April 19, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

DOINA POPA – poeme

2 min read

DOINA POPA

 

 Licenţiată a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj-Napoca  în anul 1971, activează ca profesor în şcoli din Ţara Făgăraşului, până în anul 1983 când se transferă la Combinatul Chimic Făgăraş, ca translator. Din 1989 revine şi la catedră, îmbinând cele două activităţi până în septembrie 1998 când emigrează în SUA, urmând calea uneia din fiice şi se stabileşte în statul Michigan.

Poezia Doinei Popa este, după cum marturiseşte ea însăşi, expresia simţămintelor sale,

o punte peste spaţiu şi timp, un liant între cele trei spaţii existenţiale : America – România – Canada, un triunghi unit la cele trei colţuri prin corzile invizibile ale iubirii de neam şi ţară, de obiceiuri şi de tradiţii.

POEME

 

united we stand

Conglomerat de popoare

Naţii amestecate

Într-un iureş ameţitor

Alb, roşu, galben,

Negru e-al său curcubeu.

Motociclişti, haine de piele, franjuri,

In zgomot asurzitor,

Şiruri interminabile de maşini

Flancând puhoiul

Ce revarsă pe-al drumurilor râu.

Rulând, stând,

Maşini, ţarcuri întregi.

Ţigări, droguri, marunţişuri,

Alcool, mâncare, arme,

Preaplin.

In suflete lipsă de soare.

In ţarc, conglomeratul.

Oameni, maşini.

Se moare.

***

ephemeride I

Zgomotul sacadat

Deapănă fire nevăzute,

Roţile aleargă

Mai repede, mai încet,

Deal, vale, deal, vale.

Mă-nec în oceanul sombrat de visuri,

Vărtejul lor mă trage-n adâncuri de beţii.

Loviturile simandrei,

Chemări şoptite spre lumina eternă.

Coarda curcubeului sare înalt,

Strângând bolta cerească în tonuri pastelate.

***

ephemeride II

Liniştea apei curge lin,

Vântul aleargă foşnetul frunzelor,

Toamna se-mbulzeşte-n vară

Cu rafale intermitente.

Linişte oprită,

Pace-n cugetări,

Iubire molcomă, ştiută,

Şoptită-n grai de pasărele.

Pietre nemişcate şoptesc

Poveşti nemuritoare,

Iarba vălurită-n mişcări şerpuitoare

Apa le trece,

Simţurile-n adormire

Barca le duce.

***

to be

Pe coala albă

amintirile păşesc timid

cu picioare lungi.

Inima se-nviorează,

Tresaltă,

Se descreţeşte,

Zâmbeşte.

Trecutul e astăzi,

Apusul e rasărit.

***

next to

Tu eşti departe,

El e departe,

Eu sunt departe.

Coardele nevăzute ale inimii vibrează adânc,

Ciupite de gânduri tainice.

Mirări rotunde

Întorc firea

Si depărtarea vine mai aproape.

Departe de el,

Aproape de tine,

Tu lângă mine.

***

Selectie de catre Sorin Olariu – redactor cultural

5 thoughts on “DOINA POPA – poeme

  1. Felicitari, Doina!
    Poemele tale sunt deosebit de sensibile si ascund foarte multe in cuvinte putine, dar frumos mestesugite.

  2. Va felicit, draga Doina, ca ati hotarat in sfarsit sa va publicati poemele. Sunt mandra sa fiu prietena unei poete atat de sensibila. Poezia mea favorita e “to be”. Mult succes!

  3. Draga Doina,
    Poeziile sunt frumoase, dar ai grijă, în literatura română,romanciera Doina Popa, soţia poetului Ioan Liviu Stoiciu.

  4. I have learned result-oriented things through your blog post. Yet another thing to I have noticed is that normally, FSBO sellers will reject people. Remember, they can prefer to not ever use your expert services. But if a person maintain a gradual, professional romance, offering assistance and remaining in contact for about four to five weeks, you will usually be capable of win interviews. From there, a house listing follows. Many thanks

Leave a Reply to gherghinoiu constantin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.