tête-à-tête, NIG și Raluca Neagu

NIG -Bună,  Raluca, te cunosc de ceva vreme și nu sunt deloc surprinsă de ascensiunea ta.
Scrii o poezie clară și profundă, fără artificii, cu trimiteri directe și sfredelitoare, o poezie ca un burghiu fin într-o tâmplă de care durerea nu este străină.
Vom mai auzi de tine și de poezia ta, sunt convinsă.

RN – Bună, NIG, mulțumesc pentru că te-ai gandit la mine!
Eu sunt Raluca și îmi e frică de multe lucruri. În aceeași măsură în care simt frica simt poezia.
Scriu poezie pentru că altfel nu știu cum să mă înțeleg pe mine și să pricep mecanismul de funcționare a lumii.

NIG – Ce te inspiră în scrierile tale?

RN – Mă inspiră multe lucruri, de la cerșetorul din colț la o discuție despre deraierea unui tren.
Când mă vizitează poezia, o primesc cu brațele deschise, deși sunt conștientă de faptul că dupa ce va pleca o să rămână același gol pe care toate cuvintele nu-l vor umple vreodată.
Mă emoționează muzica și mai ales poezia ritmului, de aceea în versurile mele urmez un ritm interior care poate fi un puls, o închidere de pleoapă sau un tremur al mâinilor.

Volumul meu de debut „unde se termină lumina” este dovada că în cei 4, 5 ani de când scriu m-am învățat cu tăcerea și cu întunericul.
Sunt o biată lamă de cuțit.

Raluca Neagu – Poezie

 
războiul acesta nu este al meu

deși în buzunare se rotesc gloanțe de argint și mâinile tremură
în apropierea cuțitului. războiul acesta nu este despre mine sau tine
este despre cum iubirea nu poate fi zidită în trup
și trupul asemenea unui pește alunecă
prin petrol.
nu pot să mă dezic de mine să ies în afară și să privesc de sus
toate tranșeele
pielea mea prea palidă
nu are fermoare, doar inima ca un animal lovit de mașini
așteaptă descompunerea.

azi noapte m-am visat soldat
am deschis ochii când am crezut că în apartament se aruncă grenade
tresăream ca un epileptic și ploaia cânta la fereastră
despre plânsul altcuiva

 
lobotomie

de parcă în mine cineva a aprins o lumânare
și a lăsat-o să ardă
așa trec prin toate zilele cu un miros slab de benzină
mă gândesc des că nimic nu e adevărat că oricine a făcut lumea asta
a trăit prins în iluzia unui bine mușcător

vorbim despre moarte de parcă ni s-ar cuveni
cineva își dorea azi să stăm într-un pat
și să alunecăm brusc spre un somn atât de adânc
încât îngerii să se joace în părul nostru și să ne șoptească
gata, e gata totul. s-au dus și durerea și întristarea
de mâine începi cu sfârșitul
te întinzi pe o câmpie lină și te transformi în mușchi de copac
vin la tine toți prietenii care nu-ți știu numele
își storc ochii cu abnegație
vin la tine toți iubiții și te poartă pe brațe

tu în rochie de mireasă neagră
tu ca o floare presată sub talpă
trofeul câștigat în luptă nedreaptă

ce simplu ce onest
să îți tremure genunchii în fața metroului
să te apleci pe balcon până la mijloc
să ți se facă foame și sete și să treci peste
tramvaiul flămânzilor mă așteaptă
iubirea mea: un zgomot de chei care nu deschide nimic

oricine mă găsește azi
caută cuvântul care învie
dar eu am limba umflată și mâinile moi
sunt arsă pe interior
pe umerii mei cineva a stins o țigară

caută-mă într-un cimitir de mașini
sau mai bine scrie-mi o sentința frumoasă
și lasă-mă să o semnez cu tot sângele care mi-a mai rămas.

4 fără un sfert

aș fi putut fi mângâierea care vindecă și transformă
alcoolul în agheasmă
dar nu.
tot ca o păpușa am cântat ce ai scris pentru mine
am fost cenușa, am dormit cu focul în ceafă
în secret pistoale de mărimea unui bold
îmi ținteau inima.

mă plimb pe străzi legănat ca întotdeauna
când plouă lipită de copaci aștept să devin scoarța
când bate vântul sunt ana și-ți aduc de mâncare
(uite inima asta mică, speriată ca un pui de găină, mănânc-o)
zidește-mi un mormânt frumos ca o grădină spune-mi că acum
așa se naște din mine cel mai frumos poem
că-l vei șopti femeilor tale și ele vor plânge

m-am purtat pe brațe ca pe un înecat
am închis toate luminile și m-am rugat să cadă bucăți mari de tencuială din cer
să treacă în galop caii sălbatici prin părul meu
să nu mai știu nimic despre nimicul care ești
despre nimicul care am fost
și despre dragostea ca un nisip mișcător
în care mă zbat deși am aflat
că asta nu face decât să grăbească îngroparea.