Iarnă… frumoasă iarnă! – Poezii de Alexandrina Tulics

Poezii
Autor: Alexandrina Tulics (Wisconsin, SUA)

Iarnă… frumoasă iarnă!

Scântei strălucesc din omătul aprins,
Stele căzute din înalt-necuprins…
În alba mantie zăpada crăiasă
Strălucește-n dantele-lumini,
Țesute de mâna-măiastră.
Un roșu aprins năpustește-n zăpadă,
Cocoșul de munte cu sânge pe coadă,
Scrutează-mprejurul și scoate un țipăt!
…’I răspund păsări… departe, în sunetul strigăt.
Culmi îmbrăcate în fulgii albiți,
De iarna-n răbdare ce-n ceruri i-a nins…
Gâște agale merg prin zăpadă,
Niciodată n-a fost mai frumos în ogradă!
Coșuri de fum își spun aceeași poveste,
Parcă-s… caiere-lână sau vorbe alese,
Se-nalță spre deal, vești ca să cearnă…
Seara, umbre trimite, voalul negru să o adoarmă.
Dealul e plin de căciuli colorate,
Sănii ce omătul-ating, parcă-s de-o mână zburate!
…Ninge-nspre sus, spre alba colină…
– De ce îmi miroase a pâine și-a flori din grădină!?

Abur
(album: Pâine Din Țăst)

Se zbat în sufletu-mi atât de obosit
un braț de versuri
de mătasea zăpezii sunt îmbrățișate,
visează alb de alb în alb de cânt
când eu le-aștept din nea să se trezească.

Am înghețat sau și eu am adormit
în bratul alb al cântului de nea,
Un abur fin se risipește din ființa mea,
Sunt eu sau se înalță lin spre ceruri ,
mătasea aurie din viața mea?

Rugă în noapte
(Album: Pietre Albe)

Noaptea cântă peste dealuri,
Îmbrăcată-n negre falduri,
Raze -lună-obosite se strecoară
…Printre garduri.
În sclipiri de albă nea,
‘N diamantele cerești,
Scriu cu inima un vers,
Ție Doamne..că-l citești.
Știi că-n el este iubirea,
lacrimă ascunsă-n rază,
este albul din credință
Ce mi-ai dat ca sfântă pază.
Este pacea dăruită,
De-al Tău Duh sfânt și curat,
Și lumina din iubirea,
În care ne-ai înviat.
Se strecoară printre arbori,
Luna-n preumblarea ei,
Scriu cu inima albită,
Dumnezeului în Trei.
Mă apucă zorii zilei,
cu ochii spre ceru-nalt,
‘N mulțumiri și părtășie,
inima-i-n fiorul cald.

Visul borangicului
(Pâine Din Țăst)

Mă cheamă iile să le îmbrac
și borangicul
să-mi mângâie fața-n mătase,
colini de maci și liliac,
mă țin captivă în dorul de acasă.
Niște țărani mă-ndeamnă apă să mai beau
din ciutura ce-n țarină-i-săpată,
cu apă – lacrimă de dor ,ca piatra nestemată.
Mă uit
la urme de opinci-ncălțări purtate fără bătătură,
De cei ce-și ridicau fața spre cer,
cu rugăciuni în inima fără de zgură.
Pe urma lor mă duc și eu,
cântând cu pâinea-n plinătate,
cântări de har lui Dumnezeu,
că-n El le-avem pe toate.

Păşeşte cu mine şi-n anul venit!
(Album: Foșnet Stelar)

Păşește cu mine şi-n anul venit,
Iubite Părinte cum mi-ai promis,
Mă ţine pe bratu-Ţi, ca să nu cad
Că nu ştiu ce-i dincolo de noul prag.
În linişte sfântă aş vrea să mă duc,
Pe Drumul pe care-l cunosc
Că Tu mi l-ai deschis în Rugul Cuvânt
Să îndrăznesc şi tot pe el s-o apuc.
Înnoieşte-mi puterea şi sfânt-ascultarea,
Stropeşte-mă-n sângele-Ţi sfânt,
Dă-mi din vioara cerească cântarea
Şi Pâine când pe Drum am s-apuc.
Cu braţele pline de pâine şi sare,
Cântarea şi ruga de m-or însoţi
Şi-n anul ce tocmai intrat-am,
Voi merge-n slujire pe drumul
Ce duce spre Tine şi veşnicii.
Înnoieşte-mă-n pace şi ascultare
Cununa-nţeleaptă să-mi dai,
Să merg, să nu stau, să m-apropii
Prin faptele-ascultării
ce mă vor duce spre rai!

În Anul Nou
(Album: Fărâme de Lumină)

Mi-am aplecat genunchiu-n Noul An,
Mă simt mai nou sau sunt mai cu elan?
Nu ştiu ce va aduce anul care vine,
Dar eu, Te rog, rămâi şi-n anu’ acest’ cu mine.
Nu ştiu dacă voi fi bogată sau săracă,
Dar tot ce ştiu este căci mana-Ţi dreaptă,
Ce m-a purtat până acum în biruinţă,
Mă va purta şi-n acest an, în sfântă pocăinţă.
Mai ştiu căci…
N-am văzut pe cel neprihănit cerşindu-şi pâinea,
Şi nici pe credincios, şi drept, purtând ruşinea.
Dar am văzut căci viaţa-n ascultare,
Este belşug, şi biruinţă, şi onoare.
De -aceea, eu, Te rog pe Tin’ Părinte,
Mă ţine-n braţu-Ţi sfânt să fiu pe Cale,
Să îmi primesc din mâna Ta, Duh în cântare
Şi rugi din cer pe min’ să mă găsească
Şi-n zori de zi, şi-n… noaptea, sfânt’-cerească.

Prieteni
(Colț Stelar)

Stau înșirate la margini de drum,
umbrele pomilor, mantale căzute,
Sunt martorii-acelor ce-și povestesc
în mersul agale, viața, cele-ntâmplate
și existente, cele trecute.
Stau nemișcate în răbdări şi în surd,
preluând oftatul și greul acelui ce-i-n drum.
Absorb grimase și gânduri șoptite,
gesturi largi sau priviri obosite,
lanț de prieteni sunt umbrele-nșirate,
n-au microfoane, nici pagini cu mesaje asaltante,
N-au partid, voci ori culoare de steag.
Tot ce au… ‘ți dăruiesc pe al relaxării drumeag.
Îți dau ce-i mai bun; ascultarea, ‘nsoțirea,
pe drumul de pace pe care mergi-ngândurat și
Parcă nu te-ai mai întoarce.

Foto. Alexandrina Tulics