trebuie să creadă că este aplicată în mod imparțial. O primă problemă de credibilitate o are chiar procurorul Bragg. Tema centrală a campaniei sale în urma cărei a fost ales a fost aceea că va obține condamnarea lui Trump. În al doilea rând au apărut în ultimii ani tot mai multe dovezi privind transformarea instituțiilor statului în arme politice nu doar împotriva oponenților, ci și împotriva criticilor incomozi. Iar cum cam toate instituțiile federale sunt controlate de Democrați, în general cei vizați au fost din cealaltă tabără.

Să ne amintim cum s-au făcut presiuni asupra rețelelor sociale pentru a bloca dezvăluirile privind laptopul lui Hunter Biden, fiul actualului președinte, chiar spre finalul campaniei prezidențiale din 2020. La acea vreme peste 50 de foști înalți membri din serviciile secrete susțineau într-o scrisoare, pentru a-l ajuta pe Biden, că în acest caz „ar fi semne ale unei dezinformări rusești”. „Analiză” care s-a dovedit ulterior complet nefondată. Mai nou, exact în ziua în care susținea o depoziție în Congres privind dezvăluirile rezultate din TwitterFiles privind presiunile făcute de către FBI și alte agenții federale împotriva celor care exprimau „opinii neconforme” în perioada pandemiei, jurnalistul Matt Taibi a fost vizitat acasă de către agenții IRS (ANAF-ul american). Prin contrast, în perioada mandatului Donald Trump, Hillary Clinton, de pildă, nu a fost acuzată pentru că în mod evident ilegal își instalase acasă un server în care erau găzduite mesaje strict confidențiale.

Această percepție privind administrarea părtinitoare a justiției, în principal împotriva lui Trump, este un lucru extrem de grav într-o democrație. Dacă publicul american încetează vreodată să mai creadă în legitimitatea sistemului judiciar, atunci totul se prăbușește, deoarece respectul pentru autoritatea acestuia se evaporă. Faptul că o majoritate dintre americani, și nu doar Republicani, sunt de părere că acțiunea lui Bragg este motivată politic ar trebui să-i îngrijoreze pe liderii Democrați și pe suporterii lor din mass media. Dar se pare că acest lucru nu se întâmplă decât de o manieră sporadică.

„Punerea sub acuzare a unui fost comandant-șef pentru acuzații din cele mai puțin convingătoare, încurajată de partizanatul unui oraș cu o majoritate covârșitoare de culoare albastră dintr-un stat albastru (albastrul este culoarea Democraților, roșul este cea a Republicanilor), arată că America a trecut un prag”, crede săptămânalul britanic The Spectator. „America se confruntă cu perspectiva ca oficialii aleși să devină oricând ținta procurorilor… Asistăm la moartea unui spațiu public guvernat de altceva decât de furia partizană. Dacă tot ceea ce îți determină vinovăția este dacă porți o cravată roșie sau o cravată albastră, atunci calea spre succes trece prin colectarea cravatelor adversarilor tăi încarcerați ca pe niște scalpuri însângerate.”

S-au făcut multe speculații alimentate și de faptul că următoarea înfățișare în instanță a lui Donald Trump va fi probabil programată pentru luna decembrie. Doar cu o lună sau două înainte de data la care ar trebui să înceapă alegerile pentru nominalizarea candidatului Republican la alegerile prezidențiale din 2024. Deci Donald Trump este pus sub acuzare pentru ceva ce a avut loc în 2016, într-un caz examinat deja de procurori federali care au decis să îl abandoneze în două rânduri, pentru ca șapte ani mai târziu un procuror Democrat să-l redeschidă. De unde și speculațiile că de fapt asistăm la un demers orchestrat chiar la vârful Partidului Democrat. Calculul ar fi acela că prin victimizarea lui Donald Trump acesta ar câștiga fără probleme nominalizarea Republicană, lucru confirmat imediat de creșterea semnificativă a sprijinului pentru el printre alegătorii Republicani. Consecința fiind eliminarea din competiție a principalului său prezumptiv contracandidat, Ron DeSantis (care nu și-a anunțat deocamdată oficial intenția de a candida) de care Democrații se tem mult mai mult. Ei consideră că Trump va fi o victimă sigură la alegerile din 2024 din cauza percepției sale negative printre alegătorii independenți.

