Pana cand Domnule Escu?!

Pana cand Domnule Escu?!

Autor: Doina Popa (Dexter, Michigan, USA)

M-am intors in tara. Bucuria este aceeasi de cate ori reusesc  aceasta performanta. O numesc astfel pentru ca nu este usor sa treci oceanul, atat d.p.d.v. financiar cat si al calatoriei lungi, obositoare, insotita de stresul caracteristic. Un prieten imi spune pe buna dreptate: “Muncesc tot anul ca sa-mi pot permite un concediu in Romania”. Trista si dureroasa constatare.   

Bucuria revenirii acasa e accentuata de invitatia facuta de o prietenie indelungata, aceea de a vizita locuri mai putin accesibile spatiului meu geografic. Ma sfatuiesc cu o amica, dornica sa-mi sara in ajutor sa pornesc in peripluul oferit cu generozitate. In cei peste zece ani, ani de plecari si reveniri, am ramas mai mult in spatiul oferit de casuta parinteasca, de familia ramasa, copii, nepoti si cativa prieteni ai tineretilor mele si colegi de breasla, in mare parte pensionari. 

Ii regasesc, aceiasi, mai aureolati de albul curat al tamplelor si mai impovarati de muncile posibile (cei care mai pot), de pe urma carora sa ridice traiul de zi cu zi, pensia de-abia ajungandu-le pentru plati si medicamente.  

Dragi profesori, colegi presarati prin scoala ardeleana va regasesc pe traseul geografic al calatoriei mele, fideli pastratori ai cheilor cunoasterii prin publicatii de carti si reviste, muzee si biblioteci, actiuni culturale cu generatia tanara. Cat sunt de mandra de ei!

Amica mea, pensionara dar tanara soferita, imi ofera pe traseul de inceput de drum, serpentinele ce taie spatiul mirific, dupa care tanjeam, dar ale carui sosele pline de gropi imi amintesc cu durere ca de ani de zile nu au fost plombate: “Stai sa vezi mai incolo!” ma ameninta ea fiind o buna cunoscatoare a preajmei. Prin gara orasului meu nu trece niciun tren accelerat sau rapid, caci podul prabusit acum aproximativ doi ani nu a mai fost reparat, calatorii fiind nevoiti sa se deplaseze in orasul R pentru a calatori spre destinatiile dorite. Ironie! Nu sunt bani, vointa, putinta pentru a fi reparat un pod?! Spre gara din R, nu gasesti niciun indicator, fiind nevoiti sa intrebam din loc in loc unde se afla. Ne intampina o cladire mare, alba si aratoasa pe vremuri, actualmente inchisa si gata, gata sa se prabuseasca. Biletele se procura dintr-un chiosc asemanator unui container iar sinele sunt aproape acoperite de balarii. Ma simt dintr-odata coplesita. Amica mea imi sopteste: “Iti place, nu-i asa?!” Nu am cuvinte …Studentii nostri care pleaca spre centrele universitare din acest nod de cale ferata… Iata cum pasesc in viata. Gara este poarta de intrare intr-un oras, ce se cuvine a fi zambitoare si plina de flori in acest ceas de inceput de vara. Vagonul si compartimentul imi ofera aceiasi stare de deziluzie, pe care o incerc de la inceputul calatoriei mele. Franturi de conversatii intre calatori imi atrag atentia cu sintagme ale caror cuvinte se repeta: cheltuieli, imprumuturi, furt, hoti, sarlatani, mincinosi, etc.   

De la primul Escu si pana la actualul, minciuna, impostura si hotia au domnit si domnesc in tara.

Coboara din palat si calca cu talpa, domnule Escu.

Deschide bine ochii sa vezi de-aproape, sa-ncerci si tu rusinea ce ma cuprinde, sa simti starea in care ne-ai adus tara, batranii, copiii, aurul ei trimis altora, sa se bucure de ei, sa-i umileasca.

Simti ceva domnule Escu?!

Iesi din starea de nesimtire.

Pana cand domnule Escu?!

Doina Popa

                                                              27 mai 2010