Tâlhărie la drumul mare
2 min readTâlhărie la drumul mare
Autor: Cornel COTUȚIU
O cunoștință, de cetățenie româno-americană, a poposit la noi în județ timp de o săptămână. Prietenii au purtat-o prin zone de agrement și tradiție strămoșească, de la Anieș, Rodna și Maieru, la Beclean, Bistrița, apoi la mănăstirea Rohia.
A avut parte de „o bună întocmire a văzduhului” – cum se spune în scriptură -, dar de o stupefiantă imagine a întocmirii executiv-legiuitoare din arealul românesc.
A cunoscut oameni de toate felurile, în tren, în autobuze, în mașini particulare, pe stradă. A aflat date și fapte transmise la radio și pe canale tv. La un moment dat, am fost întrebat – amfitrion fiind – de ce aude atât de des strigătul „Hoții!”
Ziaristă, ea va scrie, desigur, câte ceva despre atmosfera terifiantă a acestor săptămâni din România. Din ce i-am spus eu, dau tiparului, deocamdată, mărturisiri personale pe tema jafului pus la cale de premierul Băsescu-Boc privind pensia cetățeanului român.
De-a lungul zecilor de ani de muncă, românul și-a încredințat, ritmic, statului o sumă de bani, încât ea, finalmente, să se convertească în ceea ce se numește pensie. Așadar, pensia nu este o pomană de la guvern, ci o sumă care i se cuvine din ceea ce a dat spre păstrare. Pensia nu e o sursă de venit, ci un avut propriu, particular, al fiecărui om ajuns la această categorie socială.
Și deodată vine un guvern impotent – dar rapace și nerușinat – și vrea să fure din proprietatea a milioane de cetățeni câte 15% lunar din ceea ce este a lor (pe motiv că statul nu mai are bani).
Cum poți numi o asemenea procedură dictatorială decât tâlhărie la drumul mare?!
Vine guvernul cu pretenția de a-și băga ghiara în banii proprii ai cetățeanului, în avutul său personal, încredințat statului de-a lungul a zeci de ani de muncă. Cum să numești procedura aceasta decât tâlhărie?
Guvernul nu are nici o scuză că a administrat cabotin, iresponsabil și mișelește venitul bietului pensionar, buzunarul propriu al acestuia.
Una (prima!) dintre concluzii (dar cea mai tristă): Constituția României a devenit un fel de hârtie igienică pentru ”cârmaciul” de la Palatul Cotroceni și ”papagalul” de la Palatul Victoria. (Vor urma alte concluzii…)
Cornel COTUȚIU
Basescu si Boc micutu” ne-or taia si din preputiu!!