În acest moment pare un calcul corect. Mai ales că lui Trump i se pregătesc și alte procese, în Georgia de pildă, care în teorie ar putea să atârne mai greu la alegerile din 2024 decât cel de acum care este deja considerat de mulți drept artificial, lipsit de substanță. Acesta este motivul pentru care National Review, o publicație conservatoare, avertizează că „alte cazuri care se anunță împotriva fostului președinte reprezintă un pericol mult mai mare pentru el și fac ca nominalizarea sa în 2024 să fie o idee teribilă”. Vor ține seama de asta partizanii lui Trump care sunt intens emoțional atașați de el riscând astfel să piardă în confruntarea finală? În acest moment răspunsul e mai degrabă negativ, dar multe lucruri se pot schimba totuși între timp.

Sigur, să utilizezi astfel de procedee manipulând politic sistemul judiciar, pare ceva surprinzător pentru mulți dintre cei care nu își imaginează că se poate întâmpla așa ceva într-una din așa-numitele „democrații tradiționale stabile”. Dar în lumea reală, dincolo de clișee, lucrurile arată diferit. Și în America și în Europa. De pildă Christine Lagarde, aflată în fruntea Băncii Centrale Europene, fost Director General FMI, a fost scoasă basma curată într-un proces în care fusese implicată în calitate de ministru de finanțe al lui Nicolas Sarkozy. Iar în cazul Ursulei von der Leyen, după ce a ajuns în fruntea Comisiei Europene, a fost stopată o investigație în Bundestag legată de un contract major acordat companiei de consultanță McKinsey, la care fusese angajat unul dintre fii ei, în perioada în care ea era ministrul apărării.

Un rezultat, probabil deloc luat în calcul peste Ocean, unde bătălia politică internă pare să aibă prioritate în dauna oricăror alte considerente, sunt costurile externe ale inculpării lui Trump, mai ales ținând cont de maniera în care s-a procedat. „Puteți crede ceea ce vreți despre fostul președinte Donald Trump și despre motivațiile punerii sale sub acuzare”, scria într-o postare pe Twitter Nayib Bukele, președintele Salvadorului. „Dar imaginați-vă că asta s-ar întâmpla în orice altă țară în care guvernul ar pune sub acuzare pe principalul candidat al opoziției. Posibilitatea Statelor Unite de a folosi «democrația» ca instrument al politicii sale externe s-a terminat.” Este o reacție pe care cu siguranță o vom putea auzi și prin alte părți. Și deși abordarea cu care și-a început mandatul administrația Biden vorbind despre o confruntare mondială între democrații și regimurile autocrate s-a dovedit între timp complet nerealistă, impactul negativ va conta desigur. În plus, dă apă la moară celor care pun nejustificat semnul egal între societățile occidentale, cu toate problemele lor, și regimurile brutale autocratice de la Beijing sau de la Moscova.

Mulți consideră că este un moment de cumpănă pentru Statele Unite. Faliile din societate, oricum mari, se vor amplifica. Încrederea în instituții, mai ales în justiție, este în cădere liberă. Iar impactul extern negativ nu este nici el neglijabil. Sigur, vor fi destui care vor emite opinii contrare, vor vorbi în continuare despre „cum nimeni nu este deasupra legii”. Dar, se întreabă Wall Street Journal, „ar fi fost intentat un astfel de caz împotriva oricărui alt inculpat care nu s-ar fi numit Donald Trump?”. „Este greu de evitat răspunsul negativ. În ce măsură el va afectata candidatura domnului Trump în 2024 este greu de știut. Poate că întrebarea mai bună este cum va afecta percepția publicului despre justiție.”

Îngrijorător este și faptul că ne aflăm într-un moment critic în confruntarea geopolitică dintre Statele Unite și China, în care frontul anti-Occidental se consolidează constant, în timp ce faliile interne din interiorul spațiului occidental, pe ambele maluri ale Atlanticului, se amplifică.

Foto. Alexandru Lăzescu

2 thoughts on “Impactul intern și extern al inculpării lui Donald Trump

  1. Chiar mi se pare o degradare institutionala extrem de grava, care se intampla absolut peste tot. Ma uit chiar si la cazul fratiilor TATE care au fost arestati si inchisi fara niciun temei, doar pe baza unor declaratii. E clar ca cineva controleaza aceste jocuri.

Leave a Reply to Ionut B Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.