Huliganii clasei politice

Huliganii clasei politice

Autor: Ion Măldărescu   

Naţionalişti şi patrioţi De 23 de ani „Minciuna stă cu preşedinţii şi guvernanţii la masă”.[1] Când mă gândesc la viitoarele alegeri, mă cuprinde deja o senzaţie de greaţă. Din nou vom fi agresaţi şi insultaţi de acea masa amorfă şi grobiană cu declaraţii desuete, dar şi cu acuzaţiile la scenă deschisă dintre ei. Vezi bine, în această direcţie tronează, totuşi, „Omerta”[2]. Duhnind a minciună, cupiditate şi lipsă de scrupule, masă politică este continuă creştere, în detrimentul ţării şi al românilor. Lipsiţi de orice urmă de empatie şi de sentimente umane pentru ceea ce mai reprezintă bun şi frumos în ţara noastră greu încercată, aceşti ipocriţi puturoşi, fac hora rotirii la cârma ţării, sfidându-ne cu neruşinare şi tropăind cu bocancii plini de noroi în existenţa noastră. Nu au în plan decât propriile interese, acele de înavuţire instantanee. Cu neruşinare au pângărit imaginea României în lume, au subjugat poporul cu un tupeu ostentativ şi fără limite. De 23 de ani, cei care nu încă şi-au pierdut echilibrul, patrioţii, naţionaliştii, încearcă să lupte împotriva prostiei, a ignoranţei şi mitocăniei ridicate la rang de virtute. Da! Vorbesc de patrioţi şi de naţionalişti în sensul adevărat, necompromis al cuvântului. Naţionalişti şi patrioţi au fost şi Iorga, Eminescu, Goga, Antonescu, Ceauşescu… Ne este ruşine să recunoaştem? Ţara mai are încă asemenea oameni, chiar dacă au devenit „specie pe cale de dispariţie”. De 23 de ani, ei se luptă cu tembelizarea agresivă a poporului român, cu ignoranţa, prostia şi mitocănia, ridicate la nivel de artă politică. Mareşalul Antonescu – criminal, ex- regale Mihai – erou „Minciuna stă cu regele la masă…/ Dar asta-i cam de multişor poveste:/ De când sunt regi, de când minciună este,/ Duc laolaltă cea mai bună casă.” (Al. Vlahuţă, 1907) Decupându-i-se eticheta de trădător şi lipindu-i-se alta, cu rang de virtute şi onoare, o mumie, o fantomă care a bântuit prin Europa pe banii poporului român a fost transformată în erou. După actul trădării de ţară (nu de neam, că nu-I din neamul nostru, românesc), de la 23 august 1944, regimul pro-sovietic l-a aruncat ca pe-o măsea stricată. La sfârşitul lui 1947 şi-a luat calabalâcul şi „pe-aci ţie calea”, nu înainte de a se fi târguit cu Groza şi ai lui pentru renta viageră de care a beneficiat până în ’72, când Ceauşescu i-a retezat-o. Gonit ca un câine vagabond, în 1990, s-a reîntors fără ruşine ca să primească şi ce nu i-a aparţinut vreodată. Azi, beneficiază de privilegiile unui fost şef de stat, în loc să fie judecat pentru trădarea ţării. L-au cadorisit cu un pogon de „doctorate” Honoris Causa. Recent, de ziua naşterii sale, i-au pus bustul într-o piaţă pe care au botezat-o după numele senectuţii sale. Păi, pe vremea asta de criză, când nu se găsesc parale pentru o paradă militară de Ziua Armatei Române sau de Ziua Naţională a României, pentru bustul unui trădător s-au găsit. Ar fi fost mai simplu să mai aştepte: îl puneau cu picioarele într-o găleată cu ciment, apoi, pe soclu, îi dădeau cu var, şi gata statuia, în mărime naturală. Era mai economic. Ştiut-a senectutea sa cum a trăit vreodată românul? Ba şi-a mai adus şi „urmaşi la tronul din fundul curţii”, cum scria cineva. A găsit chiar un nepot de pripas pe care l-a rebotezat din Nicholas în Nicolae, ca să dea bine la români. După 66 de ani de la spectacolul dezonorant al „Tribunalului Poporului”, justiţia românească nu are curajul să pună pe rol rejudecarea mascaradei procesuale a Mareşalului Antonescu, a Lui Mihai Antonescu, a lui George Alexianu şi a lui Constantin (Pichi) Vasiliu, a celorlalte victime ale trădării senectuţii sale. Da! Preşedintelui, Guvernului României, Justiţiei(?) din România le este frică de zisele altora, aşa că au decis strâmb: Mareşalul Antonescu – criminal, Mihai – erou. Nu-i nici corect, nici drept! A venit vremea să ne luăm viaţa înapoi! În ziua de 26 octombrie a lui 2012, prezent cu anumite treburi în Capitală, ca român am rămas neplăcut impresionat, dezolat şi mâhnit peste măsură. Pe parcursul a cca. un kilometru de trotuar stăteau în aşteptare mii de oameni. Le-am privit feţele: triste, îngrijorate, deznădăjduite. Aşteptau să atingă moaştele Sfântului Dumitru. Iată gradul de deznădejde şi disperare în care, huliganii clasei politice din România postdecembristă au adus poporul român. O astfel de „coadă” nu-mi fusese dat să văd până în acea zi şi, slavă Domnului, le-am trăit şi pe cele de după război, şi pe cele din anii ’80. Clasa politică postdecembristă a reuşit să aducă o parte a poporului roman în stadiul de masă zombificată, în stare să se calce în picioare pentru o speranţă deşartă, o „atingere” divină – o „Fata Morgana” pe care nu o vor vedea realizată niciodată -, pentru un blid de fasole sau un cârnat, împărţite de slujitorii bisericii. Societatea românească a anului 2012 a fost, este ciopârţită şi batjocorită după bunul plac al huliganilor clasei politice din România, care, la comanda Washingtonului şi/sau a Bruxellului au luat frâiele democraţiei şi a dat cu ea de pământ. Prostia şi incultura sunt molipsitoare. Domnilor amatori de deputăţie şi senatorie, „nu mai minţiţi poporul cu televizorul”, nu mai batjocoriţi limba română, nu ne mai furaţi viaţa. Ajunge! Ajunge cu „Ora regelui”! A venit rândul pentru „Ora Poporului”! A venit vremea să ne luăm viaţa înapoi, iar românii să-şi recapete demnitatea! ———————————————————————-

[1] Parafrazare după Al. Vlahuţă, 1907 „Minciuna stă cu regele la masă”

[2] Mafia italiană – Legea tăcerii: „Cine-i orb, surd şi tace, trăieşte o mie de ani, în pace.”

(Art-emis)